Schimbul 2, 6-29 decembrie. Numai la Platforma

 

IMG_0399

Vă invităm vineri 6 decembrie ora 19.00 la vernisajul Schimbului 2 – anuntat deja in evenimentul Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte, ca o schimbare – de exponate si de perspectivă a expunerii. Pregatim poate și ceva de mâncare, ca-n zi festivă:).

6 – 29 decembrie (cu excepția zilelor de Crăciun)

La spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, în cadrul MNAC Anexa etajul 1, București).
miercuri-duminică, 10.00-18.00

Participă: Judit Balko, Mihai Balko, Ștefan Bandalac, Valentin Cernat, Cercul de lecturi politice, Claudiu Cobilanschi, Raluca Croitoru, Larisa David & Iulius Costache, Marian Dumitru, Simona Dumitriu, Irina Ghenu, Mihai Lukacs, Gabriela Mateescu, Paul Micloș, Kiki Mihuță, Adina Mocanu&Alexandra Sandu, Sorin Moisescu, Daniela Pălimariu, Ioana Păun, Alexandra Șoldănescu, Alexandra Terzi, Daniel Tristan, Iulia Toma, Ioana Văcărașu, Andreea Vintze (și lista este deschisă/în transformare).

Acum aproape două luni am început să vorbim despre muncă, precaritate, supraviețuire și încă nu ne-am oprit. Banda de producție de idei e perpetuă, miza e progresiv interiorizată și impersonată, ajunge să se proiecteze dincolo de obiecte. Nu mai avem aproape niciun alt motiv pentru care producem Schimbul 2 decât solidaritatea – a noastră între noi, dar și o solidaritate și un deja-vu căutate în voi – cei și cele care ne treceți pragul.

…poate vi s-a mai întâmplat?
…sigur e o experiență familiară…

Schimbul 1 a avut rezonanțe intime mascate în artefacte și componente epistemice. Schimbul 2 e mai obosit, mai la obiect, dezbrăcat de sensuri multiple – e un mecanism de reciclare.

————————–

link event Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte:https://www.facebook.com/events/218506148322974/

Advertisements

20 noiembrie ora 19.00 – Munca – Dezbatere și lansare de carte

afis_ernu_rogozanu3

Muncitorul nu mai există. Există corporatişti, colaboratori, oameni pe drepturi de autor, pe contract determinat, bugetari, zilieri. Investitorul e adevărata vedetă. El trebuie îngrijit şi ocrotit ca o specie rară. În rest, dacă ai un job, spune mersi şi dă-i înainte. Dacă munceşti în străinătate, taci şi spune mersi că eşti injectat cu civilizaţie zi de zi.  Într-o hărmălaie ba anticomunistă, ba anticorupţie, ba anti-taxe, vă invităm la o dezbatere despre MUNCĂ în România de azi.

 Cu două cărţi noi:

C.ROGOZANU – CARTE DE MUNCĂ         

 & VASILE ERNU – SÎNT UN OM DE STÎNGA

 

din seara dezbaterii (fotografie de Claudiu Cobilanschi):

530464_10152023746092250_1148681536_n


17-21 oct. Apel la proiect – Proletariat, Cognitariat, Precariat, Etc. – munca acum.

Sunt muncitorul cu tricou alb care se trezește de dimineață, intră pe calculator și începe lucrul, angajat undeva de o companie nord-americană dar privind skyline-ul Berceniului, sunt cel/cea cu accent perfect în engleză/franceză/germană/italiană, cea/cel cărora le poate fi încheiat oricând contractul de muncă semi-project-based cu clauze din sfera drepturilor de autor și limitări de timp standardizate. Customer service, no experience needed, good command of english. 314 aplicații în prima zi a anunțului pe site-ul de joburi, mai sunt încă 30 de zile. Agent imobiliar, minim studii medii, carnet șofer categoria B preferat. Artist fotograf, minim studii medii, capacitate de răspuns rapid în situații de stres, cunoștințe minime Photoshop. Trainer grădiniță, afterschool, minim bachelor în pedagogie. Oferim condiții de lucru în echipă dinamică, bonuri de masă.

(Labor/Work/Munca)

Propunem în intervalul  23 octombrie-15 noiembrie o lună-laborator care să deschidă spre dezbatere, sub cât mai multe aspecte, subiectul amplu al muncii. Spațiul Platforma va funcționa ca expoziție în progres, formată din interacțiune, schimb de idei și urmele acestora.

Obiectul fordist al Benzii de producție va fi folosit pentru a fragmenta în părțile componente și pentru a dezbate formule de gândire asupra muncii în societatea contemporană: post-industrial, munca imaterială (și criticile acestora), dispariția figurii muncitorului, relocarea muncii (displacement of labor) disparitatea între diploma obținută și munca efectuată, transformările în limbaj/terminologie survenite (freelance, self-employed, voluntariat, part-time, project-based, cognitariat etc), afecte la/despre locul de muncă, precaritatea și noua „clasă” a precariatului,  mecanismul socio-politic al “creării locurilor de muncă”. De fapt, tocmai acest argument și ficțiunile geopolitice care îl înconjoară, transformările geopolitice pe care le generează (în vorbe sau fapte) stau la baza celorlalte: poate fi văzut ca întrupare a neocapitalismului, idee și act ce determină mize majore și maschează deteriorări sociale profunde.

