Veda Popovici, Condamnată să repet. 3 performance-uri: o rugăciune, o incantație și o poveste. Sambata 28.02

fall 1

ora 19.00

durata: 3 h

Prima oară este tragedie, a doua oară e farsă. Cam asta spunea Marx despre istorie. Într-o parte a lumii care nu este centrul, istoria va fi atunci mereu o farsă. O revoluție, o grevă, o revoltă în masă, toate sunt ridicole, sunt o jenantă imitație a istoriei mari și adevărate ce se întâmplă în centru.

Când vii din periferie, ești condamnată să repeți și propria-ți istorie, deși întâmplându-se în fața ochilor, o vei percepe mereu ca pe o farsă.

 

Această serie repetă (cu modificări) trei performance-uri realizate în ultimii 3 ani: În numele tatălui. O anti-rugăciune, The Wretched of the Sand și Povestea Căderii. Trei momente de devenire politică ce trec prin durere, auto-distrugere și speranță. O rugăciune, o incantație și o povestire sunt puse la bătaie pentru a rupe conștiința farsei și a cataliza imaginarea sfârșitului lumii-așa-cum-o-cunoaștem.

Extrase din texte:

„În numele Vostru, Stăpânilor, mă astup. Mă reduc la tăcere. Mă acopăr. Mă orbesc. În numele vostru îmi întorc privirea refuzată în mine însămi. O coastă lipsă? Dar eu sunt Lipsa însăși.”

  În numele tatălui. O anti-rugăciune

„Păi da, că Europa e în pragul morții. (…) Voi, ce sunteți așa liberali și umani, care aveți o exagerată adorație pentru cultură, devenind afecțiune, vă faceți că uitați de propriile voastre colonii și că pentru ele, oameni sunt masacrați în numele vostru.”

The Wretched of the Sand

„A devenit în curând evident pentru mulți că acea cultură a Apocalipsei dezvoltată de industria de divertisment nu era nimic altceva decât una dintre tipicele strategii ale capitalismului menite să anticipeze și să incorporeze. La început, unii erau entuziasmați dar în curând cei mai mulți au devenit complet dezvrăjiți. (…) O expresie săracă a unei mari fantezii colective. Era clar că ce se întâmpla era departe de capacitatea de integrare a Hollywoodului.”

Povestea Căderii

…………..

Performance-uri in cadrul: Exercitii de constienta colectiva. De la aftershock la nemurire, partea a 2-a.


A doua trezire. Performance de Diana Miron și Marina Oprea. Miercuri 25.02 ora 19.30

performance marina diana

Somnul. Este acesta o dominantă universal deținătoare a funcției de repaus fiziologic? Se spune că el deschide calea către subconștient și cunoaștere proprie și are puterea să ne pună în contact direct cu memoria colectivă a umanității.

În contextul actual al responsabilităților sociale și al problemelor care necesită un răspuns prompt, când totul se derulează mult prea rapid, somnul rămâne doar la nivelul de repaus. Autocunoșterea se face cu greutate, legătura nu mai este stabilită atât de ușor și, cel mai grav, totul este dat uitării.

Diana Miron și Marina Oprea explorează teorii, preconcepții, adevăruri testate științific și ipoteze proprii despre somnul în relația cu viața interioară, condiționările venite din exterior, apropierea de moarte prin somn și convergența acestor idei către o conștiință colectivă aflată în perpetuă trezire lăuntrică. Ele cred în puterea somnului ca furnizor de cunoaștere personală și universală, și încearcă să se rupă de lumea exterioară care poate cu foarte multă ușurință să distrugă legătura fragilă stabilită între vibrațiile înalte.

Egregore (also egregor) is an occult concept representing a “thoughtform” or “collective group mind”, an autonomous psychic entity made up of, and influencing, the thoughts of a group of people.

…..
Acest performance face parte din Exerciții de conștiență colectivă: De la aftershock la nemurire, partea a 2-a https://www.facebook.com/events/1549002402044058/?ref=22


Exerciții de conștiență colectivă: De la aftershock la nemurire, partea a 2-a

all-the-marbles web

Anastasia Jurescu, Andreea Gîrleanu, Claudia Nicu, Diana Miron, Kiki Mihuță, Marina Oprea, Mihai Balko, Valentin Cernat, Veda Popovici

Partea a doua (Concluzie) a proiectului De la aftershock la nemurire propus de colectivul Platforma in octombrie 2014.

13 februarie – 8 martie 2015

Vineri 13 februarie, de la 19.30, în cadrul/pe durata vernisajului: Valentin Cernat, Copenhaga/Copenhagen Interpretation, performance durațional

Alte două (seturi de) acțiuni-performance-uri vor puncta perioada expoziției:

Miercuri 25 februarie, ora 19.00: Andreea Gîrleanu, Diana Miron, Marina Oprea – instalație cu elemente performative.

Sâmbătă 28 februarie: Veda Popovici, Condamnată să repet.
3 performance-uri: o rugăciune, o incantație și o poveste
ora 19
durata: 3 h

…..

Cine observă nuanțele știe teoria, in interiorul neutru țesut al căreia organizăm legăturile elective: cu toate impulsurile vag adaptate ecosistemului social, tăcut, elaborăm distrugeri. Esențializarea totalitaristă reciprocă este impecabil folosită, eficient, lucrăm unde rupturile inițiale ergonomizează confortul oprimărilor. Ne opresc mereu, in cădere, armăturile înfiletate nasol, nesigure, entropiile ori logicile in bernă, ele recomandă abordări lucide in spațiu metodic structurat.
Te așteptăm totuși, in secret, teoretic in cutia apocaliptică încă ne regăsim; avioane, zaruri, bile ori instigări ne (aparent) țin in optimă nesiguranță. Aparate ludice ideale si total autarhice, la alegere, recompun atmosfera de afterparty catastrofic, isteric negând aftershockul.
Cine observă negația știe teoria impulsului entropic: nu ține implicit de efectul asupra spațiu/timp. Am putea observa că nici in mediul liber, unde construim individualități dinamice, bombe antropice, legături, opțiunea antigravitațională nu există.
…..
Enigma: textul de mai sus conține ascuns, codificat, un alt text. Găsiți cheia de decodificare și veți găsi, rezumat, adevărul karmic universal ^^/. Sau doar un alt mod de a petrece timpul în distopia.

(english version and artists statements coming soon in a post-catastrophic shelter near you).

www.aftershocksinemurire.tumblr.com

Multumim de asemenea pentru toata implicarea in De la Aftershock la Nemurire: Iulia Toma, Nicoleta Moise.

…..

Performance-ul lui Valentin Cernat este precedat de urmatorul text:

Copenhaga

Interpretarea Copenhaga răspunde acum privirii voastre pe această hârtie, doar pentru că Interpretarea Copenhaga îmbracă Principiul Incertitudinii. Practic eu sunt deja o interpretare de măsurare nedeterministă purtată în dualitate la Spaţiul Platforma. Dar măsurarea simultană nu va determina decât rezultate diferite. Totodată măsurarea poziţiei mele, obligatoriu modifică impulsul existenţei mele, deci sunt manifestarea gândirii voastre. Distribuirea evenimentelor ce vor urma pentru mine se va alinia perfect cu distribuţia probabilităţilor din gândire. Aşadar funcţia de stare (adică voi) oferiţi descrierea completă stării mele la un moment trecut, dar nu pentru situaţia mea, ci pentru un cumul de statistici memorate. Teoria variabilelor ascunse prezintă nedeterminarea în fizică cuantică ca iluzie şi ca urmare a propriei ignoranţe. Mai exact dacă am cunoaşte una dintre “variabilele ascunse” situaţia nu ar mai exista.

Ipoteza existenţei universurilor multiple este singura care neagă existenţa non-localizării, dar face acest lucru postulând că toate valorile posibile ale unei proprietăţi măsurate există în mod simultan, în universuri care coexistă. După cum ştim, când se realizează o măsurătoare, universul din care facem parte se împarte în universuri multiple, deţinând fiecare unul dintre posibilele rezultate. De exemplu dacă măsurătoarea poate produce două rezultate posibile, atunci, în momentul măsurătorii, întregul univers se împarte în două cu un posibil rezultat în fiecare univers. Dacă o măsurătoare poate să conducă la un continuum de stări posibile – aşa cum este poziţia unui electron – atunci, în clipa în care are loc o măsurătoare, se sugerează că universul se împarte într-un număr infinit de universuri! Întrucât se presupune în continuare că aceste universuri paralele nu pot să interacţioneze unul cu celălalt, această ipoteză este complet neverificabilă. Entităţile sunt multiplicate într-o proporţie incredibilă. Conform fizicianului Euan Squires, teoretician al fizicii cuantice, teoria variabilelor ascunse este “extrem de complicată şi alambicată. Noi nu cunoaşte deja răspunsurile din teoria cuantică şi astfel construim o teorie deterministă a variabilei ascunse în mod special pentru a primi aceste răspunsuri. Teoria care rezultă de aici pare să fie una construită şi nefirească”. Squires subliniază faptul că teoria variabilelor ascunse nu s-a bucurat niciodată de o acceptare largă deoarece “eleganța, simplitatea şi parcimonia teoriei cuantice contrastau puternic cu faptul că teoria variabilelor ascunse a fost respinsă rapid pentru că părea rezultatul dorinţei, din mintea celor prea conservatori să accepte schimbarea, de a se întoarce la determinismul fizicii clasice”. Un alt motiv pentru care comunitatea generală a teoreticienilor fizicii cuantice consideră teoria variabilelor ascunse ca extrem de neplauzibilă este că ea elucidează determinarea postulând existenţa unei forţe cuantice ad-hoc care, spre deosebire de celelalte patru forţe din natură se comportă într-o manieră complet neafectată de distanţă. În opinia multor fizicieni ultimele două interpretări sunt pur şi simplu încercări disperate de a salva ipotezele clasice ale determinismului şi independenţei observatorului, care fuseseră abandonate de mecanica cuantică. Aşa de exemplu, o interpretare salvează determinsimul de fizică clasică, postulând existența teoriei variabilelor ascunse, iar cealaltă, speculând că orice se poate întâmpla, are loc în realitate într-un număr infinit de universuri paralele care se divid permanent, indiferent de modul în care lucrurile pot părea oricărei din versiunile sinelui nostru ce se divide în permanentă. În orice caz acest interpretări sunt toate în concordanţă cu realităţile observate. Ele sunt încercări de a descrie cum arată realitatea dintre observantii pentru a oferi explicaţii despre comportamentul aparent bizar al materiei, prezis atât de exact de teoria fizicii cuantice. Ele nu sunt în mod obişnuit considerate teorii ştiinţifice despre natura realităţii, ci mai degrabă teorii metafizice, dat fiind că în mecanica cuantică nu pare să existe în prezent niciun experiment evident pe care să îl facem pentru a alege între ele. 9 iunie Haos. Catastrofe. Fractali. Atractori stranii. Mi-a picat exact la timp în mâna cartea lui Alain Boutot, Inventarea formelor. Câteva idei sunt notabile. Cea esenţială: de la Newton, ştiinţele au renunţat să explice şi să descrie lumea la scară umană. Câteva teorii morfologice din secolul nostru – dar având rădăcini în Cantor, d.e. – se opun aceleiaşi tendințe: teoria catastrofelor (adică a fenomenelor de discontinuitate – Rene Thom); teoria fractalilor (Benoît Mandelbrot, 1975; exemple de mulţimi fractale: mulţimea triadică a lui Cantorl ; curba lui Von Koch; sita lui Sierpinski), teoria structurilor disipative (Ilya Prigogine); teoria haosului (studiul turbulenţelor, David Ruelle; atractori stranii care sunt fractali). În acelaşi timp (şi – cum oare? – în acelaşi sens) citesc şi Evangheliile apocrife, din care o să notez ceva mai târziu o viziune fantastică. În momentul naşterii lui Isus, lumea încremeneşte ca şi când ai pune pauză unei benzi video sau ai opri un film pe un singur cadru. Dar splendidul citat – mai târziu, când o să mă edific cu totul. Deocamdată doar am răsfoit nişte bizanterii. În anul 1930 a avut loc Conferinţa 6 Solvay. La această conferinţă Einstein propune un contraexemplu celor descrise mai sus. “Se ia o cutie plină cu radiaţie.De una din fețele cutiei se fixează un ceas care este programat ca la un anumit moment să deschidă o fereastră şi să lase să iasă un singur foton. După care cutia este cântărită. Ce am obţinut ? Un experiment în care am determinat simultan şi energia şi timpul în cazul unui foton. Principiul lui Heisenberg era infirmat ! Bohr a fost şocat. Nu putea găsi pe loc un contraargument !.. Bohr a petrecut una din cele mai negre seri din viaţa lui, extrem de nefericit de ceea ce părea fără replică. Dar doar părea, pentru că a doua zi triumful total este al lui Bohr, care găseşte soluţia. Prima poantă ” era…măsurarea masei. Căci pentru a o efectua, trebuia agăţată de cutie o greutate compensatorie, care ar fi imprimat cutiei un impuls. Care ar fi indus o eroare în măsurarea poziţiei cutiei. Care, pentru că timpul nu este absolut, ar fi indus o eroare în determinarea timpului. De unde ştiu că timpul nu este absolut ? Din Teoria Relativităţii a lui Einstein. Aceasta a fost a două poantă. Cel nefericit a fost acum Einstein…Deşi în cercetările lui Rutherford, Bohr, Sommerfeld, ș.a. comparaţia unui atom cu un sistem planetar de electroni conduce la interpretarea calitativă a proprietăţilor optice şi chimice ale atomilor, totuşi, deosebirea fundamentală dintre spectrul atomic şi spectrul clasic al unui sistem de electroni impune nevoia de a abandona conceptul de traiectorie electronică şi de descriere vizuală a atomului…În timp ce în teoria clasică felul observaţiei nu are nicio legătură cu evenimentul, în teoria cuantică perturbația asociată cu fiecare observaţie a fenomenului atomic are un rol decisiv. Mai mult, deoarece rezultatul unei observaţii conduce de regulă la afirmaţii despre probabilitatea anumitor rezultate ale observaţiilor ulterioare, partea fundamental neverificabilă a fiecărei perturbații trebuie, cum a arătat Bohr, să fie decisivă pentru operarea necontradictorie a mecanicii cuantice. Desigur, această diferenţă dintre fizica clasică şi atomică este de înţeles deoarece pentru corpurile grele, cum sunt planetele care se mişcă în jurul soarelui, presiunea luminii solare care se reflectă la suprafața lor şi este necesară pentru că acestea să fie observate este neglijabilă ; în schimb, pentru cele mai mici unităţi constructive de materie, datorită masei lor mici, fiecare observaţie are un rol decisiv asupra comportării lor fizice. Perturbația sistemului observat cauzată de observaţie este, de asemenea, un factor important pentru determinarea limitelor în care este posibilă o descriere vizuală a fenomenelor atomice… O examinare mai de aproape a formalismului arată că între precizia cu care este stabilită localizarea unei particule şi precizia cu care impulsul ei poate fi simultan cunoscut există o relaţie conform căreia produsul erorilor probabile în măsurarea poziţiei şi impulsului este invariabil cel puţin egal cu constanţa lui Planck împărţită la 4π…. Legile mecanicii cuantice sunt fundamental statistice… Relaţiile de incertitudine oferă un exemplu de mod în care, în mecanica cuantică, cunoaşterea exactă a unei variabile poate exclude cunoaşterea exactă a alteia. Această relaţie de complementaritate dintre diferitele aspecte ale aceluiaşi proces fizic este caracteristică pentru întreaga structură a mecanicii cuantice… De exemplu, determinarea relaţiilor energetice exclude descrierea detaliată a proceselor spaţio-temporale. În mod similar, studiul proprietăţilor chimice ale unei molecule este complementar cu studiul mişcării electronilor individuali în moleculă, sau observarea fenomenelor de interferenţă este complementară observării cuantelor de lumină individuale… Astfel fizica clasică îşi are limitele în punctul din care influenţa observaţiei asupra evenimentului nu mai poate fi ignorată. Invers, mecanică cuantică face posibilă tratarea proceselor atomice prin renunţarea parţială la obiectivarea şi descrierea spaţio-temporală. Noi, oamenii, am putea aştepta ani buni până să avem un computer cuantic. Dar plantele au descoperit un proces simiar cu calculele cuantice pentru a prelucra apa şi dioxidul de carbon, pe care le sintetizează în carbohidraţi simpli. O echipa de cercetători de la Lawrence Berkley Naţional Laboratory, condusă de Graham Fleming, a raportat că procesul fotosintezei se bazează pe principiul superpoziţiei, astfel că energia fotonului poate fi în câteva stări diferite în acelaşi timp, care colapsează într-o stare unică. Aşa cum un computer cuantic va evalua un număr de stări în superpoziţie, după care va avea loc colapsul într-o anumită stare, fotosinteza alege şi ea cea mai bună cale de reacţie din interiorul moleculelor de clorofilă, iar energia este transferată corespunzător, odată cu colapsul undei. Inseparabilitatea cuantică (quantum entaglement) reprezintă cel mai contraintuitiv şi surprinzător fenomen din galeria bizareriilor cuantice. În lumea ciudată a particulelor elementare se manifestă un foarte straniu efect cuantic care a fost botezat quantum entanglement, concept intraductibil şi probabil cel mai bine aproximat în română prin inseparabilitate cuantică. Este vorba despre faptul că există perechi sau grupuri de 3 sau mai multe particule elementare în mod misterios dependente unele de altele. Două particule pot fi la mii de kilometrii distanţă una faţă de cealaltă şi totuşi o acţiune asupra uneia dintre ele produce instantaneu efecte asupra celeilalte (şi acesta este aspectul cel mai greu de acceptat prin prisma experienţelor noastre cotidiene şi chiar în lumina fizicii moderne – care stabileşte ca limită a vitezei de deplasare a informaţiei viteza luminii în vid). ”

