Exerciții de conștiență colectivă: De la aftershock la nemurire, partea a 2-a

all-the-marbles web

Anastasia Jurescu, Andreea Gîrleanu, Claudia Nicu, Diana Miron, Kiki Mihuță, Marina Oprea, Mihai Balko, Valentin Cernat, Veda Popovici

Partea a doua (Concluzie) a proiectului De la aftershock la nemurire propus de colectivul Platforma in octombrie 2014.

13 februarie – 8 martie 2015

Vineri 13 februarie, de la 19.30, în cadrul/pe durata vernisajului: Valentin Cernat, Copenhaga/Copenhagen Interpretation, performance durațional

Alte două (seturi de) acțiuni-performance-uri vor puncta perioada expoziției:

Miercuri 25 februarie, ora 19.00: Andreea Gîrleanu, Diana Miron, Marina Oprea – instalație cu elemente performative.

Sâmbătă 28 februarie: Veda Popovici, Condamnată să repet.
3 performance-uri: o rugăciune, o incantație și o poveste
ora 19
durata: 3 h

…..

Cine observă nuanțele știe teoria, in interiorul neutru țesut al căreia organizăm legăturile elective: cu toate impulsurile vag adaptate ecosistemului social, tăcut, elaborăm distrugeri. Esențializarea totalitaristă reciprocă este impecabil folosită, eficient, lucrăm unde rupturile inițiale ergonomizează confortul oprimărilor. Ne opresc mereu, in cădere, armăturile înfiletate nasol, nesigure, entropiile ori logicile in bernă, ele recomandă abordări lucide in spațiu metodic structurat.
Te așteptăm totuși, in secret, teoretic in cutia apocaliptică încă ne regăsim; avioane, zaruri, bile ori instigări ne (aparent) țin in optimă nesiguranță. Aparate ludice ideale si total autarhice, la alegere, recompun atmosfera de afterparty catastrofic, isteric negând aftershockul.
Cine observă negația știe teoria impulsului entropic: nu ține implicit de efectul asupra spațiu/timp. Am putea observa că nici in mediul liber, unde construim individualități dinamice, bombe antropice, legături, opțiunea antigravitațională nu există.
…..
Enigma: textul de mai sus conține ascuns, codificat, un alt text. Găsiți cheia de decodificare și veți găsi, rezumat, adevărul karmic universal ^^/. Sau doar un alt mod de a petrece timpul în distopia.

(english version and artists statements coming soon in a post-catastrophic shelter near you).

www.aftershocksinemurire.tumblr.com

Multumim de asemenea pentru toata implicarea in De la Aftershock la Nemurire: Iulia Toma, Nicoleta Moise.

…..

Performance-ul lui Valentin Cernat este precedat de urmatorul text:

Copenhaga

Interpretarea Copenhaga răspunde acum privirii voastre pe această hârtie, doar pentru că Interpretarea Copenhaga îmbracă Principiul Incertitudinii. Practic eu sunt deja o interpretare de măsurare nedeterministă purtată în dualitate la Spaţiul Platforma. Dar măsurarea simultană nu va determina decât rezultate diferite. Totodată măsurarea poziţiei mele, obligatoriu modifică impulsul existenţei mele, deci sunt manifestarea gândirii voastre. Distribuirea evenimentelor ce vor urma pentru mine se va alinia perfect cu distribuţia probabilităţilor din gândire. Aşadar funcţia de stare (adică voi) oferiţi descrierea completă stării mele la un moment trecut, dar nu pentru situaţia mea, ci pentru un cumul de statistici memorate. Teoria variabilelor ascunse prezintă nedeterminarea în fizică cuantică ca iluzie şi ca urmare a propriei ignoranţe. Mai exact dacă am cunoaşte una dintre “variabilele ascunse” situaţia nu ar mai exista.

