Exerciții de conștiență colectivă: De la aftershock la nemurire, partea a 2-a

all-the-marbles web

Anastasia Jurescu, Andreea Gîrleanu, Claudia Nicu, Diana Miron, Kiki Mihuță, Marina Oprea, Mihai Balko, Valentin Cernat, Veda Popovici

Partea a doua (Concluzie) a proiectului De la aftershock la nemurire propus de colectivul Platforma in octombrie 2014.

13 februarie – 8 martie 2015

Vineri 13 februarie, de la 19.30, în cadrul/pe durata vernisajului: Valentin Cernat, Copenhaga/Copenhagen Interpretation, performance durațional

Alte două (seturi de) acțiuni-performance-uri vor puncta perioada expoziției:

Miercuri 25 februarie, ora 19.00: Andreea Gîrleanu, Diana Miron, Marina Oprea – instalație cu elemente performative.

Sâmbătă 28 februarie: Veda Popovici, Condamnată să repet.
3 performance-uri: o rugăciune, o incantație și o poveste
ora 19
durata: 3 h

…..

Cine observă nuanțele știe teoria, in interiorul neutru țesut al căreia organizăm legăturile elective: cu toate impulsurile vag adaptate ecosistemului social, tăcut, elaborăm distrugeri. Esențializarea totalitaristă reciprocă este impecabil folosită, eficient, lucrăm unde rupturile inițiale ergonomizează confortul oprimărilor. Ne opresc mereu, in cădere, armăturile înfiletate nasol, nesigure, entropiile ori logicile in bernă, ele recomandă abordări lucide in spațiu metodic structurat.
Te așteptăm totuși, in secret, teoretic in cutia apocaliptică încă ne regăsim; avioane, zaruri, bile ori instigări ne (aparent) țin in optimă nesiguranță. Aparate ludice ideale si total autarhice, la alegere, recompun atmosfera de afterparty catastrofic, isteric negând aftershockul.
Cine observă negația știe teoria impulsului entropic: nu ține implicit de efectul asupra spațiu/timp. Am putea observa că nici in mediul liber, unde construim individualități dinamice, bombe antropice, legături, opțiunea antigravitațională nu există.
…..
Enigma: textul de mai sus conține ascuns, codificat, un alt text. Găsiți cheia de decodificare și veți găsi, rezumat, adevărul karmic universal ^^/. Sau doar un alt mod de a petrece timpul în distopia.

(english version and artists statements coming soon in a post-catastrophic shelter near you).

www.aftershocksinemurire.tumblr.com

Multumim de asemenea pentru toata implicarea in De la Aftershock la Nemurire: Iulia Toma, Nicoleta Moise.

…..

Performance-ul lui Valentin Cernat este precedat de urmatorul text:

Copenhaga

Interpretarea Copenhaga răspunde acum privirii voastre pe această hârtie, doar pentru că Interpretarea Copenhaga îmbracă Principiul Incertitudinii. Practic eu sunt deja o interpretare de măsurare nedeterministă purtată în dualitate la Spaţiul Platforma. Dar măsurarea simultană nu va determina decât rezultate diferite. Totodată măsurarea poziţiei mele, obligatoriu modifică impulsul existenţei mele, deci sunt manifestarea gândirii voastre. Distribuirea evenimentelor ce vor urma pentru mine se va alinia perfect cu distribuţia probabilităţilor din gândire. Aşadar funcţia de stare (adică voi) oferiţi descrierea completă stării mele la un moment trecut, dar nu pentru situaţia mea, ci pentru un cumul de statistici memorate. Teoria variabilelor ascunse prezintă nedeterminarea în fizică cuantică ca iluzie şi ca urmare a propriei ignoranţe. Mai exact dacă am cunoaşte una dintre “variabilele ascunse” situaţia nu ar mai exista.