Surse:

“Ştiinţa şi experienţele în pragul morţii” Chris Carter; “Jurnal 1 (1990-1996)” Mircea Cărtărescu; “Einstein vs. Bohr” Andrei Dorobanţu; “Dezvoltarea mecanicii cuantice” Werner Heisenberg;  “The World After 2012” Marie D. Jones; “Apocalipsa cuantică. Universul holografic” Elena Lupşan


De la aftershock la nemurire. Partea Întâi: Discotopia. Marți 9 Decembrie, ora 19.00

pattern-illusion copy pt net

La Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa etaj 1, București), 9 Dec. 2014 – 11 Ian. 2015

Anastasia Jurescu, Andreea Gîrleanu, Claudia Nicu, Iulia Toma, Kiki Mihuță, Marina Oprea, Mihai Balko, Nicoleta Moise, Valentin Cernat

(for English scroll down)

expo leaflet – statements general and artists in RO and ENG

În literatură și derivatele ei media există distopii totale și distopii critice; diferența: din cele critice se mai poate ieși (cu o lecție de viață în plus), din celelalte niciodată, sunt perfect închise, fără început, cauzalitate și sfârșit, precum Universul în viziunile creștine fundamentaliste. Întrebare constantă, obsedantă: cum se formează un sistem distopic? Textele clasice încep toate, din momentul prim, pagina întâi, cu plasarea directă in situ, fără ca vreundeva pe parcurs să fie compusă o încercare de a explica, stabili cauzele ori demarca factorii sociali și politici din trecutul real și posibil care ar fi dus la ștergerea capacității de reacție individuală și la stabilirea în noile (părând veșnicele) reguli. Au fost înainte o catastrofă, o apocalipsă, un meteorit? O profeție împlinită din partea cuiva care moare fericit că azi, chiar azi, imprevizibilul (a)statistic se manifestă suficient de puternic cât să acopere tot ce era/fusese/este cu pătura unui veșnic worse case scenario?

…Și dacă au fost, au ajutat la ceva kiturile de supraviețuire pentru cutremure, valiza pregătită mult timp după și ținută la îndemână în caz de, măsurile postapocaliptice ale fundamentaliștilor din Doomsday Preppers? Bunkerele vândute pentru a liniști fricile de fantome elaborate în timpul Războiului Rece? Adăpostul antiatomic ascuns lângă metrou Unirii, cel de la Victoriei, cel de la Casa Poporului? A existat oare acel moment de adaptare a trupului la înfăptuirea IRL a micro-spaimelor de sfarșitul lumii pe care le integrăm de fapt în viața de zi cu zi? Tu știi suficient de bine în geografia spațiului tău locuit și familiar, în caz de urgență, pe ce să pui mana și să fugi? Sau ai fugi?

În distopiile critice, adesea construite pentru a transmite un manifest despre inegalitate, suferință, blocarea accesului la propriul agency, există întotdeauna cel puțin un colț de grădină și un ochi de apă încă funcționale în afara sistemului distopic, pe fundalul migrării continue către speranța că dincolo de geografia pe care o cunoști vei găsi reversul catastrofei, rezultatul ei anarhist eliberator. De aceea cel mai mult din romanele Octaviei Butler sau lui Margaret Atwood ori din clasicele cyberpunk se petrece în mers, în fugă, sunt liste de supraviețuire și cârpire a mecanismelor și obiectelor necesare acesteia. Fuga e singura formă de agency, pentru persoanele adaptate și antrenate pentru ea, acele persoane pe care le vezi în disaster movies evitând cu o fracțiune de secundă prăvălirea cărămizii în cap sau căscarea hăului sub picioare. Un pic îți dau sentimentul că au supraputeri de zbor și mers pe apă, aceste persoane. Nu, sigur nu au corpul ca al tău, pe al tău l-ar călca mașina, ajunge din urmă bastoanele păzitorilor de ordine, al tău sigur ar înfunda pușcăria reală și ar ajunge expus la TV sau la grădina zoologică, anunțat online la capitolul gropi comune în care ajung cele imprevizibile.

Grădini zoologice, circuri, discoteci, cimitire. Să ne întoarcem în timp în anii 60 la căutări terminologice și invenții lexicale. Discoteca, alături de Circ, Grădina Zoologică, Cimitir e unul din acele locuri în care heterotopia e maximă. E în real și între realuri, între public și privat, între aparențe (exaltate, ierarhizate) și afecte, retrăiri etc. Toate sunt spații de intimitate construită prin politici publice, în care oricine are putere îți poate privi și reorganiza corpul în concordanță cu noile reguli, pentru care nu există niciodată nici explicații nici cauzalitate.

………..

Partea Întâi este primul fragment expozițional rezultat din atelierul de lucru și dezbateri De la Aftershock la Nemurire (propus și facilitat de Simona Dumitriu, Ileana Faur, Marian Dumitru, Claudiu Cobilanschi, aka grupul de la Platforma) – https://platformaspace.wordpress.com/2014/10/13/invocare-open-call-13-23-oct-la-de-la-aftershock-la-nemurire-from-aftershock-to-immortality/.

………

varia din atelier și proiect: http://aftershocksinemurire.tumblr.com/

prequel: https://platformaspace.wordpress.com/2014/11/22/in-asteptare-25-noiembrie-de-la-ora-10-00-am-performance-durational-8h/

 

ENG

From Aftershock to Immortality. Part One: Discotopia. Tuesday December 9, 7 pm.

At Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa 1st floor, București), 9 Dec. 2014 – 11 Jan. 2015

Anastasia Jurescu, Andreea Gîrleanu, Claudia Nicu, Iulia Toma, Kiki Mihuță, Marina Oprea, Mihai Balko, Nicoleta Moise, Valentin Cernat, Veda Popovici

 

In literature and in its media sub-products there are total dystopias and critical dystopias; the difference between them: you could still get out of a critical dystopia (after learning your life lesson), but you could never get out of total dystopias, they are fully enclosed, with no beginning, cause or ending, just like the Universe in fundamentalist christian visions. Here is the constant, obsessive question: how do dystopic systems begin? All classical texts start from the first moment, on page one, directly in situ, and nowhere along the way is there any attempt to explain, establish causes or delineate the social and political factors from the real possible past which may have led to the erasure of individual capacities of reaction and to the establishment of new (seemingly eternal) rules.

Was there before a catastrophe, an apocalypse, a meteorite? The fulfilled prophecy of someone dying happy that today, exactly today, (a)statistic unpredictability manifests itself with enough strength to cover all that was/had been/is with the blanket of an eternal worse case scenario?

…And if there was, did earthquake survival kits, the suitcase prepared long time afterwards and kept handy just in case, or the post apocalyptic measures taken by Doomsday Preppers fundamentalists help in any way? Were bunkers that had been sold to soothe the fears of ghosts produced by the Cold War of any help? Or the anti atomic shelter hidden next to Unirii subway station, the one in Victoriei, the one under People’s House? Was there a moment where bodies adapted to the IRL materialization of end of the world fears which we are constantly integrating into our daily lives? Within the geography of your lived, familiar space, do you know well enough in case of emergency what to grab and run? Or would you run?

In critical dystopias, often constructed to deliver a manifest about inequality, suffering, and the impossibility to perform one’s agency, there are always at least one piece of garden and one patch of water that continue to function outside the dystopic system, having as background the continuous migration toward the expectation that beyond known geographies you would escape to the other side of catastrophe, to its liberating anarchist result. Because of that most of Octavia Butler’s or Margaret Atwood’s novels or most cyberpunk classics are strategies of walking through unobserved, or running, they are lists of survival strategies and repair manuals for the mechanisms and objects necessary for survival. Running is the only form of agency for persons adapted and trained for it, but for the kinds of persons who in disaster movies avoid by one fraction of a second the brick falling on their heads or the void gaping under their feet. They give you the impression to have superpowers of flying or walking on water, these persons. No, they surely don’t have the same body as yours, yours would be run over by the car, caught by the sticks of order keepers, your body would most certainly end up in the real jail and exposed on TV or at the Zoo, or advertised online under the communal burial grounds for the unpredictable chapter.

Zoos, circuses, discos, cemeteries. Let’s go back in time to the 60s, to terminological quests and lexical inventions. The disco, next to the circus, the zoo or the cemetery is one of those sites of maximized heterotopia. It is within real and in between realities, between public and private, between appearances (exalted, hierarchical) and affects, reliving, etc. They are all sites of public policy-built intimacy, where anyone with power can watch and re-organize your body according to the new rules, for which there are never any explanations or causes.

………..

Part One is the first exhibition fragment resulted from the workshop and talks From Aftershock to Immortality (proposed and facilitated by Simona Dumitriu, Ileana Faur, Marian Dumitru, Claudiu Cobilanschi, aka the group at Platforma) – https://platformaspace.wordpress.com/2014/10/13/invocare-open-call-13-23-oct-la-de-la-aftershock-la-nemurire-from-aftershock-to-immortality/.

………

varia from the workshop and project: http://aftershocksinemurire.tumblr.com/

prequel: https://platformaspace.wordpress.com/2014/11/22/in-asteptare-25-noiembrie-de-la-ora-10-00-am-performance-durational-8h/

……….

afish discotopia 2mic web

afish discotopia mic web

  1. Mihai Balko

Fără orizont/No Horison

Instalație cu elemente performative/Installation with performative elements

Instalație work in progress inspirată de relatările bunicului meu despre cel de‐al doilea Război Mondial.

//

Work in progress installation inspired by the accounts of my grandfather about the 2nd World War.

 

  1. Valentin Cernat

News as Dystopia

“Car Accidents Today ‐ Romania” | “Bullets not Ballots ‐ Ukraine” | “Syria” | “During Earthquake”.

Prezentarea evenimentelor fără imagine studiază transformarea “cititorului” cu ajutorul sunetului și a luminii proiectate, lăsând liberă construirea cadrului întreg prin crearea unei imagini proprii.  Rezultatul devine unul derivat din structurile video parcurse în trecut, asimilate acum situațiilor expuse. Asfel probabil, putem răspunde corect întrebărilor “din poziția cui este redat evenimentul?” și “pentru cine?”.

Citirea știrilor pleacă din propria voință, iar poziția devine una confortabilă, asumată, blocând treptat receptarea mesajului. Expunerea amplificată, exagerată, a informațiilor transmise forțează trimiterea unei senzații distopice și conturează astfel o lume paralelă, de confort, de unde experimentăm relaxați stări extreme.

//

The display of events in the absence of their image studies the transformation of the „reader” who can reconstruct the full frame aided by sound and by the light projected, thus creating its own private image. The result is a sub product of all video structures seen in the past, now assimilated to the situations under display. So probably now we can give the correct answer to questions like „from whose position is the event presented?” and „for whom?”

We read news when we want to, from a comfortable, assumed position that blocks progressively the message from being received. The amplified, exaggerated exhibition of the broadcast informations conveys a forced feeling of dystopia and therefore outlines the comfortable parallel world from which we experiment, relaxed, extreme sensations.

  1. Kiki Mihuţă

Am creat un sistem care să deservească interesele și nevoile omenirii, însă realitatea ne arată că de fapt el este din ce în ce mai incompatibil cu milioanele de consumatori pentru care a fost creat. Paradoxul este că, deși producția de alimente este hiper eficientă și generează hrană mai ieftină și mai multă decât în orice alt moment din istorie, s‐a ajuns la un punct în care odată cu hrana nou creată, dam naștere unor noi boli a căror existență se datorează doar noilor tipuri de alimente.

Industrializarea impune agricultura chimică și mecanizată, care are drept consecință compromiterea solurilor, apei și a altor infrastructuri naturale de care producția de hrană depinde. Dacă până în anii 70 trăiam cu satisfacția că orele petrecute în bucătărie s‐au redus drastic până la deloc, după această decadă un adevar dureros iese la iveală: companiile producătoare de hrană renunță încet încet la produsele naturale în favoarea unora artificiale, ieftine și dăunatoare. Pe lângă faptul că aproape am renunțat la cultivat și gătit, adesea nu recunoaștem mâncarea când o vedem, iar generațiile următoare vor fi atât de obișnuite cu noile gusturi sintetice încât nu vor fi gustat niciodată ceea ce astăzi încă mai numim “natural”. Fructelor și legumelor de astăzi le lipsește gustul, iar consumatorul modern il imbrățișează fără a privi în viitor.

//

We have created a system that would serve the interests and needs of humanity, but instead it shows that it is actually increasingly incompatible with the millions of consumers for which it was created. The paradox is that, although food production is hyper efficient and cheaper and we produce more than in any other time in history, we’ve reached a point where the new foods are responsible of the existence of new types of diseases.

Industrialization requires chemical and mechanized agriculture, which has the consequence of compromising the soil, the water and other natural infrastructure of which food production depends. If by the 70’s we were living with the satisfaction that the hours spent in the kitchen were drastically reduced, after this decade a painful truth emerges: the food companies are slowly replacing natural products in favor of artificial, cheap and harmful ones. Besides the fact that we almost gave up  cooking and farming, often we do not recognize food when we see it, and the future generations will be so accustomed with these new synthetic flavors that they will never know the taste that today we still call it “natural”. Fruit and vegetables today lack taste, and the modern consumer embraces it without looking into the future.

 

  1. Iulia Toma

„UNULAUNU”

Sunt în capsula timpului meu. Am început acum zece ani, continui încă zece. În jurul mesei gravitează lampa şi patul, tabloul de pe perete se încarcă de la soare şi perna este singurul instrument antigravitaţional din habitaclu. Uşa se închide sub presiunea chiriei, afară oamenii gravitează în jurul salariului lunar. Modulul meu se plimbă încet peste vulcanii de la Universitate, peste cascada de la Romana şi Baraganul de la Guvern, le fac cu mâna stângă, cu dreapta beau ceai fierbinte. Hainele de iarna zboară spre tavan, cei nouă metri cubi de aer ajung pentru 36 de ore. Locuiesc pe un perete curb, am o plantă care cere apă din pahar, mă lovesc de calorifer plutind spre cizme. Ca să stau pe scaun iau paltonul şi‐l pun pe pat ‐ de‐acolo mut perna şi o aşez pe masa de unde am ridicat caietul aruncat pe palton. Sunt un punct strălucitor pe radar, întunericul se opreşte în foaia de sticlă aburită a geamului pe care am scris cu degetul douămiidouăzecişipatru.

//

1/1

I am in the capsule of my time. I started ten years ago and I will go on for ten more. The lamp and the bed gravitate around the table, the painting on the wall charges from the sun and the pillow is the only antigravity instrument from the living unit. The door closes pressurised by rent, outside people gravitate around monthly wages. My module walks slowly over the volcanoes at Universitate, over the Romană waterfalls and the desert fields at the Government, I wave my left hand to them, while drinking hot tea with my right. Winter clothes fly to the ceiling, the nine cubic meters of air are enough for 36 hours. I live on a curved wall, i own a plant who demands to be watered with a drinking glass, I bump into the radiator while floating towards my boots. To sit on the chair i take the coat and put it on the bed – moving the pillow from there and placing it on the table from where I had taken the notebook thrown over my coat. I am a shiny dot on the radar, darkness is stopped by the steamy sheet of glass from the window on which I wrote with my finger  twothousendtwentyfour.