Ipoteza existenţei universurilor multiple este singura care neagă existenţa non-localizării, dar face acest lucru postulând că toate valorile posibile ale unei proprietăţi măsurate există în mod simultan, în universuri care coexistă. După cum ştim, când se realizează o măsurătoare, universul din care facem parte se împarte în universuri multiple, deţinând fiecare unul dintre posibilele rezultate. De exemplu dacă măsurătoarea poate produce două rezultate posibile, atunci, în momentul măsurătorii, întregul univers se împarte în două cu un posibil rezultat în fiecare univers. Dacă o măsurătoare poate să conducă la un continuum de stări posibile – aşa cum este poziţia unui electron – atunci, în clipa în care are loc o măsurătoare, se sugerează că universul se împarte într-un număr infinit de universuri! Întrucât se presupune în continuare că aceste universuri paralele nu pot să interacţioneze unul cu celălalt, această ipoteză este complet neverificabilă. Entităţile sunt multiplicate într-o proporţie incredibilă. Conform fizicianului Euan Squires, teoretician al fizicii cuantice, teoria variabilelor ascunse este “extrem de complicată şi alambicată. Noi nu cunoaşte deja răspunsurile din teoria cuantică şi astfel construim o teorie deterministă a variabilei ascunse în mod special pentru a primi aceste răspunsuri. Teoria care rezultă de aici pare să fie una construită şi nefirească”. Squires subliniază faptul că teoria variabilelor ascunse nu s-a bucurat niciodată de o acceptare largă deoarece “eleganța, simplitatea şi parcimonia teoriei cuantice contrastau puternic cu faptul că teoria variabilelor ascunse a fost respinsă rapid pentru că părea rezultatul dorinţei, din mintea celor prea conservatori să accepte schimbarea, de a se întoarce la determinismul fizicii clasice”. Un alt motiv pentru care comunitatea generală a teoreticienilor fizicii cuantice consideră teoria variabilelor ascunse ca extrem de neplauzibilă este că ea elucidează determinarea postulând existenţa unei forţe cuantice ad-hoc care, spre deosebire de celelalte patru forţe din natură se comportă într-o manieră complet neafectată de distanţă. În opinia multor fizicieni ultimele două interpretări sunt pur şi simplu încercări disperate de a salva ipotezele clasice ale determinismului şi independenţei observatorului, care fuseseră abandonate de mecanica cuantică. Aşa de exemplu, o interpretare salvează determinsimul de fizică clasică, postulând existența teoriei variabilelor ascunse, iar cealaltă, speculând că orice se poate întâmpla, are loc în realitate într-un număr infinit de universuri paralele care se divid permanent, indiferent de modul în care lucrurile pot părea oricărei din versiunile sinelui nostru ce se divide în permanentă. În orice caz acest interpretări sunt toate în concordanţă cu realităţile observate. Ele sunt încercări de a descrie cum arată realitatea dintre observantii pentru a oferi explicaţii despre comportamentul aparent bizar al materiei, prezis atât de exact de teoria fizicii cuantice. Ele nu sunt în mod obişnuit considerate teorii ştiinţifice despre natura realităţii, ci mai degrabă teorii metafizice, dat fiind că în mecanica cuantică nu pare să existe în prezent niciun experiment evident pe care să îl facem pentru a alege între ele. 9 iunie Haos. Catastrofe. Fractali. Atractori stranii. Mi-a picat exact la timp în mâna cartea lui Alain Boutot, Inventarea formelor. Câteva idei sunt notabile. Cea esenţială: de la Newton, ştiinţele au renunţat să explice şi să descrie lumea la scară umană. Câteva teorii morfologice din secolul nostru – dar având rădăcini în Cantor, d.e. – se opun aceleiaşi tendințe: teoria catastrofelor (adică a fenomenelor de discontinuitate – Rene Thom); teoria fractalilor (Benoît Mandelbrot, 1975; exemple de mulţimi fractale: mulţimea triadică a lui Cantorl ; curba lui Von Koch; sita lui Sierpinski), teoria structurilor disipative (Ilya Prigogine); teoria haosului (studiul turbulenţelor, David Ruelle; atractori stranii care sunt fractali). În acelaşi timp (şi – cum oare? – în acelaşi sens) citesc şi Evangheliile apocrife, din care o să notez ceva mai târziu o viziune fantastică. În momentul naşterii lui Isus, lumea încremeneşte ca şi când ai pune pauză unei benzi video sau ai opri un film pe un singur cadru. Dar splendidul citat – mai târziu, când o să mă edific cu totul. Deocamdată doar am răsfoit nişte bizanterii. În anul 1930 a avut loc Conferinţa 6 Solvay. La această conferinţă Einstein propune un contraexemplu celor descrise mai sus. “Se ia o cutie plină cu radiaţie.De una din fețele cutiei se fixează un ceas care este programat ca la un anumit moment să deschidă o fereastră şi să lase să iasă un singur foton. După care cutia este cântărită. Ce am obţinut ? Un experiment în care am determinat simultan şi energia şi timpul în cazul unui foton. Principiul lui Heisenberg era infirmat ! Bohr a fost şocat. Nu putea găsi pe loc un contraargument !.. Bohr a petrecut una din cele mai negre seri din viaţa lui, extrem de nefericit de ceea ce părea fără replică. Dar doar părea, pentru că a doua zi triumful total este al lui Bohr, care găseşte soluţia. Prima poantă ” era…măsurarea masei. Căci pentru a o efectua, trebuia agăţată de cutie o greutate compensatorie, care ar fi imprimat cutiei un impuls. Care ar fi indus o eroare în măsurarea poziţiei cutiei. Care, pentru că timpul nu este absolut, ar fi indus o eroare în determinarea timpului. De unde ştiu că timpul nu este absolut ? Din Teoria Relativităţii a lui Einstein. Aceasta a fost a două poantă. Cel nefericit a fost acum Einstein…Deşi în cercetările lui Rutherford, Bohr, Sommerfeld, ș.a. comparaţia unui atom cu un sistem planetar de electroni conduce la interpretarea calitativă a proprietăţilor optice şi chimice ale atomilor, totuşi, deosebirea fundamentală dintre spectrul atomic şi spectrul clasic al unui sistem de electroni impune nevoia de a abandona conceptul de traiectorie electronică şi de descriere vizuală a atomului…În timp ce în teoria clasică felul observaţiei nu are nicio legătură cu evenimentul, în teoria cuantică perturbația asociată cu fiecare observaţie a fenomenului atomic are un rol decisiv. Mai mult, deoarece rezultatul unei observaţii conduce de regulă la afirmaţii despre probabilitatea anumitor rezultate ale observaţiilor ulterioare, partea fundamental neverificabilă a fiecărei perturbații trebuie, cum a arătat Bohr, să fie decisivă pentru operarea necontradictorie a mecanicii cuantice. Desigur, această diferenţă dintre fizica clasică şi atomică este de înţeles deoarece pentru corpurile grele, cum sunt planetele care se mişcă în jurul soarelui, presiunea luminii solare care se reflectă la suprafața lor şi este necesară pentru că acestea să fie observate este neglijabilă ; în schimb, pentru cele mai mici unităţi constructive de materie, datorită masei lor mici, fiecare observaţie are un rol decisiv asupra comportării lor fizice. Perturbația sistemului observat cauzată de observaţie este, de asemenea, un factor important pentru determinarea limitelor în care este posibilă o descriere vizuală a fenomenelor atomice… O examinare mai de aproape a formalismului arată că între precizia cu care este stabilită localizarea unei particule şi precizia cu care impulsul ei poate fi simultan cunoscut există o relaţie conform căreia produsul erorilor probabile în măsurarea poziţiei şi impulsului este invariabil cel puţin egal cu constanţa lui Planck împărţită la 4π…. Legile mecanicii cuantice sunt fundamental statistice… Relaţiile de incertitudine oferă un exemplu de mod în care, în mecanica cuantică, cunoaşterea exactă a unei variabile poate exclude cunoaşterea exactă a alteia. Această relaţie de complementaritate dintre diferitele aspecte ale aceluiaşi proces fizic este caracteristică pentru întreaga structură a mecanicii cuantice… De exemplu, determinarea relaţiilor energetice exclude descrierea detaliată a proceselor spaţio-temporale. În mod similar, studiul proprietăţilor chimice ale unei molecule este complementar cu studiul mişcării electronilor individuali în moleculă, sau observarea fenomenelor de interferenţă este complementară observării cuantelor de lumină individuale… Astfel fizica clasică îşi are limitele în punctul din care influenţa observaţiei asupra evenimentului nu mai poate fi ignorată. Invers, mecanică cuantică face posibilă tratarea proceselor atomice prin renunţarea parţială la obiectivarea şi descrierea spaţio-temporală. Noi, oamenii, am putea aştepta ani buni până să avem un computer cuantic. Dar plantele au descoperit un proces simiar cu calculele cuantice pentru a prelucra apa şi dioxidul de carbon, pe care le sintetizează în carbohidraţi simpli. O echipa de cercetători de la Lawrence Berkley Naţional Laboratory, condusă de Graham Fleming, a raportat că procesul fotosintezei se bazează pe principiul superpoziţiei, astfel că energia fotonului poate fi în câteva stări diferite în acelaşi timp, care colapsează într-o stare unică. Aşa cum un computer cuantic va evalua un număr de stări în superpoziţie, după care va avea loc colapsul într-o anumită stare, fotosinteza alege şi ea cea mai bună cale de reacţie din interiorul moleculelor de clorofilă, iar energia este transferată corespunzător, odată cu colapsul undei. Inseparabilitatea cuantică (quantum entaglement) reprezintă cel mai contraintuitiv şi surprinzător fenomen din galeria bizareriilor cuantice. În lumea ciudată a particulelor elementare se manifestă un foarte straniu efect cuantic care a fost botezat quantum entanglement, concept intraductibil şi probabil cel mai bine aproximat în română prin inseparabilitate cuantică. Este vorba despre faptul că există perechi sau grupuri de 3 sau mai multe particule elementare în mod misterios dependente unele de altele. Două particule pot fi la mii de kilometrii distanţă una faţă de cealaltă şi totuşi o acţiune asupra uneia dintre ele produce instantaneu efecte asupra celeilalte (şi acesta este aspectul cel mai greu de acceptat prin prisma experienţelor noastre cotidiene şi chiar în lumina fizicii moderne – care stabileşte ca limită a vitezei de deplasare a informaţiei viteza luminii în vid). ”