Ipoteza existenţei universurilor multiple este singura care neagă existenţa non-localizării, dar face acest lucru postulând că toate valorile posibile ale unei proprietăţi măsurate există în mod simultan, în universuri care coexistă. După cum ştim, când se realizează o măsurătoare, universul din care facem parte se împarte în universuri multiple, deţinând fiecare unul dintre posibilele rezultate. De exemplu dacă măsurătoarea poate produce două rezultate posibile, atunci, în momentul măsurătorii, întregul univers se împarte în două cu un posibil rezultat în fiecare univers. Dacă o măsurătoare poate să conducă la un continuum de stări posibile – aşa cum este poziţia unui electron – atunci, în clipa în care are loc o măsurătoare, se sugerează că universul se împarte într-un număr infinit de universuri! Întrucât se presupune în continuare că aceste universuri paralele nu pot să interacţioneze unul cu celălalt, această ipoteză este complet neverificabilă. Entităţile sunt multiplicate într-o proporţie incredibilă. Conform fizicianului Euan Squires, teoretician al fizicii cuantice, teoria variabilelor ascunse este “extrem de complicată şi alambicată. Noi nu cunoaşte deja răspunsurile din teoria cuantică şi astfel construim o teorie deterministă a variabilei ascunse în mod special pentru a primi aceste răspunsuri. Teoria care rezultă de aici pare să fie una construită şi nefirească”. Squires subliniază faptul că teoria variabilelor ascunse nu s-a bucurat niciodată de o acceptare largă deoarece “eleganța, simplitatea şi parcimonia teoriei cuantice contrastau puternic cu faptul că teoria variabilelor ascunse a fost respinsă rapid pentru că părea rezultatul dorinţei, din mintea celor prea conservatori să accepte schimbarea, de a se întoarce la determinismul fizicii clasice”. Un alt motiv pentru care comunitatea generală a teoreticienilor fizicii cuantice consideră teoria variabilelor ascunse ca extrem de neplauzibilă este că ea elucidează determinarea postulând existenţa unei forţe cuantice ad-hoc care, spre deosebire de celelalte patru forţe din natură se comportă într-o manieră complet neafectată de distanţă. În opinia multor fizicieni ultimele două interpretări sunt pur şi simplu încercări disperate de a salva ipotezele clasice ale determinismului şi independenţei observatorului, care fuseseră abandonate de mecanica cuantică. Aşa de exemplu, o interpretare salvează determinsimul de fizică clasică, postulând existența teoriei variabilelor ascunse, iar cealaltă, speculând că orice se poate întâmpla, are loc în realitate într-un număr infinit de universuri paralele care se divid permanent, indiferent de modul în care lucrurile pot părea oricărei din versiunile sinelui nostru ce se divide în permanentă. În orice caz acest interpretări sunt toate în concordanţă cu realităţile observate. Ele sunt încercări de a descrie cum arată realitatea dintre observantii pentru a oferi explicaţii despre comportamentul aparent bizar al materiei, prezis atât de exact de teoria fizicii cuantice. Ele nu sunt în mod obişnuit considerate teorii ştiinţifice despre natura realităţii, ci mai degrabă teorii metafizice, dat fiind că în mecanica cuantică nu pare să existe în prezent niciun experiment evident pe care să îl facem pentru a alege între ele. 9 iunie Haos. Catastrofe. Fractali. Atractori stranii. Mi-a picat exact la timp în mâna cartea lui Alain Boutot, Inventarea formelor. Câteva idei sunt notabile. Cea esenţială: de la Newton, ştiinţele au renunţat să explice şi să descrie lumea la scară umană. Câteva teorii morfologice din secolul nostru – dar având rădăcini în Cantor, d.e. – se opun aceleiaşi tendințe: teoria catastrofelor (adică a fenomenelor de discontinuitate – Rene Thom); teoria fractalilor (Benoît Mandelbrot, 1975; exemple de mulţimi fractale: mulţimea triadică a lui Cantorl ; curba lui Von Koch; sita lui Sierpinski), teoria structurilor disipative (Ilya Prigogine); teoria haosului (studiul turbulenţelor, David Ruelle; atractori stranii care sunt fractali). În acelaşi timp (şi – cum oare? – în acelaşi sens) citesc şi Evangheliile apocrife, din care o să notez ceva mai târziu o viziune fantastică. În momentul naşterii lui Isus, lumea încremeneşte ca şi când ai pune pauză unei benzi video sau ai opri un film pe un singur cadru. Dar splendidul citat – mai târziu, când o să mă edific cu totul. Deocamdată doar am răsfoit nişte bizanterii. În anul 1930 a avut loc Conferinţa 6 Solvay. La această conferinţă Einstein propune un contraexemplu celor descrise mai sus. “Se ia o cutie plină cu radiaţie.De una din fețele cutiei se fixează un ceas care este programat ca la un anumit moment să deschidă o fereastră şi să lase să iasă un singur foton. După care cutia este cântărită. Ce am obţinut ? Un experiment în care am determinat simultan şi energia şi timpul în cazul unui foton. Principiul lui Heisenberg era infirmat ! Bohr a fost şocat. Nu putea găsi pe loc un contraargument !.. Bohr a petrecut una din cele mai negre seri din viaţa lui, extrem de nefericit de ceea ce părea fără replică. Dar doar părea, pentru că a doua zi triumful total este al lui Bohr, care găseşte soluţia. Prima poantă ” era…măsurarea masei. Căci pentru a o efectua, trebuia agăţată de cutie o greutate compensatorie, care ar