 

  1. Anastasia Jurescu, Nicoleta Moise

Nicoleta Moise_Anastasia Jurescu_Hail Mary_2014

 

  1. Claudia Nicu

Este apocalipsa, ca simbol, o confruntare dintre bine și rău? Va învinge binele? Cine ar supraviețui? Ar conta puterea financiară? Devine statutul irelevant? Cum s‐ar schimba percepția asupra violenței și a confruntării? Ca femeie ar fi mai bine să fii singură sau parte dintr‐un grup? Sau ar dispărea ideea de gen? Oare ar fi o eliberare pentru cei oprimați, o scăpare?

Cum ai putea să te pregatești cel mai bine? Iți poți face provizii cu lucrurile de bază, apă, mâncare, arme, medicamente, dar cât poți trăi din bugetul pe care îl ai la dispoziție?

Oare se întâmplă acum? Trăiesc apocalipsa? Anxietatea mea nu mi se pare o slăbiciune și nu înțeleg de ce ar trebui să‐mi depășesc fricile. Care sunt banale, nu‐mi place că universul e o mizerie, un haos fără sens iar asta nu dă nici o valoare propriei existente. Trebuie să‐mi creez propriul univers cu sens. Nu‐mi iese foarte bine, ceea ce duce la frustrare și disperare.

Există o libertate în nihilismul disperării, când a câștiga înseamnă a rămâne în viață.

//

Is the apocalypse, as a symbol, a confrontation between good and evil? Will good win? Who would survive? Would financial power matter? Will status become irrelevant? How would the perception of violence and confrontation change? As a woman, would it be better to be alone or part of a  group? Or would the idea if gender disappear? Would the opressed feel liberated, feel like they escaped?

How could you prepare best? You can buy supllies, basic things like water, food, weapons, medicine, but how long can you live with the budget you have?

Is it happening right now? Am I living the apocalypse? I don’t see my anxiety as a weakness and I don’t understand why should I overcome my fears. Which are ordinary, I don’t like the fact that the universe is shit, a meaningless chaos and that makes my own existence unvaluable. I must create my own universe and give it meaning. I don’t manage most of the time and that leads to frustration and desperation.

There’s freedom in the nihilism of despair, in which winning means staying alive.

 

  1. Andreea Gîrleanu

De mică am încercat să îmi răspund la intrebarea “Ce se întâmplă cu corpul meu după ce moare?” Odată cu trecerea timpului am descoperit și am conturat variante de răspuns pentru a‐mi satisface curiozitatea. Treptat, corpul fizic nu a mai reprezentat un interes pentru mine, iar intrebarile au devenit din ce in ce mai numeroase. Se sfârșește pur și simplu? Există suflet? De unde vine? E nemuritor? Din ce e facut, eter? Sau praf? Poate e doar vid.

Îmi vâjâie capul.

Ce inseamnă a fi nemuritor? Ti‐ai dori să trăiești veșnic? Ai deveni un erou care ar ramane in amintirea tuturor? Poate e mai plăcut sentimentul de anonimitate și ai prefera statutul de observant.

Ți‐ai imaginat vreodată cum ar reacționa cei de lângă tine la aflarea morții tale? Uneori mă gândeam la propria înmormântare, la suferința pe care dispariția mea ar provoca‐o, construind în detaliu un întreg scenariu. Alteori mă gandeam că nu o să plângă nimeni.

Cât de des reflectăm la momentul morții? Cât control avem asupra vieții și de ce? Oare cum te vei conserva în amintirile altora?

Despre morți numai de bine(?)

//

Since I was a kid I tried to answer the question “What happens to my body after I die?” As time passed, I’ve searched for answers to satisfy my curiosity. The physical body didn’t represent an interest to me anymore and my head was full of questions regarding the reason I was born here and now. Does it simply end? Is there a soul? Where does it come from? Is it immortal? What is it made of, ether? Or dust? Maybe it’s just nothing at all.

My head is spinning.

What does it mean to be immortal? Did you ever wish to live forever? Would you become a hero who remains in people’s memory? Maybe feeling anonymous makes you feel comfortable and secure. Maybe you love the spotlight.

Have you ever imagined how would people react to the news of your death? I used to think about my own funeral, about the suffering I will cause in that moment, building an entire scenario in detail. Sometimes I thought that no one will mourn or even shed a tear.

How often do we reflect on the moment of death? How much control do you have over your life and why is that? What will others have to say about you and how will you be preserved in other people’s memory?

Speak no evil of the dead (?)

 

  1. Marina Oprea

performance și instalație/ performance and installation

Țelul etern și neatins al omenirii rămâne viața eternă. Visăm la utopii în care moartea nu mai există dar, dincolo de problema evidentă a privilegiului, când dreptul la viață a fost bifat, putem vorbi despre dreptul la moarte? Nu este vorba de un act necugetat, un păcat sau disperare. Este vorba despre epuizarea tuturor opțiunilor, pe rând, sistematic, încet și cu cap, până se ajunge la gestul final.

//

Eternal life remains humankind’s unattainable eternal goal. We dream of utopias where death  doesn’t exist anymore but, beyond the obvious issue of privilege, when the right to live has been approved, can we speak about the right to die? It is not a thoughtless act, a sin, nor despair. It is the consummation of all options, one at a time, systematically, slowly and wittingly, until you get to the final gesture.


Invocare (Open Call 13-23 oct.) la: De la aftershock la nemurire / From aftershock to immortality

1941-gasmasks new-large-cleanroom-view open uni extraterrestrial curatorial

(for english scroll down)

“A Black Swan is a highly improbable event with three principal characteristics: It is unpredictable; it carries a massive impact; and, after the fact, we concoct an explanation that makes it appear less random, and more predictable, than it was.” (Nassim Nicholas Taleb)

Undeva la intersecția dintre Ultima Întrebare a lui Asimov, hotărârea morții de a lăsa națiunea timp de 6 luni să se descurce (Saramago, Intermitențele morții) și învierile tehnologice socialiste archive-based visate de N. Fedorov în secolul al XIX-lea, stăm și ne gândim la:
Momentul acela de moarte clinică.
Ce se întâmplă la periferia traumei.
Cimitire de masă.
Experiențe near death.
Scenarii de sfârșitul lumii, evident. Nespiritualist, dar care sunt raporturile social-tehnologic-emoțional relevante, ori perspectivele critice posibile asupra promisiunilor de înviere?
Gothic stuff, Mad Max, expoziția sinistră cu Human Zoos
Distopii în context postumanist
Octavia E. Butler, Parable of the Sower
Bezna nr 5
J. G. Ballard, The Drowned World

… conceptualismul neo-goth al aftershock-ului

Fundalul pe care vom lucra este al spațiului producător de reacții, în care explorarea scenariilor distopice post-apocaliptice ține cont de nedreptățile sociale și de poziționarea etică a fiecăruia/fiecăreia dintre noi, veșnică, inevitabilă, în intervalul dintre trecut și prezent. Vom începe cu workshop în condiții de butaforie black theatre, din care ne dorim să rezulte expoziții, acțiuni și dezbateri acoperind intervalul noiembrie 2014 – ianuarie 2015.
………………….

Timeline de lucru și detalii practice:

Dacă tema vă inspiră, trimiteți un scurt bio (1-2 paragrafe) și un scurt text de intenție (5-10 rânduri) până joi, 23 octombrie ora 12.00 am, pe adresa spatiulplatforma@gmail.com.
Open Call-ul este adresat în primul rând (dar nu exclusiv) persoanelor aflate încă la facultate sau la debut.

[Timeline: Open call – 12 – 23 octombrie 2014. Emailuri organizatorice: 24-25 octombrie. Workshop și producție: 1-12 noiembrie. Eveniment de deschidere proiect: 13 noiembrie 2014; proiectul se încheie pe 18 ianuarie 2015. Ritmarea și componentele vor rezulta din workshop-urile care îl vor preceda și însoți și vor fi decise și generate de comun acord de toate persoanele participante în urma open call-ului. Acestea vor dispune de o sumă minimă de producție (susținută de MNAC). ]

———-

“A Black Swan is a highly improbable event with three principal characteristics: It is unpredictable; it carries a massive impact; and, after the fact, we concoct an explanation that makes it appear less random, and more predictable, than it was.” (Nassim Nicholas Taleb)

Somewhere at the crossroad between Asimov’s Last Question, death’s decision to live the nation to manage on its own (Saramago) and the archive-based, socialist, technological resurrections dreamed by N. Fedorov in the 19th century, we’d sit and think about:
That moment of clinical death.
What happens at the periphery of trauma.
Mass graves.
Near death experiences.
End of world scenarios, of course. Not spiritual ones, but what could be the relevant social, technological or emotional factors, what criticisms can promises of resurrections withstand?
Gothic stuff, Mad Max, the sinister Human Zoos exhibition …
Dystopias in post humanist context.
Octavia E. Butler, Parable of the Sower
Bezna no 5
J. G. Ballard, The Drowned World

… the neo-goth conceptualism of aftershock.

We will start working with the space in the background as producer of reactions, exploring dystopic post-apocalyptic scenarios mindful of social injustice and of the ethical positioning of each one of us forever, unavoidably, in the interval between past and present. We’ll start with an exploratory workshop in black theatre setup, wishing to produce as outcome of the workshop exhibitions, actions and debates covering the November 2014-January 2015 interval.

………………….

Timeline and practical info:

If the theme inspires you, please email a short bio (1-2 paragraphs) and a short theme-related statement of intent (5-10 lines) until Thursday, October 23, 12.00 am to spatiulplatforma@gmail.com.

The open call is adressed first of all to students or artists just starting up (but not exclusivelly).

[ Proposed Timeline: Open call – 13 – 23 October 2014. Emailing and confirmations: 24-25 October. Workshop and production: 1-12 November. Project opening event: 13 November 2014; project ends on January 18 2015. The rhythm and components of From Aftershock to Immortality will result from the workshops preceding and accompanying it and will be decided and generated in common agreement by the persons involved as result of the open call. They will dispose also of a small amount for production of their projects (supported by MNAC). ]


part is fame [art as game], 29 sept. – 19 oct. 2014

 

10631084_10152480981499538_8763440868299851894_o

 

Daniel Alexandru | Nomi Blum + Cristina Cociș + Paula Cămîrzan | Liviu Diaconeasa | Vlad Ionescu | Cian McConn |  Astrid Sodomka | Annabela Tournon | Mela Yerka | Marcus Zobl

o propunere de Cristina Bogdan

29 septembrie – 19 octombrie 2014

Acest proiect are la bază regulile jocului telefonul fără fir. Mutând jocul în zona artei, obţinem următoarea situaţie: primul artist reacţionează la o propunere făcută de curator – fie că este vorba de un obiect sau de o altă lucrare sau de un cuvânt. Al doilea artist îi vede lucrarea şi reacţionează la ea, producând la rândul lui/ei o lucrare. Al treilea artist, fără să fi văzut prima lucrare, reacţionează la a doua. Şi tot aşa până la ultimul artist.

Fiecare intervenţie este concepută ca un proces cu durata de o săptămână.
În fiecare săptămînă vor interveni mai mulți artiști. Publicul este invitat să ia parte la întreg procesul – galeria va fi deschisă de luni pînă duminică.

O primă variantă a proiectului s-a desfășurat la galeria Schleifumhlgasse 12-14 din Viena, în mai 2014 – http://12-14.org/2014_partisfameartasgame/. La Spațiul Platforma, 4 studenți la arte vor interveni alături de artiștii din prima parte a proiectului.

Ordinea intervențiilor:

1/3
29 septembrie – 5 octombrie / prezentare 2 octombrie
Marcus Zobl
Astrid Sodomka
Annabela Tournon

2/3
6 – 12 octombrie / prezentare 9 octombrie
Daniel Alexandru
Mela Yerka
Vlad Ionescu
Sorin Moisescu

3/3
13 – 19 octombrie / prezentare 16 octombrie
Cian McConn
Liviu Diaconeasa
Nomi Blum + Cristina Cociș + Paula Cămîrzan

În perioada 18-19 octombrie proiectul poate fi vizitat de la 11.00 la 19.00 ca parte a Bucharest Art Weekend (http://noapteagaleriilor.ro/proiect/bucharest-art-weekend/index.php?page=program)

————-

Based on the classical game of whispers, this project implies a chain reaction process involving the invited artists, where the first artist reacts to a curatorial proposal and interprets it, the second artist seeing the first artist’s  work reacts to it and so on til the last work by the last artist.

Three groups of artists produce three series of interventions, one week long each. The public can participate to the whole process, the prject space being open Monday through Sunday.

The first version of the project took place at Schleifumhlgasse 12-14 Gallery in Vienna, in May 2014 – http://12-14.org/2014_partisfameartasgame/. 4 Art students will be involved at Platforma next to the artists from the first version of the project.

Order of interventions:

1/3
September 29 – October 5/ presented on October 2
Marcus Zobl
Astrid Sodomka
Annabela Tournon

2/3
October 6 – 12  / presented on October 9
Daniel Alexandru
Mela Yerka
Vlad Ionescu

3/3
October 3 – 19 / presented on October 16
Cian McConn
Liviu Diaconeasa
Nomi Blum + Cristina Cociș + Paula Cămîrzan

Project made possible with support from the Austrian Cultural Forum

http://www.austriacult-bucuresti.ro/expoziie-part-is-fame-art-as-game.html.


HOW CLEVER OF THE ORANGE TO FALL FROM THE TREE. 9-17 Aug. 2014

exhibition image vacaresti

…Ce inspirate sînt portocalele să cadă singure din copac

Saturday, Saturday, Saturday, art opening, 15 Chicago artists, 3 week residency new works,

Our faces were yellow from the setting sun
One size fits all
Travel makes one modest. You see what a tiny place you Occupy in the world
I Will Destroy You.
Navigating space and language
OUCH!
Le flâneur du dictionnaire

Sophie Louise Braziunas, shea b, Mary Lowe Bailey, Rebecca Grillo, Danielle Andrews, Renee Kuklenski, Megan Pryce, Jeremy Freedberg, José L. Vilchez, Daniel Davidowitz, Nika Koda, Sophie Loloi, Lily Mindich, Kaleigh Moynihan, Elizabeth Van Loan

Coordinated by: Irina Botea, Geoffrey Alan Rhodes

Thank you: Katherine Trimble, Jon Dean, Anca Mihuleț, Kiki Mihuță, Călin Dan, Octav Avramescu, Ileana Faur, Simona Dumitriu

Opening: Saturday, August 9, 19.00 h
The exhibition will be open: Su Aug. 10, We-Su Aug. 13-17, 10.00-18.00 h
@ Platforma project space, Calea Moșilor 62-68 (MNAC Anexa building, 1st floor)

 

…….

expoziția a rezultat dintr-un workshop intensiv, coordonat de Irina Botea și Geoffrey Alan Rhodes, numit Art on the Run 


CARTE DE IDENTITATE, 25 iunie – 20 iulie

10484290_590195314431260_7858783449350982834_o

Sebastian Apostol, Laura Caraculacu, Bogdan Cătălin Cazacioc, Marian Dumitru, Gabriel Ghizdavu, Vlad Mihăilescu, Oana Oancea, Camelia Oprița, Mihai Andrei Sebestyen, Ana Sechereș, Gelu Toaipă

25 iunie – 20 iulie 2014

Spațiul Platforma
Calea Moșilor 62-68, în cadrul MNAC Anexa, etaj 1, București

vernisaj miercuri 25 iunie ora 19.00

Ce ne-ar identifica în lumea artei în care intrăm oficial, printr-o licență, după trei ani de construcție fragilă înspre acest moment? În loc de fotografie tip buletin, aducem o formă vizibilă, sintetică pentru timpul petrecut la Arte. În loc de cod numeric, oferim o explicație, o idee, o formulare tip proiect.

Căutăm în același timp în autobiografii, în memoria personală și în amintirile proxime, ne suprapunem acestora ca și când le-am înțelege, ne capacităm pentru a reda esențe ale altora decât noi, asumându-ne puterea de a reprezenta identitar un spațiu de trecere. Să folosim deci forma geografică a spațiului de trecere pentru experiența pe care ne-o propunem:

– licența ca spațiu de trecere: poarta permisiunilor către arta for real, ni se acordă deci ni le acordăm;
– spațiul de trecere arheologic: săpături în sânul familiei sau forări în identități asumate, proces de abataj abandonat;
– locul de tranziție comodificat: de la visul corporatist la deces SRL, prin teritoriile „alternative” ale artei.