Surse:

“Ştiinţa şi experienţele în pragul morţii” Chris Carter; “Jurnal 1 (1990-1996)” Mircea Cărtărescu; “Einstein vs. Bohr” Andrei Dorobanţu; “Dezvoltarea mecanicii cuantice” Werner Heisenberg;  “The World After 2012” Marie D. Jones; “Apocalipsa cuantică. Universul holografic” Elena Lupşan


De la aftershock la nemurire. Partea Întâi: Discotopia. Marți 9 Decembrie, ora 19.00

pattern-illusion copy pt net

La Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa etaj 1, București), 9 Dec. 2014 – 11 Ian. 2015

Anastasia Jurescu, Andreea Gîrleanu, Claudia Nicu, Iulia Toma, Kiki Mihuță, Marina Oprea, Mihai Balko, Nicoleta Moise, Valentin Cernat

(for English scroll down)

expo leaflet – statements general and artists in RO and ENG

În literatură și derivatele ei media există distopii totale și distopii critice; diferența: din cele critice se mai poate ieși (cu o lecție de viață în plus), din celelalte niciodată, sunt perfect închise, fără început, cauzalitate și sfârșit, precum Universul în viziunile creștine fundamentaliste. Întrebare constantă, obsedantă: cum se formează un sistem distopic? Textele clasice încep toate, din momentul prim, pagina întâi, cu plasarea directă in situ, fără ca vreundeva pe parcurs să fie compusă o încercare de a explica, stabili cauzele ori demarca factorii sociali și politici din trecutul real și posibil care ar fi dus la ștergerea capacității de reacție individuală și la stabilirea în noile (părând veșnicele) reguli. Au fost înainte o catastrofă, o apocalipsă, un meteorit? O profeție împlinită din partea cuiva care moare fericit că azi, chiar azi, imprevizibilul (a)statistic se manifestă suficient de puternic cât să acopere tot ce era/fusese/este cu pătura unui veșnic worse case scenario?

…Și dacă au fost, au ajutat la ceva kiturile de supraviețuire pentru cutremure, valiza pregătită mult timp după și ținută la îndemână în caz de, măsurile postapocaliptice ale fundamentaliștilor din Doomsday Preppers? Bunkerele vândute pentru a liniști fricile de fantome elaborate în timpul Războiului Rece? Adăpostul antiatomic ascuns lângă metrou Unirii, cel de la Victoriei, cel de la Casa Poporului? A existat oare acel moment de adaptare a trupului la înfăptuirea IRL a micro-spaimelor de sfarșitul lumii pe care le integrăm de fapt în viața de zi cu zi? Tu știi suficient de bine în geografia spațiului tău locuit și familiar, în caz de urgență, pe ce să pui mana și să fugi? Sau ai fugi?