fi imprimat cutiei un impuls. Care ar fi indus o eroare în măsurarea poziţiei cutiei. Care, pentru că timpul nu este absolut, ar fi indus o eroare în determinarea timpului. De unde ştiu că timpul nu este absolut ? Din Teoria Relativităţii a lui Einstein. Aceasta a fost a două poantă. Cel nefericit a fost acum Einstein…Deşi în cercetările lui Rutherford, Bohr, Sommerfeld, ș.a. comparaţia unui atom cu un sistem planetar de electroni conduce la interpretarea calitativă a proprietăţilor optice şi chimice ale atomilor, totuşi, deosebirea fundamentală dintre spectrul atomic şi spectrul clasic al unui sistem de electroni impune nevoia de a abandona conceptul de traiectorie electronică şi de descriere vizuală a atomului…În timp ce în teoria clasică felul observaţiei nu are nicio legătură cu evenimentul, în teoria cuantică perturbația asociată cu fiecare observaţie a fenomenului atomic are un rol decisiv. Mai mult, deoarece rezultatul unei observaţii conduce de regulă la afirmaţii despre probabilitatea anumitor rezultate ale observaţiilor ulterioare, partea fundamental neverificabilă a fiecărei perturbații trebuie, cum a arătat Bohr, să fie decisivă pentru operarea necontradictorie a mecanicii cuantice. Desigur, această diferenţă dintre fizica clasică şi atomică este de înţeles deoarece pentru corpurile grele, cum sunt planetele care se mişcă în jurul soarelui, presiunea luminii solare care se reflectă la suprafața lor şi este necesară pentru că acestea să fie observate este neglijabilă ; în schimb, pentru cele mai mici unităţi constructive de materie, datorită masei lor mici, fiecare observaţie are un rol decisiv asupra comportării lor fizice. Perturbația sistemului observat cauzată de observaţie este, de asemenea, un factor important pentru determinarea limitelor în care este posibilă o descriere vizuală a fenomenelor atomice… O examinare mai de aproape a formalismului arată că între precizia cu care este stabilită localizarea unei particule şi precizia cu care impulsul ei poate fi simultan cunoscut există o relaţie conform căreia produsul erorilor probabile în măsurarea poziţiei şi impulsului este invariabil cel puţin egal cu constanţa lui Planck împărţită la 4π…. Legile mecanicii cuantice sunt fundamental statistice… Relaţiile de incertitudine oferă un exemplu de mod în care, în mecanica cuantică, cunoaşterea exactă a unei variabile poate exclude cunoaşterea exactă a alteia. Această relaţie de complementaritate dintre diferitele aspecte ale aceluiaşi proces fizic este caracteristică pentru întreaga structură a mecanicii cuantice… De exemplu, determinarea relaţiilor energetice exclude descrierea detaliată a proceselor spaţio-temporale. În mod similar, studiul proprietăţilor chimice ale unei molecule este complementar cu studiul mişcării electronilor individuali în moleculă, sau observarea fenomenelor de interferenţă este complementară observării cuantelor de lumină individuale… Astfel fizica clasică îşi are limitele în punctul din care influenţa observaţiei asupra evenimentului nu mai poate fi ignorată. Invers, mecanică cuantică face posibilă tratarea proceselor atomice prin renunţarea parţială la obiectivarea şi descrierea spaţio-temporală. Noi, oamenii, am putea aştepta ani buni până să avem un computer cuantic. Dar plantele au descoperit un proces simiar cu calculele cuantice pentru a prelucra apa şi dioxidul de carbon, pe care le sintetizează în carbohidraţi simpli. O echipa de cercetători de la Lawrence Berkley Naţional Laboratory, condusă de Graham Fleming, a raportat că procesul fotosintezei se bazează pe principiul superpoziţiei, astfel că energia fotonului poate fi în câteva stări diferite în acelaşi timp, care colapsează într-o stare unică. Aşa cum un computer cuantic va evalua un număr de stări în superpoziţie, după care va avea loc colapsul într-o anumită stare, fotosinteza alege şi ea cea mai bună cale de reacţie din interiorul moleculelor de clorofilă, iar energia este transferată corespunzător, odată cu colapsul undei. Inseparabilitatea cuantică (quantum entaglement) reprezintă cel mai contraintuitiv şi surprinzător fenomen din galeria bizareriilor cuantice. În lumea ciudată a particulelor elementare se manifestă un foarte straniu efect cuantic care a fost botezat quantum entanglement, concept intraductibil şi probabil cel mai bine aproximat în română prin inseparabilitate cuantică. Este vorba despre faptul că există perechi sau grupuri de 3 sau mai multe particule elementare în mod misterios dependente unele de altele. Două particule pot fi la mii de kilometrii distanţă una faţă de cealaltă şi totuşi o acţiune asupra uneia dintre ele produce instantaneu efecte asupra celeilalte (şi acesta este aspectul cel mai greu de acceptat prin prisma experienţelor noastre cotidiene şi chiar în lumina fizicii moderne – care stabileşte ca limită a vitezei de deplasare a informaţiei viteza luminii în vid). ”

Surse:

“Ştiinţa şi experienţele în pragul morţii” Chris Carter; “Jurnal 1 (1990-1996)” Mircea Cărtărescu; “Einstein vs. Bohr” Andrei Dorobanţu; “Dezvoltarea mecanicii cuantice” Werner Heisenberg;  “The World After 2012” Marie D. Jones; “Apocalipsa cuantică. Universul holografic” Elena Lupşan

Advertisements


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s