Examenul de licență solicită o constantă impersonare: modelele care ne preced, artiștii la care, prin proiectele noastre, se presupune că facem trimitere sau care ne-au inspirat. Ne pierdem în echivalări pe care am învățat să le construim sau măcar să le mimăm. Dincolo de ele, încercăm să nu uităm întrebarea constantă: până la urmă ce ne reprezintă totuși, ce-am vrea să arătăm și ce rezumă procesul prin care trecem?
Identitatea, ca minim numitor comun.
Ne oprim și ne golim buzunarele.
Printre atâtea mimetisme și similitudini, nu-ți uita buletinul, ai grijă, s-ar putea să uiți cine ești.


Pânza freatică. O scurtă istorie globală a rezistenței anti-fracking. 30 ian. – 23 feb. 2014

fundal_apa_fb

30 ianuarie – 23 februarie 2014
Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa etaj 1, București)
Deschidere: vineri 31 ianuarie ora 18.00
Program vizitare: miercuri-duminică, 10.00-18.00
Program proiecții și dezbateri: urmăriți anunțurile noastre – pe FB, blog, liste și grupuri.

Deschidem pe 30 ianuarie în spațiul expoziței o Bază de Informare despre fracturare, exploatarea gazelor de șist și exploatarea apei. Propunem o forare în adâncime, progresivă, a efortului uman de rezistență locală și de solidaritate pentru dreptul de a avea acces la apă și la un mediu curat:

75% APĂ (un copil, la naștere, este aprox. 75% apă)

* Abia în 2010, prin Rezoluția 64/292, Adunarea Generală a ONU a recunoscut explicit accesul la apă curată ca drept uman fundamental: “It is now time to consider access to safe drinking water and sanitation as a human right, defined as the right to equal and non-discriminatory access to a sufficient amount of safe drinking water for personal and domestic uses – drinking, personal sanitation, washing of clothes, food preparation and personal and household hygiene – to sustain life and death.”

Începem forarea punând accentul pe importanța vitală a apei, analizam controlul asupra ei (comercial, politic, național, ecologic) si cum capitalizarea acestei resurse produce ingalitati și discriminare de nivel planetar.
Prin apelul la Deltă (https://www.facebook.com/events/328971767241546/?source=1) dorim să dăm o dimensiune mentală problematicii ecologice fundamentale a apei ca resursă naturală exploatată.

50% APĂ (un adult este în medie 55-65% apă)

Apa potabilă reprezintă puțin peste 1% din totalul apelor planetare. În termeni ecologici, este o resursă finită, pe care orice formă de exploatare care iese din ritmul unui consum justificat și suportabil o poate fragiliza.
Continuând forarea stratificată, intensificăm dezbaterea asupra metodelor de exploatare și rezistenței anti-fracturare prin studii de caz, prezentări, proiecții de documentare. Vom căuta să trasăm o scurtă istorie globală a rezistenței anti-fracking, a legislațiilor existente sau posibile, cu accent pe situațiile de conflict activ: Balcombe și Barton Moss (Marea Britanie), Zurawlow (Polonia), Pungești (România), Elsipogtog (Canada).

FraCK OFF! + We Can’t Drink Money!

In adâncime presiunea se intensifică, straturile devenind mult mai sărace în apă iar locul ei este luat de elemente ale rezistenței, semne și gesturi care traduc specificul disperărilor locale. Accentul cade acum pe rezistența la procedurile de facturare a gazelor de șist, pe campaniile activiste, situațiile de fapt, mecanismele de acțiune, dar și pe situațiile politic-economice adesea paradoxale: companiilor exploatatoare de gaze li se opun companiile îmbuteliatoare de apă sau producătoare de bere, uneori poți ajunge să întrevezi luptele interne ale capitalului pentru resurse, lupte în care rezistențele locale rămân ignorate, într-un mediu îndepărtat, rural.
Ce ne-ar putea atunci motiva la implicare în fața unui pericol care poate părea indepărtat, într-o luptă care poate să pară generică? Cum se manifestă solidaritatea, cum o putem produce și care sunt mesajele pe care ar putea să le poarte mai departe? Pentru a atinge straturile profunde ale problemei, alături de proiecții și Baza de Informare, vom include un workshop și dezbateri cu persoane din taberele de rezistență, dând cuvântul situațiilor de fapt și conflictelor trăite.

Multumim pentru idei si colaborare (lista e in creștere:) : Ioana Florea, Maria Olteanu, Iulia Toma, Alexandru Beldiman.

Fb event: https://www.facebook.com/events/635347366525677/


Schimbul 2, 6-29 decembrie. Numai la Platforma

 

IMG_0399

Vă invităm vineri 6 decembrie ora 19.00 la vernisajul Schimbului 2 – anuntat deja in evenimentul Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte, ca o schimbare – de exponate si de perspectivă a expunerii. Pregatim poate și ceva de mâncare, ca-n zi festivă:).

6 – 29 decembrie (cu excepția zilelor de Crăciun)

La spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, în cadrul MNAC Anexa etajul 1, București).
miercuri-duminică, 10.00-18.00

Participă: Judit Balko, Mihai Balko, Ștefan Bandalac, Valentin Cernat, Cercul de lecturi politice, Claudiu Cobilanschi, Raluca Croitoru, Larisa David & Iulius Costache, Marian Dumitru, Simona Dumitriu, Irina Ghenu, Mihai Lukacs, Gabriela Mateescu, Paul Micloș, Kiki Mihuță, Adina Mocanu&Alexandra Sandu, Sorin Moisescu, Daniela Pălimariu, Ioana Păun, Alexandra Șoldănescu, Alexandra Terzi, Daniel Tristan, Iulia Toma, Ioana Văcărașu, Andreea Vintze (și lista este deschisă/în transformare).

Acum aproape două luni am început să vorbim despre muncă, precaritate, supraviețuire și încă nu ne-am oprit. Banda de producție de idei e perpetuă, miza e progresiv interiorizată și impersonată, ajunge să se proiecteze dincolo de obiecte. Nu mai avem aproape niciun alt motiv pentru care producem Schimbul 2 decât solidaritatea – a noastră între noi, dar și o solidaritate și un deja-vu căutate în voi – cei și cele care ne treceți pragul.

…poate vi s-a mai întâmplat?
…sigur e o experiență familiară…

Schimbul 1 a avut rezonanțe intime mascate în artefacte și componente epistemice. Schimbul 2 e mai obosit, mai la obiect, dezbrăcat de sensuri multiple – e un mecanism de reciclare.

————————–

link event Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte:https://www.facebook.com/events/218506148322974/


Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte. 5 noiembrie-29 decembrie 2013

web schimbul 1 schimbul 2 tura de noapte

Participă (cu instalații, acțiuni sau dezbateri): Ștefan Bandalac, Valentin Cernat, Claudiu Cobilanschi, Raluca Croitoru, Larisa David & Iulius Costache, Marian Dumitru, Irina Ghenu, Mihai Lukacs, Gabriela Mateescu, Paul Micloș, Kiki Mihuță, Adina Mocanu&Alexandra Sandu, Sorin Moisescu, Daniela Pălimariu, Ioana Păun, Veda Popovici, Alexandra Șoldănescu, Alexandra Terzi, Daniel Tristan, Iulia Toma, Ioana Văcărașu, Andreea Vintze (și lista este încă deschisă)

Deschidere: marți 5 noiembrie 2013, ora 19.00

Apelul  lansat acum două săptămâni (Proletariat, Cognitariat, Precariat, Etc. – munca acum.) a avut un real succes. Discuțiile s-au tradus în proiecte, munca s-a manifestat neplătită din plin, spiritul de a face e un răspuns pentru întrebările aferente – precum de ce, pentru cine, ce vrem să spunem cu asta și mai ales cui.

Am pornit în apel de la imaginea obiectului fordist al benzii de producție, pentru a fragmenta în părțile componente și pentru a dezbate formule de gândire asupra muncii în societatea contemporană: post-industrial, munca imaterială (și criticile acestora), dispariția figurii muncitorului, relocarea muncii (displacement of labor) disparitatea între diploma obținută și munca efectuată, transformările în limbaj/terminologie survenite (freelance, self-employed, voluntariat, part-time, project-based, cognitariat etc), afecte la/despre locul de muncă, precaritatea și noua „clasă” a precariatului, anti-munca, mecanismul socio-politic al “creării locurilor de muncă”. De fapt, tocmai acest argument și ficțiunile care îl înconjoară, transformările geopolitice pe care le generează (în vorbe sau fapte) stau la baza celorlalte: poate fi văzut ca întrupare a neocapitalismului, idee și act ce determină mize majore și maschează deteriorări sociale profunde.

Schimbul 1 vă așteaptă supraîncărcat. Ca în locurile de muncă ale vieții de zi cu zi, spațiul neocupat e contraproductiv, genunchii colegilor și colegelor se ating pe sub mesele înghesuite iar acvariul mochetat se supra-încălzește de la numărul respirațiilor concomitente sub lumina de neon. Dar încă e bine…Sau e prea mult? Câte fapte și câte concursuri de împrejurări umplu spațiile?

O mare parte din textul apelului la proiecte îl regăsiți reciclat în statement-ul de față. În Schimbul 2 vom înțelege împreună sensul benzii, al reciclării elementelor efemere și a ideilor odată produse, al muncii în formulă precară – în care înveți din experiență că minimul de mijloace poate să rezulte în maxim de rezultate. Ceva rămâne însă mereu nemăsurat: munca depusă și teama de perpetua fragilitate a rezultatelor.

……………………….

Sunt muncitorul cu tricou alb care se trezește de dimineață, intră pe calculator și începe lucrul, angajat undeva de o companie nord-americană dar privind skyline-ul Berceniului, sunt cel/cea cu accent perfect în engleză/franceză/germană/italiană, cea/cel cărora le poate fi încheiat oricând contractul de muncă semi-project-based cu clauze din sfera drepturilor de autor și limitări de timp standardizate. Customer service, no experience needed, good command of english. 314 aplicații în prima zi a anunțului pe site-ul de joburi, mai sunt încă 30 de zile. Agent imobiliar, minim studii medii, carnet șofer categoria B preferat. Artist fotograf, minim studii medii, capacitate de răspuns rapid în situații de stres, cunoștințe minime Photoshop. Trainer grădiniță, afterschool, minim bachelor în pedagogie. Oferim condiții de lucru în echipă dinamică, bonuri de masă. 

Statementuri artiști:

Platforma schimbul 1 si 2

1. Mihai Balko

Particular execut lucrări

Acțiunea Particular execut lucrări urmărește practica muncii în construcții din perioada comunista până în prezent. De la acțiunile abuzive în care casele burgheziei  sunt compartimentate, devenind garsoniere pentru noua clasă de muncitori – vedem stucatura vechilor saloane cum, în ciuda zidurilor, trece prin hol, dormitor, bucătarie, baie – la apartamentele de blocuri tapetate cu stucaturi masive, elemente de exterior aduse în interior pentru a oferi iluzia unui statut social. După 1989 amenajarea interioară a locuințelor de bloc cunoaște un nou avânt ce merge de la demolarea pereților interiori la căptușirea, până la manie, a locuințelor cu polistiren – interior și exterior, acoperind cu noul material vechile tipuri de finisaj (tapet, faianță, stucatură, rețele de țevi și cabluri etc.).

Amenajarea continuă a locuințelor vechi (la casă sau bloc) și boom-ul noilor construcții au produs un nou tip de muncitor: demolatorul independent, sau meseriașul  bun la toate, dincolo de codul muncii, dispus să execute orice la cererea clientului. Particular execut lucrări, de la A la Z.

 2. Ștefan Bandalac

Punctul inițial al lucrării stă în încercarea de a explora discuția din jurul scopului muncii. Instalația ar fi fost compusă dintr-un angrenaj de șlefuit care urma să erodeze, pe întinderea de 2 luni a expoziției, o bucată de lemn – materie primă, cu rostul de a crea un proces repetitiv care să trimită la banda de producție.   

În procesul de producție a instalației am fost confruntat cu realitatea că lucrarea depășea bugetul operațional de care dispun acum. În momentul în care găsirea unor soluții tehnice funcționale a devenit în mod progresiv improbabilă, demersul s-a transformat într-unul de a realiza sau măcar sugera lucrarea prin re-utilizarea și transformarea materialelor disponibile în spațiu.

3. Irina Ghenu

Tânără, 23 ani, nefumătoare, serioasă, harnică și de încredere. Fac curățenie. Rog și ofer seriozitate. Nu ofer discreție.

Pentru acest proiect ofer persoanelor interesate în intervalul de joi-duminică servicii de curățenie și menaj. La schimb solicit dreptul de a mă fotografia în timpul acestui proces. Voi prezenta fotografiile într-un eveniment public (o expoziție de grup).

Pentru detalii și programări contactați-mă la teaotspp@gmail.com
Am dat anunț. Am intrat în anul 5 universitar. Am intrat în anul 17 de școală. Media 9,99. Merge anunțul. Lumea vrea. E pe gratis. E artă. E la mine acasă. E pentru expoziție.

Nu știu unde să lucrez. Nu știu la ce mă pricep. Și chiar dacă mă pricep. Nu mă vrea nimeni.

‘Important e să fii cu datoriile la zi’ + ‘Dacă vrei să reușești trebuie să dai din coate’

Am făcut poze la mâncare. Am primit mâncarea. Am montat țâțe și cur pe muzică Inna. Am primit ‘Nu ai pic de simț artistic’. Am fost asistentă 3 luni. Mi-am luat aragaz, frigider și mașină de spălat. Am lucrat online. Mi-am luat pantofi. Am filmat o nuntă la oameni din a căror limbă nu înțeleg decât kurwa. Am primit. Am făcut curat. Am primit expoziție.

‘Nu v-a învățat la școală?’ + ‘Dacă vrei să reușești trebuie să dai din coate’ = Nu știu să dau din coate. Fac curat. Fac poze.

4. Gabriela Mateescu

Licențiați

După anii 90, când s-au deschis porțile Occidentului în fața noastră și ni s-a spus că suntem o țară de analfabeți am decis că este timpul ca toată lumea să aibă liber acces la studii superioare fără examene de admitere. Trebuia ridicat nivelul studiilor pe cap de locuitor, și astfel s-a ajuns în 20 de ani ca fabricile de diplome de liceu sau facultate să producă mai mulți oameni specializați decât poate piața de muncă să suporte. Rușinea de a nu avea o diplomă universitară s-a instaurat treptat, în același timp cauzând și închiderea școlilor profesionale. Târgurile de muncă oferă însă majoritar  posturi pentru persoane fără studii superioare, pentru lăcătuși, electricieni, bucătari și chelneri. Dar mândria de a avea o diplomă de facultate face zeci de mii de tineri sa își piardă 3 sau 5 ani pregătindu-se pentru niște slujbe care nu există. Prietenii și foștii mei colegi trăiesc exact acest contrast, muncind adesea în domenii care nu necesită studii superioare și nu le valorifică specializarea de pe diplomele de licență obținute; mulți s-au angajat într-un domeniu pt ca apoi să fie obligați să facă altă facultate pentru a și-l păstra.

5. Alexandra Șoldănescu

Munca, cinstea și hărnicia

Instalație audio, voce Ileana Faur

Instalaţia explorează relaţia dintre fabulos şi cotidian, te trimite spre o vreme îndepărtată, în illo tempore (cum ar spune despre basme manualul de literatură), şi se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

Poveștile selecționate au o funcţionalitate educaţională iniţiatică prin elogiul adus muncii ca disciplină, repetiţie şi supunere. Totul începe din copilărie, prin identificarea fetelor cu eroinele pe durata aventurilor: pentru a  reuşi în viaţă trebuie să fie harnice, cuminţi şi să depună efort.

Rolul muncii personajelor feminine din poveşti este o luptă pentru supravieţuire, sub semnul precarităţii şi nu pentru dobândirea unei condiţii sociale eroice, ca în cazul flăcăilor sau a fiilor de împărat.

6. Iulia Toma

Muncă domestică forțată

 

7. Claudiu Cobilanschi

 

8. Paul Micloș

Am printat și pus într-un bloc de gheață Codul Muncii pentru ca după topire să fie descoperit de privitor ca o fosilă sau artefact înghețat.  

9. Judit Balko

Angajez……….