În distopiile critice, adesea construite pentru a transmite un manifest despre inegalitate, suferință, blocarea accesului la propriul agency, există întotdeauna cel puțin un colț de grădină și un ochi de apă încă funcționale în afara sistemului distopic, pe fundalul migrării continue către speranța că dincolo de geografia pe care o cunoști vei găsi reversul catastrofei, rezultatul ei anarhist eliberator. De aceea cel mai mult din romanele Octaviei Butler sau lui Margaret Atwood ori din clasicele cyberpunk se petrece în mers, în fugă, sunt liste de supraviețuire și cârpire a mecanismelor și obiectelor necesare acesteia. Fuga e singura formă de agency, pentru persoanele adaptate și antrenate pentru ea, acele persoane pe care le vezi în disaster movies evitând cu o fracțiune de secundă prăvălirea cărămizii în cap sau căscarea hăului sub picioare. Un pic îți dau sentimentul că au supraputeri de zbor și mers pe apă, aceste persoane. Nu, sigur nu au corpul ca al tău, pe al tău l-ar călca mașina, ajunge din urmă bastoanele păzitorilor de ordine, al tău sigur ar înfunda pușcăria reală și ar ajunge expus la TV sau la grădina zoologică, anunțat online la capitolul gropi comune în care ajung cele imprevizibile.

Grădini zoologice, circuri, discoteci, cimitire. Să ne întoarcem în timp în anii 60 la căutări terminologice și invenții lexicale. Discoteca, alături de Circ, Grădina Zoologică, Cimitir e unul din acele locuri în care heterotopia e maximă. E în real și între realuri, între public și privat, între aparențe (exaltate, ierarhizate) și afecte, retrăiri etc. Toate sunt spații de intimitate construită prin politici publice, în care oricine are putere îți poate privi și reorganiza corpul în concordanță cu noile reguli, pentru care nu există niciodată nici explicații nici cauzalitate.

………..

Partea Întâi este primul fragment expozițional rezultat din atelierul de lucru și dezbateri De la Aftershock la Nemurire (propus și facilitat de Simona Dumitriu, Ileana Faur, Marian Dumitru, Claudiu Cobilanschi, aka grupul de la Platforma) – https://platformaspace.wordpress.com/2014/10/13/invocare-open-call-13-23-oct-la-de-la-aftershock-la-nemurire-from-aftershock-to-immortality/.

………

varia din atelier și proiect: http://aftershocksinemurire.tumblr.com/

prequel: https://platformaspace.wordpress.com/2014/11/22/in-asteptare-25-noiembrie-de-la-ora-10-00-am-performance-durational-8h/

 

ENG

From Aftershock to Immortality. Part One: Discotopia. Tuesday December 9, 7 pm.

At Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa 1st floor, București), 9 Dec. 2014 – 11 Jan. 2015

Anastasia Jurescu, Andreea Gîrleanu, Claudia Nicu, Iulia Toma, Kiki Mihuță, Marina Oprea, Mihai Balko, Nicoleta Moise, Valentin Cernat, Veda Popovici

 

In literature and in its media sub-products there are total dystopias and critical dystopias; the difference between them: you could still get out of a critical dystopia (after learning your life lesson), but you could never get out of total dystopias, they are fully enclosed, with no beginning, cause or ending, just like the Universe in fundamentalist christian visions. Here is the constant, obsessive question: how do dystopic systems begin? All classical texts start from the first moment, on page one, directly in situ, and nowhere along the way is there any attempt to explain, establish causes or delineate the social and political factors from the real possible past which may have led to the erasure of individual capacities of reaction and to the establishment of new (seemingly eternal) rules.

Was there before a catastrophe, an apocalypse, a meteorite? The fulfilled prophecy of someone dying happy that today, exactly today, (a)statistic unpredictability manifests itself with enough strength to cover all that was/had been/is with the blanket of an eternal worse case scenario?

…And if there was, did earthquake survival kits, the suitcase prepared long time afterwards and kept handy just in case, or the post apocalyptic measures taken by Doomsday Preppers fundamentalists help in any way? Were bunkers that had been sold to soothe the fears of ghosts produced by the Cold War of any help? Or the anti atomic shelter hidden next to Unirii subway station, the one in Victoriei, the one under People’s House? Was there a moment where bodies adapted to the IRL materialization of end of the world fears which we are constantly integrating into our daily lives? Within the geography of your lived, familiar space, do you know well enough in case of emergency what to grab and run? Or would you run?

In critical dystopias, often constructed to deliver a manifest about inequality, suffering, and the impossibility to perform one’s agency, there are always at least one piece of garden and one patch of water that continue to function outside the dystopic system, having as background the continuous migration toward the expectation that beyond known geographies you would escape to the other side of catastrophe, to its liberating anarchist result. Because of that most of Octavia Butler’s or Margaret Atwood’s novels or most cyberpunk classics are strategies of walking through unobserved, or running, they are lists of survival strategies and repair manuals for the mechanisms and objects necessary for survival. Running is the only form of agency for persons adapted and trained for it, but for the kinds of persons who in disaster movies avoid by one fraction of a second the brick falling on their heads or the void gaping under their feet. They give you the impression to have superpowers of flying or walking on water, these persons. No, they surely don’t have the same body as yours, yours would be run over by the car, caught by the sticks of order keepers, your body would most certainly end up in the real jail and exposed on TV or at the Zoo, or advertised online under the communal burial grounds for the unpredictable chapter.

Zoos, circuses, discos, cemeteries. Let’s go back in time to the 60s, to terminological quests and lexical inventions. The disco, next to the circus, the zoo or the cemetery is one of those sites of maximized heterotopia. It is within real and in between realities, between public and private, between appearances (exalted, hierarchical) and affects, reliving, etc. They are all sites of public policy-built intimacy, where anyone with power can watch and re-organize your body according to the new rules, for which there are never any explanations or causes.

………..

Part One is the first exhibition fragment resulted from the workshop and talks From Aftershock to Immortality (proposed and facilitated by Simona Dumitriu, Ileana Faur, Marian Dumitru, Claudiu Cobilanschi, aka the group at Platforma) – https://platformaspace.wordpress.com/2014/10/13/invocare-open-call-13-23-oct-la-de-la-aftershock-la-nemurire-from-aftershock-to-immortality/.