Etape/evenimente:

1. Idei analizate, fragmentate, subliniate și reconstruite pe banda de producție: workshop și dezbateri, 8-10 zile, timp în care vom construi și utila o bandă de producție (distopică, fragmentată, ideologică, performativă etc.) cu texte în loc de piese industriale, fragmente de idei sau gesturi în loc de materiale pentru asamblare etc. Imaginea Benzii de Producție este fordist-modernistă, de mult considerată absolut desuetă și periculoasă, ca una generatoare de încredere falsă și iluzii în viitorul producției locale.

2. Târgul de Muncă Neplătită  – un eveniment de 2 zile la care vom căuta, crea, demonstra locuri de muncă și capacități, pe fundalul reflecțiilor și dezbaterii critice asupra muncii imateriale. Invităm pe toți cei interesați să își demonstreze o abilitate să vină să o facă și să o pună în discuție. Ne întrebăm: Cine plătește? Pentru ce plătește? Ce e pe gratis și de ce? Cât muncești? Muncești prea mult? Prea puțin? Cine judecă? Cine acceptă? Care sunt ierarhiile? Care sunt alternativele?

3.  Dezbateri , prezentări.  Temă principală: premizele și formele de funcționare ale structurilor colective non-ierarhice.

Invităm pe oricine dorește să contribuie la dezbaterea temelor enunțate mai sus, ori să participe cu idei, acțiuni, proiecte la crearea lanțului de producție, să ne trimită un mesaj personal pe Facebook (în care să includeți o adresă de email) sau un email la spatiulplatforma@gmail.com, până la data de 21 octombrie 2013, însoțit de un scurt paragraf în care să enunțați perspectiva din care v-ar plăcea să abordați proiectul în cadrul expoziției. Nu vă solicităm o propunere de proiect, cât mai degrabă o declarație de intenție.

Mailul pe care ni-l veți trimite nu este preselectiv, toată lumea fiind invitată, însă ne va ajuta în stabilirea unui grup de lucru și la trimiterea materialelor bibliografice pentru dezbaterile propuse.

Vă așteptăm apoi miercuri 23 octombrie de la ora 12.00 pentru a începe workshopul și producerea expoziției.

Proiectul se va desfășura în paralel cu reprezentările din cadrul Stagiunii de Teatru Politic la Platforma.

Câteva resurse și idei:

1. http://laborincontemporaryart.wordpress.com/

2. http://www.ucl.ac.uk/art-history/events/csca/untitled-labour

3. http://www.e-flux.com/books/are-you-working-too-much/

4. http://art-leaks.org/2013/05/25/evegenia-abramova-on-art-workers-labor-conditions-moscow/

5. http://www.e-flux.com/journal/politics-of-art-contemporary-art-and-the-transition-to-post-democracy/

6. http://artsandlabor.org/


Solidarizare și muncă în domeniul artei – 13.05.2013

944524_10151562313174286_998446672_n

Mihai Lukacs (Bezna), Mihaela Michailov (Gazeta de Artă Politică), Veda Popovici (Bezna), David Schwartz (Gazeta de Artă Politică) vă invită la o primă întâlnire din seria unor sesiuni de dialog pe tema:

SOLIDARIZARE ŞI MUNCĂ ÎN DOMENIUL ARTEI

Prima întâlnire va fi dedicată constituirii unui grup de lucru care va elabora teme de discuție pentru următoarele dezbateri, chestionând aspecte legate de:
– Rolul și prestigiul social și economic al sindicatelor existente, în domenii artistice diferite (teatru, artă vizuală, film, muzică) şi repoziționarea socio-politică a muncii artistului în contextul coalizării unor entități deja existente (sindicate, asociații etc.)
– Muncă şi ne-muncă: chestionarea legitimităţii ideii de muncă şi recâştigarea activităţii înafara logicii productivităţii capitaliste
– Precariatul artistic contemporan: muncă neplătită, voluntariat, internship, asigurări sociale, comisioane de artist, artiști şi muncitori invizibili.
– Posibilitatea creării unor structuri alternative de solidarizare pe plan local, care să oblige instituțiile să respecte un cod de protecție a muncii lucrătorilor în artă
– Construirea unor forme de solidarizare care să-i reprezinte pe lucrătorii în artă și care să militeze pentru drepturile lor pe o piață economică fluctuantă, internaţională, captivă legilor productivității agresive și monopolului violent al structurilor de putere.—sau— determinată de circulaţia globală a capitalului şi de structuri de putere supranaţionale
– Analiza unor contexte de solidarizare artistică internaţionale și explorarea modelelor propuse de acestea (http://art-leaks.org ,, http://precariousworkersbrigade.tumblr.com/, http://www.habenundbrauchen.de/en/, http://www.wageforwork.com/, http://may-congress.ru/, http://artsandlabor.org/, http://interndinner.wordpress.com/about/, http://ragpickers.tumblr.com/, http://www.wageforwork.com/, http://www.ukk.dk/)

Sunt invitați practicieni și teoreticieni din domeniile teatrului, artelor vizuale, filmului, muzicii și industriilor creative.

———————————————————-

First debate on solidarity and work in the fields of art – a call for all artworkers to unity and solidarity in order to fight for the protection of their rights and wages on a market of aggressive productivity and culture monopoles.