Între absolvent învăţământ preuniversitar fără atestat profesional și zugrav, vopsitor, nomenclatorul de meserii inventariază o listă aproape interminabilă. Abundența de meserii existente pare să ofere o mulțime de posibilități candidatului la un loc în sistemul muncii salariate. Dacă nu reușești ca afumător carne poți încerca postul de arzător email, sau poate blocator, chituitor, deblocator, poate concasorist, sau decapulsator, decontaminator, destrămător, ori lipitor de plăcuţe la scule aşchietoare, nămolar. Sigur cel mai bine sună conducător de întreprindere mică – patron (girant), învăţământ, sănătate, sport, turism, informatică.

Multe din aceste meserii aparent atât de specializate, destinate absolvenților cu studii medii, nu cer anume competențe din partea candidatului pentru un astfel de post, nici nu formează competențe, făcând ușoară înlocuirea unui angajat cu altul. Astfel fiecare serviciu este un nou început, o nouă calificare la locul de muncă care nu va mai ajuta la nimic atunci când serviciul respectiv a încetat. Trebuie să o iei de la început, postul de numărător bani sună incitant.

10. Daniel Tristan

Haina îl face pe om, diploma îl specializeză și îl trimite în căutare de muncă. Costumul devine rigid de prea mult purtat, diploma multiplicată ori trimisă virtual de n ori către zeci de oferte de muncă ar putea la fel de bine să fie folosită ca materie primă pentru lucru manual și hobbyuri plăcute pentru petrecerea timpului liber.

Cu o diplomă de artist, creativitatea e asigurată – designer web, hands made, hobby trainer, sau testator de jocuri pe internet…viitorul nu are limite.

11. Alexandra Terzi

□□□□□□□□□□ ads

Proiectul este inspirat de anunţurile care apar mai peste tot prin paginile de internet, făcând reclamă pentru multe feluri de câștig excepțional lucrând de acasă – și ducând cel mai des la job-ul de video chat hostess. Acestea de cele mai multe ori folosesc ca principal mesaj motivaţional salariul foarte mare, alături de imagini cu femei fericite, independente, care lucrează într-un mediu profesional. Jobul este descris drept sigur, confidențial, asigurând un venit lunar fix, legal și cu contract de muncă. Poți găsi testimoniale care accentuează obiectele și avantajele de lux pe care femeile implicate în această formă light de sex work și le doreau și acum și le pot permite. Este foarte interesant că de multe ori aceste anunţuri par a fi destinate pentru munca de birou, doar câteva cuvinte făcând trimitere spre munca efectuată.

12. Larisa David & Iulius Costache

Pornind de la metodele de cercetare asupra muncii utilizate de Frank Bunker GIibreth și Lillian Moller GIibreth, am dezvoltat o analiză a micro-mişcărilor în spațiul etajului 1 de pe Calea Moșilor 62-68,  pentru a identifica acțiunile elementare în munca fizică “neglijabilă” și timpul necesar pentru progresia acestora. Am divizat munca în elementele fundamentale, creând o hartă a mișcării, pentru a putea fi studiate separat sau în relatie una cu alta.

13. Raluca Croitoru

Pentru femeile din toată lumea, uniforma a devenit mai mult decât o modalitate de a adera la principiile instituite de marile corporații. Mărturie stau opiniile și sfaturile găsite pe diverse site-uri de fashion și life-style, care abordează problematica îmbrăcăminții la locul de muncă din perspectiva puterii, a statutului social și a masculinității.  

14. Valentin Cernat

Asigurări de viață

Lucrând în domeniul asigurărilor de viață, poate mai mult decât oriunde altundeva, eu depind de succesul meu, care constă în încheierea unui număr de 5 polițe de viață pe lună. Îl numesc succes întrucât comisionul primit în urma atingerii target-ului imi oferă ocazia de a acoperi toate utilitățile și necesitățile lunare. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar arata insuccesul.

Cel mai mare sprijin, fără doar și poate, mi-l oferă compania, punându-mi la dispoziție scenarii de limbaj și tehnici de realizare/închidere a cotei de vânzări lunare.

15. Kiki Mihuță

Cuvântul e puternic și agresiv. Relaţiile mijlocite de cuvânt sunt mult mai sofisticate, mai ascunse si deci mai perfide decât cele prin acte, fapte ori impulsuri exprimate violent. 

Abuzul la locul de muncă, hărțuirea, intimidarea, amenințarea, injustiția, denigrarea, ridiculizarea, umilirea, jignirea, managementul dur, discreditarea profesională sau influențarea negativă a sarcinilor persoanei, toate aceste acțiuni au ca efect crearea unui mediu de lucru nesănatos și distructiv, în care victimelor le este tot mai dificil, daca nu imposibil, să-și îndeplinească sarcinile de lucru, intrând progresiv într-un fel de spirală a decăderii psihice.

16.

 

17. Kiki Mihuță & Daniel Tristan

Triki 

– Suntem muncitori de portofoliu în căutare de noroc.
– La muncă sau în căutare de muncă, viața de zi cu zi pare a fi o cursă cu obstacole. Sau un infinit joc de piticot. Mai stai o tură.
– Trebuie sa ne placă ceea ce suntem obligați să facem!

– Joc plăcut.

18. Sorin Moisescu

Ți-a căzut internetul. Nu-i nimic. Însă munca ta depinde de el, ești doar una din miile de persoane din lanțul neocolonial al muncii ieftine delegate către țările în nevoie.

19.

………

Natura statică ușor în mișcare – acțiune de  Adina Mocanu și Alexandra Sandu, vineri 8 noiembrie, ora 19.

00

Vineri 8 noiembrie ora 19.00 vă invităm la performance-ul Adinei Mocanu și Alexandrei Sandu în cadrul expoziției Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte la Platforma.

Adina Mocanu și Alexandra Sandu propun un timp de observare a corporalității muncii artistice raportată la spațiul galeriei, cartografiind spațiul dat prin gesturi aparent simple dar presupunând efort, concentrare și repetitivitate.
Cum se măsoară munca unui artist, cum se eficientizează ea? În cele mai multe dintre situații, munca e reprezentată prin repetarea constantă a unor acte, gesturi sau relaționări, rezultând în automatizare și oboseală fizică. Oriunde, corpul angajat în procesul muncii se resimte, cu efecte diferite – de la amorțirea statului la birou, la transpirație, mușchi încordați, bătături – și uneori, în cele mai grave dintre situații, până la accidente de muncă ori boli tipice.
Efortul fizic, oboseala, repetitivitatea caracterizează și prezența artistului/ei în galerie ca loc de muncă. Fondul emoțional e poate diferit, pentru că artiștii se confruntă în munca lor cu un set diferit de întrebări venite din spațiul public: La ce ajută asta? La ce îmi trebuie asta? De ce ar trebui sa îți dau bani pentru așa ceva? Pusa mereu în defensivă, munca artistică e nevoită, de pe poziția oprimatului, să se apere și să se justifice constant, până la epuizare.

 

 

 


17-21 oct. Apel la proiect – Proletariat, Cognitariat, Precariat, Etc. – munca acum.

Sunt muncitorul cu tricou alb care se trezește de dimineață, intră pe calculator și începe lucrul, angajat undeva de o companie nord-americană dar privind skyline-ul Berceniului, sunt cel/cea cu accent perfect în engleză/franceză/germană/italiană, cea/cel cărora le poate fi încheiat oricând contractul de muncă semi-project-based cu clauze din sfera drepturilor de autor și limitări de timp standardizate. Customer service, no experience needed, good command of english. 314 aplicații în prima zi a anunțului pe site-ul de joburi, mai sunt încă 30 de zile. Agent imobiliar, minim studii medii, carnet șofer categoria B preferat. Artist fotograf, minim studii medii, capacitate de răspuns rapid în situații de stres, cunoștințe minime Photoshop. Trainer grădiniță, afterschool, minim bachelor în pedagogie. Oferim condiții de lucru în echipă dinamică, bonuri de masă.

(Labor/Work/Munca)

Propunem în intervalul  23 octombrie-15 noiembrie o lună-laborator care să deschidă spre dezbatere, sub cât mai multe aspecte, subiectul amplu al muncii. Spațiul Platforma va funcționa ca expoziție în progres, formată din interacțiune, schimb de idei și urmele acestora.

Obiectul fordist al Benzii de producție va fi folosit pentru a fragmenta în părțile componente și pentru a dezbate formule de gândire asupra muncii în societatea contemporană: post-industrial, munca imaterială (și criticile acestora), dispariția figurii muncitorului, relocarea muncii (displacement of labor) disparitatea între diploma obținută și munca efectuată, transformările în limbaj/terminologie survenite (freelance, self-employed, voluntariat, part-time, project-based, cognitariat etc), afecte la/despre locul de muncă, precaritatea și noua „clasă” a precariatului,  mecanismul socio-politic al “creării locurilor de muncă”. De fapt, tocmai acest argument și ficțiunile geopolitice care îl înconjoară, transformările geopolitice pe care le generează (în vorbe sau fapte) stau la baza celorlalte: poate fi văzut ca întrupare a neocapitalismului, idee și act ce determină mize majore și maschează deteriorări sociale profunde.

Etape/evenimente:

1. Idei analizate, fragmentate, subliniate și reconstruite pe banda de producție: workshop și dezbateri, 8-10 zile, timp în care vom construi și utila o bandă de producție (distopică, fragmentată, ideologică, performativă etc.) cu texte în loc de piese industriale, fragmente de idei sau gesturi în loc de materiale pentru asamblare etc. Imaginea Benzii de Producție este fordist-modernistă, de mult considerată absolut desuetă și periculoasă, ca una generatoare de încredere falsă și iluzii în viitorul producției locale.

2. Târgul de Muncă Neplătită  – un eveniment de 2 zile la care vom căuta, crea, demonstra locuri de muncă și capacități, pe fundalul reflecțiilor și dezbaterii critice asupra muncii imateriale. Invităm pe toți cei interesați să își demonstreze o abilitate să vină să o facă și să o pună în discuție. Ne întrebăm: Cine plătește? Pentru ce plătește? Ce e pe gratis și de ce? Cât muncești? Muncești prea mult? Prea puțin? Cine judecă? Cine acceptă? Care sunt ierarhiile? Care sunt alternativele?

3.  Dezbateri , prezentări.  Temă principală: premizele și formele de funcționare ale structurilor colective non-ierarhice.

Invităm pe oricine dorește să contribuie la dezbaterea temelor enunțate mai sus, ori să participe cu idei, acțiuni, proiecte la crearea lanțului de producție, să ne trimită un mesaj personal pe Facebook (în care să includeți o adresă de email) sau un email la spatiulplatforma@gmail.com, până la data de 21 octombrie 2013, însoțit de un scurt paragraf în care să enunțați perspectiva din care v-ar plăcea să abordați proiectul în cadrul expoziției. Nu vă solicităm o propunere de proiect, cât mai degrabă o declarație de intenție.

Mailul pe care ni-l veți trimite nu este preselectiv, toată lumea fiind invitată, însă ne va ajuta în stabilirea unui grup de lucru și la trimiterea materialelor bibliografice pentru dezbaterile propuse.

Vă așteptăm apoi miercuri 23 octombrie de la ora 12.00 pentru a începe workshopul și producerea expoziției.

Proiectul se va desfășura în paralel cu reprezentările din cadrul Stagiunii de Teatru Politic la Platforma.

Câteva resurse și idei:

1. http://laborincontemporaryart.wordpress.com/

2. http://www.ucl.ac.uk/art-history/events/csca/untitled-labour

3. http://www.e-flux.com/books/are-you-working-too-much/

4. http://art-leaks.org/2013/05/25/evegenia-abramova-on-art-workers-labor-conditions-moscow/

5. http://www.e-flux.com/journal/politics-of-art-contemporary-art-and-the-transition-to-post-democracy/

6. http://artsandlabor.org/


Roaming. On file – 28.06.2013

roaming @ platforma, mnac

Sigurður Atli Sigurðsson, Ermanno Cristini, Alessandro Di Pietro, Irena Lagator, Giancarlo Norese, Andrea Palasti, Alice Pedroletti, Luca Scarabelli, The Bureau of Melodramatic Research (Alina Popa, Irina Gheorghe), Paolo Tognozzi

Photographs: Alice Pedroletti
Web: Simply.it
Curated by Alessandro Castiglioni, Ermanno Cristini

The intake of the archive in the arts is a significant trend of contemporary artistic research. Forms, procedures, methods that traditionally belong to the bureaucracy are filled with expressive values assuming meanings that transcend their instrumental character.

The bureaucracy is a hierarchical form of the state that needs to practice first and foremost the construction of an archive.
According to Derrida (Mal d’archive, une impression freudienne, Paris, 1995), the etymology of the word comes from Archè, “command”: the archive is a “clearance” which presupposes a “guardian” means the authority which holds hermeneutic power, and the bureaucracy is the exercise of that power.
The archive therefore is never neutral but constitutes a containing the shape of which determines the quality of the content. From this point of view the archive is a language to all effects.

ROAMING wants to deal with the archive, focusing the attention its effects on identity.
The first effect of burocracy is the control of identity.The archive underlying this control is a finite collection and indexing. The archive of the bureaucracy is a tool for flattening identity because in his role of linguistic system it names the being as a closed form.
Viceversa the archive, ideally, is a form being opened, as required by Umberto Eco (The vertigo of the list, Milan, 2012), the form of the list a place that “almost physically suggests the infinite.”
The bureaucracy making use of the archive at its foundation in fact denies its nature.

The meeting in Bucharest is built around this assumption, analyzing it under three different view points: the experiences of denunciation of the bureaucracy as a practice of control, those where the archive becomes an instrument of identity reconstruction and those that reflect on the web and the archive as liquid form.

—————————————————–

L’assunzione dell’archivio in ambito artistico costituisce una tendenza significativa della ricerca artistica contemporanea. Forme, procedure, modalità che per tradizione appartengono alla burocrazia vengono riempite di valenze espressive assumendo significati che trascendono il loro carattere strumentale.

La burocrazia è una forma gerarchica dello stato che per esercitarsi necessita anzitutto della costruzione di un archivio.
Secondo Derrida (Mal d’archive, une impression freudienne, Paris, 1995) l’etimo della parola deriva da Archè, “comando”: l’archivio è una “domiciliazione” che presuppone un “guardiano”, l’autorità che detiene il potere ermeneutico; e la burocrazia è l’esercizio di tale potere.
L’archivio dunque non è mai neutro ma costituisce un contenente la cui forma determina la qualità del contenuto. Da questo punto di vista l’archivio è un linguaggio a tutti gli effetti.

ROAMING vuole affrontare in tale ottica il tema dell’archivio, ponendo al centro la questione della ricaduta sull’identità.
Effetto primo della burocazia è il controllo dell’identità. L’archivio che soggiace a tale controllo è una raccolta e un’indicizzazione finita. L’archivio della burocrazia è uno strumento di appiattimento identitario perché nel suo ruolo di sistema linguistico nomina l’essere come forma chiusa.
Viceversa l’archivio, idealmente, costituisce una forma aperta essendo, come vuole Umberto Eco (La vertigine della lista, Milano 2012), la forma della lista un luogo che “suggerisce quasi fisicamente l’infinito”.
La burocrazia avvalendosi dell’archivio a suo fondamento in realtà ne nega la natura.

L’appuntamento di Bucharest si sviluppa intorno a questa ipotesi scandagliandola secondo tre punti di esservazione: le esperienze di denuncia della burocrazia come pratica di controllo, quelle dove l’archivio diventa strumento di ricostruzione identitaria e quelle che riflettono sul web e l’archivio come forma liquida.


În timp ce dispare gloria lumii, 6-26.06.13

in timp ce dispare gloria lumii afis

Mihai Barabancea, Alexandra Cioca, Raluca Croitoru, Ileana Faur, Vlad Gayraud, Daniel Ghercă, Mihai Gui, Cosmina Ivanov, Kiki Mihuță

vernisaj 6 iunie ora 18.00

Ce se întâmplă în timp ce dispare gloria lumii? În timp ce amintirile se diminuează, suferințele sunt aproape încheiate, gesturile își pierd însemnătatea? Imaginează-ți acest timp ca și când l-ai petrece desenând din reflex pe colțul unei foi de hârtie atunci când asculți un curs universitar sau un monolog la telefon.