………

varia from the workshop and project: http://aftershocksinemurire.tumblr.com/

prequel: https://platformaspace.wordpress.com/2014/11/22/in-asteptare-25-noiembrie-de-la-ora-10-00-am-performance-durational-8h/

……….

afish discotopia 2mic web

afish discotopia mic web

  1. Mihai Balko

Fără orizont/No Horison

Instalație cu elemente performative/Installation with performative elements

Instalație work in progress inspirată de relatările bunicului meu despre cel de‐al doilea Război Mondial.

//

Work in progress installation inspired by the accounts of my grandfather about the 2nd World War.

 

  1. Valentin Cernat

News as Dystopia

“Car Accidents Today ‐ Romania” | “Bullets not Ballots ‐ Ukraine” | “Syria” | “During Earthquake”.

Prezentarea evenimentelor fără imagine studiază transformarea “cititorului” cu ajutorul sunetului și a luminii proiectate, lăsând liberă construirea cadrului întreg prin crearea unei imagini proprii.  Rezultatul devine unul derivat din structurile video parcurse în trecut, asimilate acum situațiilor expuse. Asfel probabil, putem răspunde corect întrebărilor “din poziția cui este redat evenimentul?” și “pentru cine?”.

Citirea știrilor pleacă din propria voință, iar poziția devine una confortabilă, asumată, blocând treptat receptarea mesajului. Expunerea amplificată, exagerată, a informațiilor transmise forțează trimiterea unei senzații distopice și conturează astfel o lume paralelă, de confort, de unde experimentăm relaxați stări extreme.

//

The display of events in the absence of their image studies the transformation of the „reader” who can reconstruct the full frame aided by sound and by the light projected, thus creating its own private image. The result is a sub product of all video structures seen in the past, now assimilated to the situations under display. So probably now we can give the correct answer to questions like „from whose position is the event presented?” and „for whom?”

We read news when we want to, from a comfortable, assumed position that blocks progressively the message from being received. The amplified, exaggerated exhibition of the broadcast informations conveys a forced feeling of dystopia and therefore outlines the comfortable parallel world from which we experiment, relaxed, extreme sensations.

  1. Kiki Mihuţă

Am creat un sistem care să deservească interesele și nevoile omenirii, însă realitatea ne arată că de fapt el este din ce în ce mai incompatibil cu milioanele de consumatori pentru care a fost creat. Paradoxul este că, deși producția de alimente este hiper eficientă și generează hrană mai ieftină și mai multă decât în orice alt moment din istorie, s‐a ajuns la un punct în care odată cu hrana nou creată, dam naștere unor noi boli a căror existență se datorează doar noilor tipuri de alimente.

Industrializarea impune agricultura chimică și mecanizată, care are drept consecință compromiterea solurilor, apei și a altor infrastructuri naturale de care producția de hrană depinde. Dacă până în anii 70 trăiam cu satisfacția că orele petrecute în bucătărie s‐au redus drastic până la deloc, după această decadă un adevar dureros iese la iveală: companiile producătoare de hrană renunță încet încet la produsele naturale în favoarea unora artificiale, ieftine și dăunatoare. Pe lângă faptul că aproape am renunțat la cultivat și gătit, adesea nu recunoaștem mâncarea când o vedem, iar generațiile următoare vor fi atât de obișnuite cu noile gusturi sintetice încât nu vor fi gustat niciodată ceea ce astăzi încă mai numim “natural”. Fructelor și legumelor de astăzi le lipsește gustul, iar consumatorul modern il imbrățișează fără a privi în viitor.

//

We have created a system that would serve the interests and needs of humanity, but instead it shows that it is actually increasingly incompatible with the millions of consumers for which it was created. The paradox is that, although food production is hyper efficient and cheaper and we produce more than in any other time in history, we’ve reached a point where the new foods are responsible of the existence of new types of diseases.

Industrialization requires chemical and mechanized agriculture, which has the consequence of compromising the soil, the water and other natural infrastructure of which food production depends. If by the 70’s we were living with the satisfaction that the hours spent in the kitchen were drastically reduced, after this decade a painful truth emerges: the food companies are slowly replacing natural products in favor of artificial, cheap and harmful ones. Besides the fact that we almost gave up  cooking and farming, often we do not recognize food when we see it, and the future generations will be so accustomed with these new synthetic flavors that they will never know the taste that today we still call it “natural”. Fruit and vegetables today lack taste, and the modern consumer embraces it without looking into the future.

 

  1. Iulia Toma

„UNULAUNU”

Sunt în capsula timpului meu. Am început acum zece ani, continui încă zece. În jurul mesei gravitează lampa şi patul, tabloul de pe perete se încarcă de la soare şi perna este singurul instrument antigravitaţional din habitaclu. Uşa se închide sub presiunea chiriei, afară oamenii gravitează în jurul salariului lunar. Modulul meu se plimbă încet peste vulcanii de la Universitate, peste cascada de la Romana şi Baraganul de la Guvern, le fac cu mâna stângă, cu dreapta beau ceai fierbinte. Hainele de iarna zboară spre tavan, cei nouă metri cubi de aer ajung pentru 36 de ore. Locuiesc pe un perete curb, am o plantă care cere apă din pahar, mă lovesc de calorifer plutind spre cizme. Ca să stau pe scaun iau paltonul şi‐l pun pe pat ‐ de‐acolo mut perna şi o aşez pe masa de unde am ridicat caietul aruncat pe palton. Sunt un punct strălucitor pe radar, întunericul se opreşte în foaia de sticlă aburită a geamului pe care am scris cu degetul douămiidouăzecişipatru.

//

1/1

I am in the capsule of my time. I started ten years ago and I will go on for ten more. The lamp and the bed gravitate around the table, the painting on the wall charges from the sun and the pillow is the only antigravity instrument from the living unit. The door closes pressurised by rent, outside people gravitate around monthly wages. My module walks slowly over the volcanoes at Universitate, over the Romană waterfalls and the desert fields at the Government, I wave my left hand to them, while drinking hot tea with my right. Winter clothes fly to the ceiling, the nine cubic meters of air are enough for 36 hours. I live on a curved wall, i own a plant who demands to be watered with a drinking glass, I bump into the radiator while floating towards my boots. To sit on the chair i take the coat and put it on the bed – moving the pillow from there and placing it on the table from where I had taken the notebook thrown over my coat. I am a shiny dot on the radar, darkness is stopped by the steamy sheet of glass from the window on which I wrote with my finger  twothousendtwentyfour.

 

  1. Anastasia Jurescu, Nicoleta Moise

Nicoleta Moise_Anastasia Jurescu_Hail Mary_2014

 

  1. Claudia Nicu

Este apocalipsa, ca simbol, o confruntare dintre bine și rău? Va învinge binele? Cine ar supraviețui? Ar conta puterea financiară? Devine statutul irelevant? Cum s‐ar schimba percepția asupra violenței și a confruntării? Ca femeie ar fi mai bine să fii singură sau parte dintr‐un grup? Sau ar dispărea ideea de gen? Oare ar fi o eliberare pentru cei oprimați, o scăpare?

Cum ai putea să te pregatești cel mai bine? Iți poți face provizii cu lucrurile de bază, apă, mâncare, arme, medicamente, dar cât poți trăi din bugetul pe care îl ai la dispoziție?

Oare se întâmplă acum? Trăiesc apocalipsa? Anxietatea mea nu mi se pare o slăbiciune și nu înțeleg de ce ar trebui să‐mi depășesc fricile. Care sunt banale, nu‐mi place că universul e o mizerie, un haos fără sens iar asta nu dă nici o valoare propriei existente. Trebuie să‐mi creez propriul univers cu sens. Nu‐mi iese foarte bine, ceea ce duce la frustrare și disperare.

Există o libertate în nihilismul disperării, când a câștiga înseamnă a rămâne în viață.

//

Is the apocalypse, as a symbol, a confrontation between good and evil? Will good win? Who would survive? Would financial power matter? Will status become irrelevant? How would the perception of violence and confrontation change? As a woman, would it be better to be alone or part of a  group? Or would the idea if gender disappear? Would the opressed feel liberated, feel like they escaped?

How could you prepare best? You can buy supllies, basic things like water, food, weapons, medicine, but how long can you live with the budget you have?

Is it happening right now? Am I living the apocalypse? I don’t see my anxiety as a weakness and I don’t understand why should I overcome my fears. Which are ordinary, I don’t like the fact that the universe is shit, a meaningless chaos and that makes my own existence unvaluable. I must create my own universe and give it meaning. I don’t manage most of the time and that leads to frustration and desperation.

There’s freedom in the nihilism of despair, in which winning means staying alive.

 

  1. Andreea Gîrleanu

De mică am încercat să îmi răspund la intrebarea “Ce se întâmplă cu corpul meu după ce moare?” Odată cu trecerea timpului am descoperit și am conturat variante de răspuns pentru a‐mi satisface curiozitatea. Treptat, corpul fizic nu a mai reprezentat un interes pentru mine, iar intrebarile au devenit din ce in ce mai numeroase. Se sfârșește pur și simplu? Există suflet? De unde vine? E nemuritor? Din ce e facut, eter? Sau praf? Poate e doar vid.

Îmi vâjâie capul.

Ce inseamnă a fi nemuritor? Ti‐ai dori să trăiești veșnic? Ai deveni un erou care ar ramane in amintirea tuturor? Poate e mai plăcut sentimentul de anonimitate și ai prefera statutul de observant.

Ți‐ai imaginat vreodată cum ar reacționa cei de lângă tine la aflarea morții tale? Uneori mă gândeam la propria înmormântare, la suferința pe care dispariția mea ar provoca‐o, construind în detaliu un întreg scenariu. Alteori mă gandeam că nu o să plângă nimeni.

Cât de des reflectăm la momentul morții? Cât control avem asupra vieții și de ce? Oare cum te vei conserva în amintirile altora?

Despre morți numai de bine(?)

//

Since I was a kid I tried to answer the question “What happens to my body after I die?” As time passed, I’ve searched for answers to satisfy my curiosity. The physical body didn’t represent an interest to me anymore and my head was full of questions regarding the reason I was born here and now. Does it simply end? Is there a soul? Where does it come from? Is it immortal? What is it made of, ether? Or dust? Maybe it’s just nothing at all.

My head is spinning.

What does it mean to be immortal? Did you ever wish to live forever? Would you become a hero who remains in people’s memory? Maybe feeling anonymous makes you feel comfortable and secure. Maybe you love the spotlight.

Have you ever imagined how would people react to the news of your death? I used to think about my own funeral, about the suffering I will cause in that moment, building an entire scenario in detail. Sometimes I thought that no one will mourn or even shed a tear.

How often do we reflect on the moment of death? How much control do you have over your life and why is that? What will others have to say about you and how will you be preserved in other people’s memory?

Speak no evil of the dead (?)

 

  1. Marina Oprea

performance și instalație/ performance and installation

Țelul etern și neatins al omenirii rămâne viața eternă. Visăm la utopii în care moartea nu mai există dar, dincolo de problema evidentă a privilegiului, când dreptul la viață a fost bifat, putem vorbi despre dreptul la moarte? Nu este vorba de un act necugetat, un păcat sau disperare. Este vorba despre epuizarea tuturor opțiunilor, pe rând, sistematic, încet și cu cap, până se ajunge la gestul final.

//

Eternal life remains humankind’s unattainable eternal goal. We dream of utopias where death  doesn’t exist anymore but, beyond the obvious issue of privilege, when the right to live has been approved, can we speak about the right to die? It is not a thoughtless act, a sin, nor despair. It is the consummation of all options, one at a time, systematically, slowly and wittingly, until you get to the final gesture.