————————-

Trăiesc într-un paradox care mă acaparează. Intervenţiile în spaţiul public reprezintă modalitatea mea proprie de a submina și apropria o lume pe care o neg și pe care, în același timp, o accept zilnic./ Imi documentez insomnia ca un gest de conștientizare a propriei persoane încercând să-mi aprofundez relația cu mine./ Ansamblul obiect + index reprezintă încercarea de a înțelege și justifica de ce fotografia ca mediu de exprimare a fost prezentă pe parcursul ultimilor 9 ani în viața mea, iar indexul subiectelor cadrelor devine un memento care reafirmă atât existenta lor pe film la un moment dat, cât și lipsa oricărei nevoi pentru aceasta./ Oamenii suprinsi reflectă mediul în care trăiesc, definind vizual o pătură socială ignorată și exclusă din documentele, arhivele  și prezentările oficiale ce construiesc imaginea României.  Istoria se va ocupa de scrierea evenimentelor, ceea ce nu va rămâne este imaginea celor ce au fost implicați sau afectați de evenimentele timpului./ Gloria dispare atunci când se infiltrează invadator ochiul curios al celui care accesează o secvență pe care nu și-o poate imagina ca fiind posibilă și pe care nu o găsește fiabilă.  Care este prețul cunoașterii?/ Desenul în joacă, automat și negândit conștient e găsirea unui echilibru. Mă ține din a mă pierde într-un vis cu ochii deschiși și-n același timp mă face altfel-de-atentă la ce-i în jurul meu./ Caut de o vreme gustul unei rețete uitate…Actul de a mânca ne leagă și ne diferențiază de celelalte animale. Ne definește. Însă lanțul trofic industrial se bazează pe uitare, pe nerecunoaștere și  ascunde în totalitate aceste relații și legături./ Încerc să mă poziționez în fața unui eveniment traumatic, o încercare de a  stăpâni memoria și de a controla amintirea./ Este momentul fragil de care depinde viitorul omenirii. 26.XI.1983, Oko raportează un atac lansat de SUA în direcția URSS. Este momentul în care Sergentul Petrov decide că acest raport este unul eronat.

——————–
(Teza expoziției se recompune din fragmente din textele tuturor celor prezenți. La fel ca o rolă de hârtie pentru case de marcat,sau ca o bandă de tuș pentru mașina de scris, poate fi rulată și derulată mereu, din orice punct ai începe.)

———————————————————

Statement-uri artiști:

 

1. Raluca Croitoru

Trăiesc într-un paradox care mă acaparează.  

Spaţiul public este definit ca un loc accesibil tuturor oamenilor, deţinut prin activităţi şi nu prin proprietate. Poate fi privit ca un spaţiu creat cu destinaţie voit publică, ca un spaţiu rezidual sau abandonat. Oricare ar fi perspectiva din care abordăm lucrurile, locuitorul unui oraş este ultimul factor decizional în planificarea urbană a oraşului în care locuieşte. Deciziile se iau la un alt nivel, inaccesibil nouă, iar puterea decizională este conferită investitorului privat.

Intervenţiile în spaţiul public reprezintă modalitatea mea proprie de a submina și apropria o lume pe care o neg și pe care, în același timp, o accept zilnic. E maniera mea personală de  însuşire a spațiului public, de luare temporară în posesie a oraşului în care locuiesc şi de relaţionare cu oameni pe care nu voi ajunge probabil niciodata să îi cunosc, dar cu care împart aceleaşi drumuri, refugii, locuri de aşteptare şi întîlnire.


2. Cosmina Ivanov

Pelikula Exotică

Desenul în joacă, automat și negândit conștient e găsirea unui echilibru. Mă ține din a mă pierde într-un vis cu ochii deschiși și-n același timp mă face altfel-de-atentă la ce e în jurul meu. E între a gândi prea mult și a gândi prea puțin.

Așa-i, mâzgăliturile mi-au dat soi de pace.

E emotivă hârtia asta sensibilă la căldură și ce bine c-ascultă muzică de toate felurile.

Un desen este o linie care a ieșit la plimbare. Paul Klee, să facem niște pași.

5) Etapele demersului artistic
cheltuieli estimate zero-zero

codiță mănâncă pufuleți

statement în statement

nişte role desenate

albe sunt în perete

iată! șșșș, acum invit oamenii

Învârte de manivelă şi vei vedea ce:

a) timp

b) viitor

3. Alexandra Cioca

Insomnia

Suferind de insomnie, de mai bine de jumătate de an, am trecut prin mai multe etape ale acesteia. Abordez acum această temă ca pe un act de conștientizare a propriei persoane, caut să mă cunosc mai bine.

Când nu puteam să dorm, noaptea, mergeam pe străzi și fotografiam. Imagini întâmplătoare, care nu urmăreau ceva anume, dar care acum, în instalație, încearcă să redea starea în care te afli după ce ai ajuns să ții prea mult timp ochii deschiși.


4. Kiki Mihuță

Mâncare de nostalgie

În fiecare zi, hrănindu-ne, transformăm natura în cultură, metamorfozând trupul lumii în trupul și mințile noastre. Actul de mânca formează, de asemenea, o legătură între noi și alte zeci de specii de animale și plante.

Din punct de vedere istoric, oamenii au mâncat din multe alte motive decât simpla nevoie fiziologică. Mâncarea înseamnă și plăcere, comuniune, familie, spiritualitate, înseamnă legătura noastră cu universul natural, tabuuri, ritualuri, rețete, regimuri, tradiții și exprimarea propriei identităti.

Mâine ne vom hrăni cu amintiri, pentru a încerca să contracarăm lipsa de memorie a lanțului trofic industrial, în efortul de a prinde din urmă gustul din gutuiul bunicii, felia de marmeladă de demult, borcanul cu dulceață mâncată pe ascuns. Mâine începem să ne construim propriile mecanisme de re-capturare a amintirilor, după rețete de nostalgie.

5. Ileana Faur

 Discuții matematice

Încerc să mă poziționez în fața unui eveniment traumatic, o tentativă de a  stăpâni memoria și de a controla amintirea, pentru a ajunge în punctul din care încep să dețin o formă de cunoaștere antropologică și de control asupra elementelor în care experiența de atunci a ajuns să se descompună. Instalația stă pentru perioada între când s-a produs trauma și momentul de față.

6. Vlad Gayraud

Peisaj cu om

Proiectul urmărește realizarea unei documentări poetice sub forma unei serii de fotografii a oamenilor și locurilor care, prin asociere, devin reprezentanți ai trecutului transpus în prezentul banal.

Pe de-o parte, proiectul este o documentare poetică a prezentului ca martor al trecutului și al consecințelor acestuia asupra contextului social și urban. Oamenii suprinsi reflectă mediul în care trăiesc, definind vizual o pătură socială ignorată și exclusă din documentele, arhivele  și prezentările oficiale ce construiesc imaginea României.  În context politic actual, se vehiculează conceptul de imagine a țării. Astfel, proiectul poate fi perceput drept contribuția artistului la crearea unei imagini mai ample a României.

Pe de altă parte, este o încercare de înțelegere și raportare a personajelor în firul narativ al istoriei, al relației trecut – prezent – viitor. Ei vin cu un bagaj cultural dintr-o perioadă încheiată, transpun acest bagaj în prezent și îl transformă în funcție de necesități, nevoi și dorințe. R. Steiner susținea într-una din conferințele sale transcrise că, pentru a identifica și schimba o situație sau un comportament prezent, e necesară întoarcerea/raportarea în/la trecut și înțelegerea cauzei generatoare.

Istoria se va ocupa de scrierea evenimentelor, ceea ce nu va rămâne este imaginea celor ce au fost implicați sau afectați de evenimentele timpului.

7. Mihai Barabancea

Overriding Sequence

durata video: 6 minute

Lucrarea video conține o coloană sonoră de pian & ciripit, asociată  cu peisaje din natură, copaci cu forme bizare, dealuri, finalul fiind unul brutal în care toate acestea converg spre o exploatare exterioară de piatră,  în care natura e înlocuită cu ariditatea și distrugerea.

Instalația funcționează ca un promo ce include informațiile conținute de albumul foto Overriding Sequence  dar regăsite în natură – patternurile find similare, asemănările izbitoare, filmul extrapolează realitățile cotidiene din fotografii. Copacii care au forme bizare și structuri inedite au farmec, dar la final asta nu mai contează deoarece gloria dispare atunci când se infiltrează invadator ochiul curios al celui care accesează o secvență pe care nu și-o poate imagina ca fiind posibilă și pe care nu o găsește fiabilă.  Care este prețul cunoașterii?

8. Daniel Ghercă

In articulo mortis este momentul în care un laic decide să facă parte din ordinul Trapist.

Este momentul în care un om suferă prima criză de epilepsie. Este hazard și speculație.

Este momentul decisiv pentru viitorul unei imagini reale. Imaginea poate înceta sau poate continua sub forma unei fotografii.

Este vorba atât despre schizofrenie cât și despre forma incipientă a mizantropiei.

Este momentul vital al unei dimineți în care întreaga suferință umană i se arata celui care în secunda următoare avea să fie în fața plutonului de execuție, Fiodor Mihailovici Dostoievski.

Este momentul de revelație spirituală pe care un ascet îl trăiește. Este momentul din timpul unui vis în care te arunci în gol.

Este momentul unei nopți în care un diletant precum căpitanul Rouget reușește să compună marșul Armatei Rinului.

Este momentul fragil de care depinde viitorul omenirii. 26.XI.1983 Oko raportează un atac lansat de SUA în direcția URSS. Este momentul în care Sergentul Petrov decide că acest raport este unul eronat.

Este vorba atât despre tulburare cât și despre claustrofobie. Stare amorfă.

Este momentul creației, al eșecului primordial și al maledicției Providenței.


9. Mihai Gui

 rebut/tot

Fără un scop anume, o finalitate alta decât începutul unui nou film sau al următorului cadru, fotografia și-a perpetuat existența individual de propria mea voință, sau chiar pe poziție de superioritate forțând recursul la ea doar pentru a se autocrea într-un ciclu fără sfârșit. Ansamblul obiect + index reprezintă încercarea de a înțelege și justifica de ce acest mediu de exprimare a fost prezent pe parcursul ultimilor 9 ani în viața mea.

Lipirea negativelor într-un bloc este răspunsul la golul lăsat de lipsa unui motiv pentru crearea „body of work”-ului. De fapt atribui tuturor filmelor din 2004 până în prezent un scop fals, inexistent pe parcursul realizării lor – acela de a deveni materie primă pentru un obiect. Indexul subiectelor cadrelor cuantifică conținutul fotografiilor pentru a urmări mai bine modul și ritmul în care am fost nevoit să le înregistrez prezența lor în jurul meu; devine un memento care reafirmă atât existența lor pe film la un moment dat, cât și lipsa oricărei nevoi pentru aceasta.


Ciprian Ciuclea – Eroziune (după teoria derivei continentelor), 25.04-26.05

afis eroziune

Teoria derivei continentelor a fost propusă în 1912 de meteorologul german Alfred Wegener, care, pornind de la observații anterioare (datând încă de la Abraham Ortelius, Alexander von Humboldt și alții), afirma că, acum circa 250-200 milioane de ani, Pământul consta dintr-un singur continent care s-a divizat ulterior dând naștere continentelor pe care le cunoaștem astăzi. Abia studiile asupra plăcilor tectonice, efectuate în anii 60, au putut confirma, explica și nuanța teoria lui Wegener.

Eroziunea modelează formal mișcarea structurală a plăcilor tectonice. Ambele procese sunt caracterizate prin contrastul dintre mișcarea perpetuă imperceptibilă (substracții și adiții, îndepărtări și apropieri măsurate în milioane de ani) și acțiunea fulgerătoare, adesea imprevizibilă (prăbușiri, cutremure care pot duce la transformări geologice importante). Dinamica macro a pământului integrează și afectează corpul uman, cum ar putea însă experiența și capacitățile noastre senzoriale să integreze și să redea acest imperceptibil?

Ciprian Ciuclea propune în spațiul Platformei un traseu de înțelegere senzorială pentru atenție mărită, cu instalații pentru captarea și redarea inobservabilului. Studiu kinematic,  antrenare a percepției minimale, expoziția se construiește din perspectiva cercetătorului care face legătura între trăire și formulare. Prin intervenții discrete dedicate reatenționării simțurilor, corpul este păstrat conștient de forțele de acumulare și atenuare care, la nivel planetar, îi perpetuează sau disturbă existența.

Să ne imaginăm un montaj de imagini puternice – mișcări sociale, războaie, dezastre naturale – care împreună alcătuiesc acele mici filme promoționale pe care mai devreme sau mai târziu le întâlnim pe aproape oricare post de televiziune. Sunt mereu în desfășurare rapidă, drame sau acțiuni obișnuite consumate în time lapse, sunt menite să producă un sentiment de urgență sau panică. Corpurile noastre, participând sau reacționând la time lapse-ul cotidian, sunt deja science fiction, proiectate cu viteză în viitor. Pentru ca aceste corpuri să aibă experiența transformărilor imperceptibile, Ciprian caută să construiască patternuri de integrare, imersare și observare la nivel celular, în care mișcarea prin și plasarea geografică oriunde în spațiul expoziției sunt în același timp capacitări senzoriale și interacțiuni conceptuale.

———————————————————-

Erosion (after continental drift theory)

 Ciprian Ciuclea

 Platforma space, 25 April-26 May 2013

(Opening 25 April 7 pm)

The continental drift theory was advanced by the German meteorologist Alfred Wegener in 1912. Based on previous observations (from Abraham Ortelius, Alexander von Humboldt and others) he stated that around 250-200 million years ago Earth was one continent that became divided at some later point, giving birth to the continents familiar to us today. It was only in the 1960s that research on tectonic plates managed to confirm, explain and nuance Wegener’s theory.

Erosion brings formal shaping to the structural movement of tectonic plates. Both processes are characterized by the contrast between imperceptible perpetual motion (subtractions and additions, stretches and close vicinities measured in millions of years) and striking, often unpredictable action (collapses, earthquakes able to cause significant geological transformations). Earth’s macro dynamic integrates and affects the human body, but how could our experience and sensorial capacities integrate and perform the imperceptible?

Ciprian Ciuclea brings to Platforma’s space a route of sensorial understanding for heightened attention, with installations for catching and delivering the unnoticeable. In equal parts kinematic study and training ground for minimal perception, the exhibition is built from the perspective of the researcher as missing link between living and formulating. Through discrete interventions dedicated to re-alerting the senses, bodies become aware of the accumulation and attenuation forces which perpetuate or disturb their existence on a planetary level.

Let us imagine a montage of strong images – social movements, wars, and natural disasters – pasted together into those little promotional videos that are featured on almost all TV channels. They are always fast paced, dramas or regular actions consumed in time lapse, designed to produce feelings of urgency or panic. Our bodies, participating or reacting to the daily time lapse, already are science fiction, speedily projected towards the future. In order for these bodies to experience the imperceptibility of transformation, Ciprian tries to build patters of integration, absorption and observation at cellular level. The walkthrough and the geography of the actual space of the exhibition are in the same time sensorial exercises and conceptual interactions.

———————————————————–

(photos by Marian Dumitru)


spsh&sage, 21.02 – 17.03.2013

vizual expo

Mihai Barabancea, Radu Mureșan cu Vlad Gayraud, Dani Ghercă, rok, Horațiu Șovăială

Copii, bătrâni, oameni tineri sau pe la mijlocul vieții apar în fotografiile lui Sage – unii în sărăcie extremă, toți fragili, expuși, pe fundalul imaginilor cu grafuri, mesaje și scrijelituri urbane ale lui Spsh. Cu ce îi ajută să fie aici, în galerie, ce le-a adus bun gestul fotografierii, actul la care au fost supuși, la care nu s-au opus, spre care au fost convinși sau jocul în care au intrat până ce a început să le placă? Poate îi ajută la ceva: să manifeste furie, să întoarcă gestul fotografiatului înapoi înspre ceilalți, producătorii de relații sociale viabile, plusvaloare și idei.

Cum funcționează fotografiile din expoziție, în ce diagramă etică? Spsh și Sage sunt imersați de ani întregi într-o lume gravă și obișnuită în același timp. Imaginile nu sunt înscenate, nici furate pe ascuns, însă păstrează problematica producerii și expunerii lor în registrul acut. Odată aduse în spațiul galeriei, devin emoțiile și conștientizările pe care aceste imagini le produc doar reziduuri ale unei estetici expresioniste neimplicate? Ori se citesc mai degrabă în cheia “ca atare”, a unui realism cu gradații și implicații diverse? Care este relația lor cu dialectica genului fotografic de care aparțin – imaginea de stradă, reprezentarea marginalilor, fotografierea desenelor și mesajelor din spațiul public?