În Așteptare. 25 noiembrie, h 12.00 – 20.00. Performance durațional, 8h+

p3

performance de grup*, durațional, 8 h +, marți 25 noiembrie începând cu ora 12.00

*Valentin Cernat, Simona Dumitriu, Ileana Faur, Andreea Gîrleanu, Anastasia Jurescu, Kiki Mihuță, Nicoleta Moise, Claudia Nicu, Marina Oprea; cu sprijin de la Iulia Toma, Mihai Balko, Marian Dumitru; după o propunere de Valentin Cernat.

La Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa etaj 1)

și expoziție post-performance: 26 nov. – ?**

ce aștepti?! sfârșitul lumii? oare unde te prinde când te prinde? corpul oricărei life form are în sine înscrisă fragilitatea așteptării. ne așteptăm să aibă loc schimbări sociale…mă așteptam să fiu în cu totul altă viață acum. nu mă mai aștept la nimic.de ce aștepți totul de la altcineva. cine deplasează așteptările și asupra cui? (S)

La ce te vei gândi cât aștepți? (V)

Și uneori lucrurile se schimbă uite-așa, de pe o zi pe alta, când nici nu te-aștepți…

——

Ești 2 în 1. Știi asta. Tu și corpul tău închistați într-un înveliș de piele. Da, trebuie să dai legitimitate și corpului și, chiar dacă tu îi dictezi, el este extensia fără care nu poți exista. Sunteți prinși împreună în această așteptare de trăiri. Aștepți nemurirea, aștepți să fii contrazisă, aștepți ce a mai fost și nu va mai fi. Viața poate fi privită ca o cursă împotriva timpului, însă trebuie, simți ori ți se spune că trebuie să te oprești pentru a înțelege ce faci și de ce. Ce faci și de ce? Ce faci și de ce?

 Însă înțelegerea nu e niciodată deplină, și ea e în așteptare, mai ales acum când ești în mijlocul acestei culturi obsedate de viteză, eficiență și productivitate. Chiar și în așteptare alergi. A aștepta înseamnă a rămâne, însă tu niciodată nu rămâi. Nimic nu rămâne. Tu rămâi doar cu alergarea după așteptare și asteptarea alergândă. Ce e aia așteptare? (KM)

——

Prins în tine. Privesc aşteptarea ca fiind cea născătoare de senzaţii claustrofobice şi o simt ca proces ce obligă sinele individual să vorbească cu el, să cerceteze tautologic noţiunile, posibilităţile, utilizând cumva argumente raţionale. Aşteptarea mea este impusă ca urmare a dinamicii celorlalţi şi imi indică astfel rigiditatea corpului/carcasei. Măsor în timp acest proces de captivitate, iar el devine apăsător prin propria desfăşurare. Aşteptarea creată de ceilalţi mă imobilizează. (VC)

—–

Când reculeg momentele personale de așteptare, îmi par scurte, neimportante, fiindcă așteptarea din trecut s-a încheiat. Dar așteptarea din prezent pare eternă. În contextul actual în care fiecare își dorește ca ea să se termine cât mai curand și caută să se distragă pentru ca timpul să treacă rapid, eu propun ca acest răstimp să fie un moment de reculegere și reflecție, un obicei prea puțin practicat. Privesc așteptarea ca transformare care are potențialul sa fie benefică. Ea depinde întotdeauna de un factor extern, aștept pe cineva sau ceva. Tocmai de aceea nu îmi doresc să pierd acest timp și să îl utilizez în interes propriu. (MO)

—–

“Giving up becomes harder 

  the longer one does not give up.”

 

  Voi continua să aștept.

  Renunțarea nu este un deziderat-       

  mințile s-au aliniat pe suprafata                             plană,corpurile se separă printr-un spasm al rigidității iar vocile himere iși continuă traiectoria iluzorie.

Proiectarea permanentă a potențialului ne ține în loc-tocmai am intrat intr-o buclă fără sfârșit: cu toții veți continua să așteptați. (AJ)

—–

Nu știu dacă înțeleg ideea de sfârșit al lumii. Cred că-mi înțeleg, nu pe deplin, sfârșitul meu ca persoană conștientă de propriul meu corp care nu are nicio speranță în ceea ce privește viața de apoi sau orice altă formă de nemurire. Așteptarea asta mă pune într-o dilemă pe care nu reușesc să o deslușesc. Cum îmi trăiesc viața știind că se termină la un punct? Vreau să fiu un erou? Vreau să las ceva în urmă? Aș spune că nu, dar e ca și atunci când iei lecții de dans. Mintea iți spune că poți să te rotești, învârți, apleci cum nici o altă ființă ar putea dar picioarele tale nu pot executa mișcarea.  Am fost crescută într-o familie creștină și sfârșitul meu îmi pare abstract. Dacă nu ar fi, poate aș putea să fac tot ce-mi doresc. Să călătoresc cât aș vrea, să fiu cum aș vrea să fiu când aș vrea să fiu. Să nu mai fiu stresată de faptul că sunt prea bătrână să fac unele lucruri. Și sunt conștientă că bătrânețea asta din capul meu este un construct social dar nu mă pot dezlega de ea. Nu mă pot gândi la schimbări sociale fără să nu-mi fie frică de propria mea distopie. Încerc să nu aștept ceva de la umanitate în general ca să mai pot crede în ea…dar numai pentru că nu mai am în ce crede.

Contradicții peste contradicții. (IF)

——

Nu mai vreau să aștept! (NM)

——

Cum ar arăta (?) o piesă de teatru de 8 ore făcută strict din nuanțele repetate ale aceluiași moment: în primele părți ale disaster movies/action flicks/action sfs apare mereu figurantul acela care întoarce capul și uneori poate schițează un început inutil de fugă din fața blast-ului, valului, undei de șoc. Liniștea de dinainte. Un duduit surd îngrijorător. Eroul propriei sale vieți, fix pentru o secundă de timp de ecran, ca unul care tocmai s-a prins că atunci, chiar atunci, se întâmplă ceva. (SD)

**În perioada 26 Nov – ? expoziția post-performance va rămâne deschisă, în timp ce așteptăm să producem Partea 1 din proiectul process și workshop-based De la Aftershock la Nemurire.