Mediate de fotografie și film, situațiile umane și urbane din expoziție se iau personal. Nodul în gât nu e o reacție estetică. Nici golul în stomac. Oftatul umanitar se exclude, urcatul pe clădiri pentru scris mesaje e un gest pe care uneori îl poți face. Mecanismul psiho-umanitar și non-reactiv al vinei se activează, inevitabil, dar fără consecințe, pentru că e interiorizat generic, e doar un mecanism de control social macro din angrenajul spiritual și cultural care ne înghite pe toți. Într-un mediu încărcat politic și descărcat de speranță colectivă, ne mai putem greu imagina în rol de agenți transformatori; în lipsa acțiunii directe sau prinși în capcana soluțiilor sociale de moment, trăim o  epocă a resemnării, complacerii, redistribuirii intelectuale a energiei. Rămân mesajele de pe pereții orașului, cuvinte și semne ale unor narațiuni care pot fi doar intuite, fundal/decor urban pentru sărăcia și bogăția extremă, pentru cotidian ori pentru exprimarea melodramelor. Rămâne furia, ca mecanism de ascuțire a simțurilor sociale.

—————————-

Expoziția prezintă o selecție de momente, personaje, obiecte zilnice și străzi parcurse din București și din împrejurimi . Fotografiile se concentrează asupra comunităților marginalizate, în scopul de a pune sub semnul întrebării stereotipurile atașate lor. Universul portretizat nu este acela al mizeriei și sărăciei, ci un univers viu, bogat în elemente heterogene, marcat de imaginația și de intuitia celor fotografiați – cei cu care noi toți ne-am intersectat, dar care au trecut neobservați –  bătrânii din parcuri, copiii din piețe, profeții de la colțul străzii și băieții în vopsea argintie din canal. Spațiile sunt  anonime, ascunse chiar și când sunt la vedere sau pe cele mai bătute căi.

În mod convențional, cred că ne raportăm cu toții la aceleași realități, la un același sistem de referință. Dar este oare adevărată această presupoziție? Fiecare vede altfel – pornind de la o culoare sau de la un detaliu faptic și ajungând până la cumulul de oameni și locuri ce ne compune lumea. Suntem singuri în spatele reținerilor și în noi înșine. Ne mișcăm într-un spațiu incert, al vederii încețoșate de lucruri stabilite arbitrar, comune unei societăți într-un timp dat. Ce facem cu experiențele noastre solitare și cum le punem în acord cu ale celorlalți constituie modul în care reușim până la urmă să ființăm între granițele acestui tărâm-limită al crepusculului.

 

Cei fotografiați sunt conștienți de prezența camerei și își modifică atitudinea, postura, gesturile în concordanță cu imaginea pe care vor să o proiecteze, uneori exhibiționist – un răspuns natural la condiția lor de excludere socială. Gestul artistic de fotografiere iese și el, în condițiile acestei participări, din mediul intelectual – estetic, adâncindu-se în psihologia maselor și a străzii. În relația negociată între fotograf și subiect, ambele părți sunt transformate – atât subiectul cât și fotograful performând rolurile atribuite de situație. Astfel, cei doi se transformă în personaje, iar interacțiunea dintre ei devine o poveste personală, care se transmite privitorilor ca interacțiune vie, directă, implicare dincolo de simpla observare detașată.

 Un alt aspect care îmi reține interesul este îmbinarea dintre persoanele fotografiate și mediu, relație care reprezintă capacitatea lor de a se adapta, de a transforma și de a controla mediul în care trăiesc. De aceea camera trece în mod natural de la spații publice la spațiile personale și intime, unde cei fotografiați iși creează și structurează mediul după preferințe și posibilități. În organizarea obiectelor banale, pozele porno-decorative din camioane, tatuajele, ghiulurile și dintii de aur, rolul și simbolurile obiectelor sunt reconceptualizate de fiecare personaj și context în parte contribuind la redefinirea culturii materiale căreia îi aparținem.

  Sunt oamenii care consumă altfel și care sunt consumați, diluați într-un fel generic numit “de la colțul străzii”. Sunt situația atipică. Nu ne propunem nici să îi recuperăm, nici să le comentăm statutul, activitățile sau consecințele. Este însă esențial să ne dăm seama că aceste consecințe participă în mod evident la structurarea unui habitaclu contemporan comun.

(Sage)

 —————————————————————–

What is the ethical frame of these pictures? SPSH and SAGE have been, for years, deeply immersed in a world that is grave and common in the same time. Their photographs are not staged nor stolen, but their production and exhibition is acutely problematic. Once installed in the gallery space, will the emotions and awareness issued by these images become mere residues of a detached expressionist esthetics looking for marginal exotica? Or will they be read de facto, as simply realistic? What is their relationship with the dialectic of their photographic genre – street photography, the representation of poverty, documenting public space drawings and messages?

Mediated by video and photography, the human and urban situations of the exhibition must be taken personally. A choked throat is not an aesthetic reaction, and neither is a void in your stomach. The humanitarian sigh and simper is out of the question, going up on buildings to write messages is a somewhat better and normal reaction. The psycho-humanitarian non-reactive device of guilt gets unavoidably activated, but without any outcome, because it is genetically interiorized, and it is only a mechanism of macro social control from the spiritual and cultural apparatus that swallows us all. As we live in an environment charged with politics and emptied of collective hope, we can hardly picture ourselves as agents of transformation; without direct action and entrapped by momentary social solutions, we live times of resignation, compliance, intellectual redistribution of energy. What remains are the messages from the walls of the city, words and signs which form intuitive narratives, urban background for extreme poverty and extreme wealth, for the daily routine or for expressing melodramas. What remains is the rage, as a device for sharpening social senses.


Ritualuri – Salon Video la Platforma, 13.12.12 – 13.01.13

ritualuri_web

Luiza Alecsandru, Simion Cernica, Larisa David, Andreea Dănilă, Cezar Lăzărescu, Gabriel Stamate, Jean Lorin Sterian,Marius Tănăsescu,  Ștefan Tiron & Claudiu Cobilanschi, Daniel Tristan   

Ritualurile pot fi moștenite, transformate, falsificate, inventate – pot privi spațiul public sau pe cel privat, dar, indiferent de substratul și semnificația lor, se caracterizează prin ritm și repetabilitate: la fel ca un videoloop, ritualul se repetă în buclă, din timp în timp, reafirmând un conținut semantizat la nivel personal ori comunitar. Pentru cine privește din afară, gesturile care intră în componența ritualului pot parea adesea absurde și limitele lor de înțelegere variază între extrema observare etnografică și împersonarea fundamentalistă. Față de un gest ritualic, poți fi în egală măsură videograful care fură suflete, un practicant apatic, ori cel mai zelos purtător de hachimaki. Practicarea unui ritual, indiferent de natura și forma lui, este un foarte solid marker social, iar refuzul de a lua parte la ritualurile spirituale ori sociale ale comunității de care aparții este întotdeauna însoțit de trauma ruperii, dar și de reflexul eliberator.

Lucrările video propuse aici sunt aduse laolaltă în urma unui apel deschis și se apropie de tema ritualului din direcții diferite. O parte din ele observă lucid spații comune, aspecte ale orașului, locuitori, trecători, punând problema aspectului ritualic al mersului pe stradă, vieții de zi cu zi, ori înregistrând sec și apersonal gesturile locuirii moderne:  trecerea pe lângă zidurile în demolare, ignorarea vecinului de cartier. O serie de performance-uri pentru video vorbesc, foarte diferit, despre acțiuni repetate cu sau fără voie, jocuri, provocări personale și remake-uri. Observăm asemănări între gesturile repetate ale unor străini; bănuim reacții în urma unor evenimente necunoscute și inventarea unor ritualuri de transformare. Orice ritual presupune o ieșire din intimitate, o anulare a spațiului personal. Gesturile simple filmate și puse în buclă devin obsesive,  căutând aspectele ritualice ajungem să găsim patternuri, ritmuri generice, vertijuri comune.

————————–

SALON VIDEO este o platformă de expunere a artei video, printr-un program constant și accesibil, inițiat și organizat de Daniela Pălimariu și Dan Băsu. Are loc o dată la trei luni, în locații diferite, și caută noi forme de prezentare și interogare a mediului video. Prioritatea proiectului constă în felul în care este folosit acest mediu, şi nu în prezența acestuia în sine. Prima ediție a avut loc la ALERT Studio, pe 26/27 aprilie 2012; DOI _ Salon Video a avut loc la Atelier35, între 5/12 iulie 2012. www.danielapalimariu.ro/salonvideo


Ceilalți Noi – atelier de reimaginare identitară, 20.11-9.12. 2012

afis

afis text

The Other Us. Workshop for Identity Re-imagining

– workshop, talks, flag-building atelier, public performance and exhibition on nationalism and identity (a critique of nationalist ideas from gender and minorities perspectives).

Curator and coordinator Veda Popovici.

Contributors and lectures: Cercul de Lecturi Feministe (the Feminist Reading Group), Irina Costache, Florin Poenaru, FRR-Fan Clubul Reusitelor Romanesti/The Fan Club of Romanian Achievements (Claudiu Cobilanschi&Stefan Tiron), Cristian Cercel, Ovidiu Pop, Veda Popovici, Simona Dumitriu, Alice Monica Marinescu, David Schwartz.

pliant program ceilalti noi


(Prima si ultima) bienala de rezultate. Vernisaj joi 12 iulie ora 19.00

Despre ursi, domnitori, chipuri, sentimente, lumina, sunet, haine, cuptoare si hipermarketuri

La spatiul Platforma

Calea Mosilor 62-68, in cadrul MNAC Anexa, etaj 1

12-29 iulie 2012

vernisaj 12 iulie ora 19.00

deschis: miercuri-duminica, 10.00-18.00

Stefan Bandalac, Larisa David, Radu Dragan, Ioana Enescu, Mihaela Ghita, Gabriela Ghircoias, Sabin Garea, Andrei Mateescu, Paul Miclos, Andra Nedelcu, Razvan Tun       
—————
Orice expozitie de final – absolvire, licenta, master – este, inevitabil, o punere-laolalta a intamplatorului, o taietura in diagonala prin diversele cercetari, formalisme sau raportari la sine pe care, intr-un timp si spatiu date, cativa oameni ajung sa le parcurga. Ce ai pana la urma in comun cu colegul de an, atelier, sectie, mai ales in cazul masteratului, care este orientat spre proiect si nu spre rezolvarea unor teme comune? Poate parcurgerea acelorasi examene, o eventuala bibliografie obligatorie, un ritm de predari de referate, sustineri de proiecte, un obiect-rezultat evaluabil la sfarsitul celor doi ani.
Participantii la aceasta pseudo-bienala au absolvit in 2012 Masterul Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti, sectia Foto-Video (cu o exceptie). Alegerea colectiva a formularii bienala de rezultate trimite la ritmul desfasurarii si absolvirii masteratului, la rezultatul unui context educational anume, dar si la statutul lor de artisti de-acum cu datoria de a se auto-manageria, plasa strategic, „face vizibili” si intra „in circuit”. E un moment prim al asumarii unui proiect si dincolo de caracterul sau educational; in acelasi timp este o ultima prelungire a scolii, in spatiul incert, intermediar intre castigarea unei diplome si lumea reala. In lumea reala, cati dintre participantii la bienala de rezultate vor continua sa „faca arta” si cati nu? Cine are potential, cine e interesant, de cine vom mai citi prin presa de specialitate peste cinci, zece ani? In colectia de intrebari standard care privesc soarta unui proaspat absolvent de Arte, cele de mai inainte sunt intotdeauna printre primele.
Pe de alta parte, expozitia de la Platforma nu este atat o re-asezare in spatiu de proiecte de disertatie abia sustinute, cat o incercare din partea autorilor lor de a le privi din nou, prin perspectiva procesului, a materialelor stranse pentru documentare ori a etapelor intermediare. Uneori subtil alteori mai clar afirmat, cel putin un detaliu revelator pentru procesul de productie, adesea ceva din arhiva fiecarui proiect in parte, vine sa completeze in expozitie produsul final, rezultatul care a fost deja supus evaluarii. Dincolo de tot ceea ce le desparte, elementul comun care leaga toate aceste preocupari disparate este intoarcerea in timp, marcarea unui moment in care rezultatul de acum era, inca, o colectie de posibilitati.


Doina, 7-23 iunie 2012, vernisaj 7 iunie ora 19.00

Artisti: Irina Botea, Suzana Dan, Vera Ion (actiune si lucru cu publicul – 15 iunie 2012), Raluca Ionescu, Adriana Jebeleanu, Carmen Rasovszky, Patricia Teodorescu, Silvia Traistaru
Curator: Simona Vilau
Samanta de realitate ce creeaza toate straturile / valurile / foile vehiculului-hibrid Doina porneste de la o poveste trista, cu o aura incarcata de mister si controverse, insa trivializata cu succes de mass media locala, mult prea tarziu fata de cronologia faptelor (revizitate jurnalistic dupa caderea regimului comunist) si intr-o maniera demna de telenovelizarea progresiva ce domina cultura de masa, specifica contextului contemporan autohton.
Este vorba despre povestea semi-fantasmagorica a unei artiste de origine romana (1950- posibil decedata in 1997), Doina B., al carei destin a aparut in presa si audiovizualul romanesc sub niste auspicii total straine domeniului sau de activitate. Astfel, personajul nostru intra automat intr-o stereotipie a interpretarii, iar dintr-o pictorita tanara, activa in Italia anilor ’70, ea devine, se pare, o victima colaterala a unei loterii malefice dintr-un sistem represiv, Coreea de Nord.
Nefiind o propunere de cercetare biografica sau vreun instrument de expunere mediatica, voyeur-ista a unor detalii personale care sa creeze spectacol si, implicit, publicitate, expozitia Doina este un modul/pendul de aproximare a ideii de fictiune. Identitatea Doinei se disperseaza si devine o pura notiune polisemantica, intraductibila si creatoare de senzatii, sunete, imagini, semne si indicii, in bezna totala a multiplicarii, pana la disparitie, a veridicitatii subiectului incipient.
Dimensiunea fictiva/fictionala pe care o propunem (si care, ironic, nu se poate desprinde cu totul de real, dat fiind faptul ca se foloseste acelasi limbaj, acelasi alfabet si aceleasi coduri si semne) este, pana la urma, un exercitiu de redare realista, dar un alt fel de realism. Aici vorbim despre o metoda care oglindeste o noua dimensiune a deja-stiutului, una paralela, ce transleaza realul cu care suntem atat de obisnuiti. Totul este atat de confuz, incat devine halucinant de clar. (Simona Vilau)

Expozitia face parte din proiectul Ephemeral Offerings. Pierderea memoriei, arhiva si fictiune in contextul artei contemporane romanesti, proiect finantat de Administratia Fondului Cultural National.

Parteneri: Asociatia Galeria Noua, Muzeul National de Arta Contemporana, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti

In zilele de 15-16 iunie 2012 va avea loc workshop-ul intitulat Mai bizar, mai puternic si mai dulce ca fictiunea / Stranger, stronger and sweeter than fiction. Ziua de 15 este dedicata actiunii Verei Ion, iar ziua de 16 este rezervata discutiilor libere si a catorva interventii teoretice pe tema fictiunii, metodelor si rezultatelor sale. Invitati: artistii, curatorul, specialisti din domeniul artei contemporane – artisti, critici, curatori, teoreticieni etc.

Vernisaj: joi, 7 iunie 2012, orele 19.00


Program vizitare: miercuri-duminica, 10.00 – 18.00

————————————————————————————-
The seed of reality that generated all the layers / veils / covers of the hybrid-medium Doina had sprung from a sad story, with a controversial and mysterious halo, thoroughly and successfully vulgarized by the local mass media, too late for the chronology of facts (revisited by journalists only after the fall of the communist regime in Romania), and in an increasingly soap-operized, mass-domineering manner.

We are talking about the half-surrealistic story of a Romanian born female artist (1950-possibly dead in 1997), Doina B., who appeared in the Romanian media in the highlights of her controversial life, as a victim, not in the role of an artist. Our character automatically stepped into an interpretation stereotypy, and, from a young, active paintress in the 1970s Italy, she became, apparently, a collateral victim of the evil lottery from the repressive system of North Korea.

This exhibition is a module / pendulum ‘measuring’ the idea of fiction, by excluding any biographical or disclosing approaches in the character’s identity, traits that would automatically lead to an unwanted showing effect. Doina’s identity scatters and becomes a pure, untranslatable, polysemous notion, creating sensations, sounds, images, signs and clues, in the total darkness of multiplication, until disappearance, of the veracity in the originating subject.

The fictitious/fictional dimension that we are pursuing (being, ironically, impossible to entirely detach from reality, given the fact that we are talking about the same language, the same alphabet, and the same codes and signs) is, briefly, an exercise of realistic rendition, but another kind of realism. It is a method that mirrors a new dimension of the already-known, a parallel one, translating our so familiar reality. Everything is so confusing, that becomes hallucinating clear. (Simona Vilau)

The exhibition is a part of Ephemeral Offerings. The loss of memory, archive and fiction in the context of Romanian contemporary art, a project financed by AFCN.

Partners: Galeria Noua Association, National Museum of Contemporary Art, National University of Arts Bucharest

visiting hours: June 8-23, Wed-Sun, 10.00-18.00


23.05 ora 19.00 – vernisaj Padurea de Sunete si performance d s l x cu Daiana Ivascu

rizom audioluminescent Gheorghe, partitura grafica Maria Balabas, curator Viviana Iacob

Vernisajul va avea loc miercuri, 23 mai, incepand cu ora 19.00 cu un performance de d s l x, varianta performativa a lui Gheorghe, sound si noise artist, impreuna cu Daiana Ivascu (14 ani, din comuna Fundu Moldovei, jud. Suceava), printre ultimii interpreti traditionali de dramba din Romania.

“Oameni care au murit, instrumentele lor praf si pulbere acum, cantecele lor aproape una cu uitarea. Ascult inregistrata o doina la frunza si efemerul acestei fasii de realitate transmisibila la 70 de ani dupa inregistrare ma atinge ca un fior electric. Nimic care sa se degradeze mai repede, sa se anihileze, nimic mai trecator ca un cantec si o frunza.

Pădurea de sunete este un spaţiu în care aceste cântece se reintegrează într-o experienţă performativă, deopotrivă personală şi de comunitate. (…) În Pădurea de sunete, importantă este percepţia globală a spaţiului, a adâncimii de sunet, a umanului sonor creat, imperceptibil în viaţa lo-fi cotidiană. Nu observi doar, ci produci la rândul tău particule de peisaj sonor; creezi propria ta partitură. Întregul proces te-ndeamnă să te întrebi din ce în ce mai subtil: „Ce aud?” ”
(Maria Balabas)

Ce se aude?
Sunete folclorice vechi inregistrate de Constantin Brailoiu in primele sale campanii etnografice, preluate din arhiva Muzeului de Etnografie din Geneva. Adica: solz de peste, frunza de liliac, cimpoi, bucium, flageolet si bocete.

Este prima instalatie de sunet din Romania, prin care Gheorghe (gH) si Viviana Iacob creeaza in mod performativ un ambient holofonic. Intr-o padure de zumzet te iau prin surprindere in timp ce strabati sala dintr-o parte intr-alta sunete nevazute.

O alta noutate pentru Romania este faptul ca o expozitie de arta contemporana beneficiaza de un sistem de sunet dezvoltat si patentat de dr. Joseph Pompei la MIT Media Lab. Particularitatea sa consta in faptul ca foloseste ultrasunetul ca proiector acustic, transmitandu-se astfel sunetul in mod unidirectional, la fel ca o raza de lumina: sunetul este proiectat intr-un singur punct, in afara acestuia e surplus de zgomot.

Cu ocazia evenimentului Noaptea Alba a Galeriilor, 25 mai, va fi proiectat filmul “Sunete Mute” (video loop) montaj al artistului Stefan Bandalac din arhiva de filme pusa la dispozitie de Societatea de Cultura Dimitrie Gusti.

—————————————————–

Un proiect al Asociatiei NOI FACEM BINE (www.noifacembine.ro) finantat de Administratia Fondului Cultural National

Echipa NOI FACEM BINE: coordonator Marlene Stanciu. Au contribuit la realizarea acestui proiect Ioana Cotulbea, Mihai Pacurar, Alexandra Ionescu, Stefan Bandalac si Mihai Sibianu.

Parteneri: Muzeul de Etnografie Geneva, Societatea de Cultura Dimitrie Gusti, Primaria Fundu Moldovei, Spatiul Platforma, Muzeul National de Arta Contemporana, TATAIA.

Parteneri media: Radio Guerrilla, DIGI24, B24FUN, Realitatea.net, Romania Libera, Think Outside the Box, IQads, Carturesti, 9AM, Kudika, Feeder, Veiozaarte, Zeppelin, BeWhere, VICE, Liternet, Ginger Group, Romania Pozitiva, neaparat.ro, fresh good minimal, hipmag, dordeduca.ro, hypestreet.ro, beatfactor.ro, webcultura.ro.

23-27 mai 2012, zilnic intre 10.00-18.00
Spatiul Platforma (Calea Mosilor 62-28, in cadrul MNAC Anexa, etajul 1)


Second Life în comunism – vernisaj 4 mai ora 18.00

Second Life in comunism

Second Life in comunism
Oameni, atitudini, locuri

4 – 19. 05. 2012
PLATFORMA (in cadrul MNAC Anexa, Calea Mosilor 62-68, etajul 1, Bucuresti)

Vernisaj: vineri, 4.05.2012, 18.00 h
Program vizitare: miercuri-duminica, 10.00 – 18.00
Workshop: 11.05.2012 : Arhivele politiei secrete. Abordari interdisciplinare

Organizatori:
Ioana Macrea Toma (Wissenschaftskolleg zu Berlin)
Cristina Anisescu (CNSAS)
Iosif Kiraly (curator invitat, UNAB)
Simona Dumitriu (Platforma)
Bogdan Bordeianu (Platforma)

Parteneri:
Muzeul National de Arta Contemporana
Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii
Universitatea Nationala de Arte Bucuresti

pdf project description in English with pictures from the exhibition

Second Life in comunism se doreste a fi  un spatiu de reflectie in care trecutul recent si prezentul se intersecteaza intr-o dialectica integrativa prin fotografii si documente de arhiva, imagini ale prezentului si fragmente de istorie orala, carora li se adauga un workshop deschis publicului, care va nuanta experienta lucrului cu arhivele politiei secrete si diversitatea abordarilor ei hermeneutice.

Propunem o perspectiva multimodala de interpretare a documentelor intocmite de Securitate prin deconspirarea tehnicilor si mijloacelor folosite, cat si prin surprinderea contingentelor supravegherii vietii private si a spatiului public – un alt mod de resemnificare a dosarului secret ca metronom al vietii personale si al cotidianului.

Documentul fotografic si dosarul sunt completate de fragmente de video-interviuri realizate de Centrul de Istorie Orala – CNSAS. Din perspectiva propriului dosar si a memoriei traite, protagonistii vorbesc despre frica, dezamagire, nevoia de clarificare, ori despre vinovatie si compromis.

Prin expunerea fotografiei din dosarele securitatii, in studii de caz si instalatii de imagini sunt nuantate atat eliziunea privat-public care se produce in situatia supravegherii si urmaririi, cat si relatia etic-estetic in contextul mai larg al modului de a privi si a lucra cu documentul si arhiva al artistilor, ori relatia observare-urmarire in  spatiul public din prezent, prin comparatie cu trecutul recent.


MARTURII XXI – REVIZITAND TRECUTUL – vernisaj 1 februarie ora 18.00

MARTURII XXI – REVIZITAND TRECUTUL
O colectie de interviuri video

la PLATFORMA (in cadrul MNAC-Anexa, Calea Mosilor 62-68, etaj 1, Bucuresti)
1 – 19 februarie 2012. Vernisaj 1 februarie ora 18.00

MARTURII XXI – REVIZITAND TRECUTUL este o colectie de interviuri video cu artisti, critici si istorici de arta care au jucat un rol major pe scena artistica romaneasca dinainte de 1989. Acestia povestesc despre: contextul artistic, politic si social al acelor ani, proiectele personale si spatiile unde puteau expune, cenzura si efectul ei asupra creatiei artistice, sistemul de invatamant artistic (profesorii care au avut un rol formator in pregatirea lor, colegii pe care i-au avut, accesul si natura surselor de informare in timpul anilor 60, 70, 80),etc.

Proiectul este coordonat de Aurora Kiraly, dupa un concept elaborat impreuna cu Iosif Kiraly.
Interviurile sunt realizate de: Raluca Nestor, Cristiana Radu, Magda Radu si Oana Tanase.
La intrebarile lor raspund: Geta Bratescu, Magda Carneci, Constantin Flondor, Mircea Florian, Ion Grigorescu, Peter Jacobi, Wanda Mihuleac, Mihai Oroveanu, Alexandra Titu, Gheorghe Vida, Ioana Vlasiu.                                                                                    

Imagine: Valentin Purza

MARTURII XXI – REVIZITAND TRECUTUL functioneaza ca un proiect in-progress. El ar trebui continuat si dezvoltat cu alte serii de interviuri in viitor. In acest stadiu proiectul ofera o baza de date care contine documentatii video extensive pe care le consideram extrem de folositoare pentru istoricii de arta, tinerii artisti, studentii sau jurnalistii romani si internationali interesati sa se informeze in vederea realizarii unor proiecte, texte sau articole. Aceasta documentatie poate fi vizionata la cerere. Colectia prezentata in expozitie include versiunea montata, subtitrata in limba engleza, in scopul de a promova aceste filme documentare si catre un public international. In viitorul apropiat aceasta versiune a interviurilor va fi disponibila si online.

Chiar daca in ultima decada au fost facute mai multe eforturi in procesul de documentare a creatiei artistilor romani importanti, sunt inca multe de facut pentru recuperarea trecutului recent al artei romanesti. Impedimente de ordin financiar, dar nu numai, au impiedicat realizarea unor studii extensive si publicarea unor materiale exhaustive despre arta moderna si contemporana romaneasca. In ultimii ani acest vacuum a fost recuperat partial prin diferite expozitii, proiecte, publicatii initiate de institutii, fundatii, artisti, critici de arta si curatori. Proiectul de fata aduce un material documentar valoros al carui scop principal este recompunerea contextului artistic, politic si social care a influentat scena artistica romaneasca in a doua jumatate a secolului al XX-lea.

In timpul expozitiei va fi realizata o noua serie de interviuri cu o parte dintre vizitatori. Acestia vor fi invitati in fata camerei sa impartaseasca propria lor versiune si interpretare despre arta contemporana romaneasca dinainte de 1989, adaugand propriile lor amintiri sau povesti pe care le-au auzit sau citit. Aceste scurte reactii (inregistrari video) vor avea 10-15 minute fiecare si vor fi prezentate in timpul unui eveniment punctual viitor la Platforma (in cadrul MNAC Anexa) ca o reactie la proiectul MARTURII XXI – REVIZITAND TRECUTUL. Dupa expozitie aceste inregistrari vor fi incluse pe blogul spatiului Platforma si in arhiva online a proiectului.

Proiect realizat de: Galeria Noua

Cu sprijinul financiar: Erste Foundation, AFCN

Cu sprijinul: MNACLab

Multumiri speciale: Christine Boehler – Director of Programme Culture, Erste Foundation, Mihai Oroveanu – director general MNAC, si artistelor Carmen Dobre, Simona Dumitriu, Larisa Sitar, Simona Vilau pentru colaborarea in cadrul proiectului.

IMG_6097


Experiment HIBERNAL, 9.12.2011–8.01.2012. Vernisaj 13 decembrie ora 20.00

9-12 dec. – studio deschis – artistii lucreaza in spatiu si acesta poate fi vizitat intre orele 12.00-18.00

13 dec. ora 20.00 – vernisaj (finisaj studio deschis) si Live Act Hipdiebattery

13 dec. – 8 ianuarie – expozitie

15 dec. ora 20.00 – Live Act BTS

16 dec. ora 20.00 – Live Act frateleNORD

 

Artisti invitati:

Mihai Barabancea, Mihai Bulf & Adrian Popescu, Anca Dima, Eduard Gabia & Justin, Delia Gheorghiu, Miron Ghiu, Alexandra Maftei, Mario Oprean, Sorin Popescu, Daniel Tristan

Live Acts:

Hipdiebattery, BTS, frateleNORD

Interventii studio deschis:

Tudor Borduz, Claudiu Chihaiescu, Crina Cranta, Irlo, Razvan Lerescu, Ioana Muszinkiewicz, Recos, Tripacid Vlad, Grig Vuu, Alexandra Terzi   

Concept: Lea Rasovszky

Experiment Hibernal este primul dintr-o serie care se doreste bi-anuala (iarna si vara) de proiecte cu tema libera, jam-sessions cu alaturari complet aleatorii de artisti si metode de lucru diverse, toate avand ca elemente componente importante prezenta si lucrul in spatiul PLATFORMEI, la MNAC-Anexa (sau prin apropierea lui), trairea-impreuna pentru cateva zile a artistilor cu proiectele lor si cu publicul si acceptarea, in limita posibilitatilor, a oricaror interventii din afara asupra punerii in scena initiale a expozitiei.

Artistii au fost invitati sa lucreze cateva zile in spatiu, iar Experimentul Hibernal se constituie din doua stadii: o etapa procesuala dezvoltata in timpul celor cateva zile de lucru (9-12 decembrie) in cadrul PLATFORMA, timp in care spatiul a fost deschis spre vizitare, opinie, interventie exterioara, continuata de expozitia care a rezultat din lucrul in spatiu si din aditiile din timpul studioului deschis.

Expozitia nu consta din produse arhi-finite, ci din piese – instalatii/obiect sau sunet, proiectii video, desen pe pereti, printuri foto etc. – care pastreaza in ele urmele procesului, in termeni de reusita si eroare, reluare, remix. In acest sens, am invitat artisti foarte tineri, o parte inca studenti, sau oameni din medii diferite celui strict vizual – inclusiv non-artistice, ori din mediul dansului, al muzicii etc. – care au acceptat riscul de a se situa in plina paradigma a nesigurantei, pe care orice experiment o presupune. Artistilor invitati li s-au adaugat altii, in studioul deschis.

Experimentul din decembrie pune accentul in mod deliberat pe ideea deconcertant de simpla, non-tematica si non-programatica de experiment intr-un spatiu dat: aducem in discutie limitele, tensiunile si satisfactiile care pot rezulta din cautarea in interiorul propriului proiect, sau din incercarea pentru prima data, sau din aproape esecul solutiei propuse. Ne gandim la libertate, procesualitate si la relatiile organice care se pot produce la fata locului, intamplator, site sau, mai precis, environment-specific. Pentru cateva zile, am avut impreuna senzatia ca orice e posibil, ca orice artist e in star system, ca putem mixa, remixa orice media si adauga orice si oricat, am cautat sa cunoastem spatiul, sa il intelegem in profunzimea naturii sale post-industriale si in tranzitia sa spre arta contemporana. Aglomerarea de proiecte nu e o intamplare, ci o consecinta a libertatii, a momentului in care accepti datele jocului pe care tot tu l-ai propus: deschizand studioul, oricine a fost primit, dincolo de orice judecata de valoare asupra interventiei sale. Am incercat sa nu suferim de bun gust, de boala cubului alb, macar pentru cateva zile. La fel ca atunci cand iti lasi pagina de Facebook deschisa, pe mana incostientului colectiv, cu teama dar si cu multa curiozitate, am asteptat interventiile publicului (toti cei neaflati pe lista artistilor invitati initial). Si am fost rasplatiti peste asteptari: proiecte diverse au umplut spatiul, l-au ocupat si uneori au creat eliziuni necesare ori semantizari suplimentare.

Va invitam sa inter-actati in continuare cu spatiul: sa produceti sunete, sa dezlipiti etichete, sa va aplecati pentru a privi fotografiile, sa calcati peste cartoanele atelierului nomad, sa intrati in camera de serviciu, sa dati la o parte perdeaua din taieturi de ziare, sa cititi pasajul din The Smiths, sa intrati pe Facebook, sa ocoliti cu grija videoproiectoarele, sa va aduceti aminte coperta ultimei reviste glossy care v-a trecut prin fata ochilor, sa stati pe scaunul soferului ori pe scaunul din dreapta, sa ascultati experimentele sonore, sa priviti totul freeform, sa ne spuneti ce credeti.

In trei dintre serile desfasurarii proiectului vor avea loc concerte/ live acts, un experiment, la randul lor, de coabitare a expozitiei cu forma de ocupare pe care un live act o implica.

Seria experimentelor deschide si inchide un program expozitional unitar (dominante tematice ale anului 2012: memoria, pierderea acesteia, arhiva si fictiune) in care speram sa putem infuza ceva din spiritul, daca nu din non-formalul experimentalist.

comunicat de presa