*** veniți, chiar încercăm să transmitem ceva important pentru noi, cu asta.

extra bit (guess the theorist:):

photo


Platforma Internaţională de Performance Art – Bucureşti (IPA Bucureşti 2014), 4-6.09.14

10636551_781381301926991_8506851881930782654_o

*for English, scroll down

scroll down also for the program of the festival and for the open nights!

IPA (The International Performance Association) este o reţea în continuă dezvoltare pentru artişti care sunt interesaţi de practică în performance art. IPA se străduieşte să ofere cadrul unei platforme în care artişti din toată lumea să poată schimba idei şi mijloace de acţiune.

Evenimentul organizat de IPA constă în ateliere de performance art, Platforma Internaţională de Performance Art şi Conferinţa despre predarea acestui gen de artă. Primele ediţii au fost organizate în Berlin, apoi în Istanbul. La ele, au participat până acum 272 de artişti din 39 de ţări.
După ediţia din Istanbul din anul acesta, IPA se desfăşoară acum la Bucureşti până la data de 6 septembrie 2014, în parteneriat cu Spaţiul Platforma.

Profesorii invitaţi pentru atelierele acestei ediţii sunt Jürgen Fritz (Germania); Alexandra Zierle & Paul Carter (UK); Rocio Boliver (Mexic)

Artiştii care lucrează împreună în această perioadă în Bucureşti sunt:

ARIANA FERRARI, Italia
JULISCHKA STENGELE, Austria
SARA ZALTASH, UK
BURCAK KONUKMAN, Turcia
DAVID SCHEFFLER, Germania
GABRIELA MATEESCU, România
livi MELTAUS, Finlanda
LILIA SCHEERDER, Olanda
HELENA TOCHKA KUSHNIR, Israel
YOLANDA BENALBA, Spania
RUTH BIENE, Germania
ROXANA RIEGE, Germania
VIVIAN CHINASA EZUGHA, UK
LENA KIENZER, Austria
NILOFAR REZAI, Germania
MARTIN ZEPTER, Germania
MARINA OPREA, România
PRIYA MISTRY, UK
SALLA HAKKOLA, Finlanda
IMKE ZEINSTRA, Olanda
ALEXANDRA SAND, România
VAIDA Tamoševičiūtė, Lituania
VALENTIN CERNAT, România
MANUEL LOPEZ, Spania
JOLIJN de WOLF, Olanda
DANIELA TAKEVA, Bulgaria
ADINA MOCANU, România

O seară de scenă deschisă tuturor performerilor interesaţi va fi anunţată în curând şi se va desfăşura la Fabrica Pionierul.

Platforma Internaţională de Performance Art se va petrece între 3 – 6 septembrie la Spaţiul Platforma, Galeria Căminul Artei, ZonaD şi spaţiul public. Vor participa artişti locali şi internaţionali.

Conferinţa va avea loc la Spaţiul Platforma în data de 6 septembrie.

Pentru propuneri de participare la Platformă şi alte sugestii, vă rugăm să ne scrieţi la bucharest@i-pa.org
Programul Platformei şi alte noutăţi vor fi anunţate în următoarele zile.

—————

Duminică 31 august vor avea loc prezentările publice ale workshopurilor din cadrul Platformei Internaționale de Performance Art, începând cu ora 12.00, la Fabrica Pionierul (str. Tăbăcarilor nr. 7, București). Cele 3 grupe de artiști/te și coordonatorii/toarele lor vor avea fiecare 2 ore pentru a discuta și demonstra rezultatele atelierelor desfășurate această săptămână. Vă așteptăm. // Sunday August 31 we welcome you to the public presentations of the IPA workshops that have taken place this past week in Bucharest. Starting at 12.00 at the Pionierul Factory (7 Tăbăcarilor street, Bucharest).

————–

Program

 

PROGRAM FESTIVAL:
Joi, 4 septembrie/ Thursday, September 4th

Căminul Artei – Str. Biserica Enei 16
12.00 – 14.00 Sara Zaltash (UK) – START
Sing the verse. Repeat continuously while drawing a circle around yourself with graphite pencil. Do not stop singing or drawing the circle until the pencil is finished.
15.00 – Vivian Chinasa Ezugha (UK) –
16.00 – Marina Oprea, Diana Miron (RO) – Fill me up
The entertainment industry gives us the opportunity to live experiences, events that we are not willing to try ourselves through the media eye. Abstract thinking is annihilated and current events are ingested without stopping. Two spectators are emptying their minds via supersaturation with meaningless visual elements. Do they keep on watching or do they withdraw?

_______

Spaţiul Platforma (curte)/ Platforma Space (in the courtyard) – Calea Moşilor 62-68
15.00-18.30 – Andreea David (RO)
Thursday I will build a kitchen in the courtyard of the building. In the moment I start it, I will not know if it is going to be a good work. But I will hope for the best.
_______

Spaţiul Platforma (etaj 1)/ Platforma Space, 1st Floor – Calea Moşilor 62-68
19.30 – Lilia Scheerder (NL)
These days, my work can be defined as sound performance with a strong visual performance element. My performances often involved home-made instruments made from different materials.
20.00 – whatsthebigmistry
whatsthebigmistry is Priya Mistry multidisciplinary artist, based in the UK, working across performance and visual art forms. She was previously an Emotional Bodies artist in residence with Zona D, Gabriela Tudor Foundation, Bucharest in 2012
20.30 – Mihaela Dragan & Mihai Lukacs (RO) – Sara Kali – The Dark Madonna
Sara Kali is the giver of music, dance and the gifts of the mysteries of magic. Poetry, music and invocation will create an echo of the great Dark Mother.
21.00 – Manuel López (ES)

21.30 – Pauza/Break time
22.00 – Yolanda Benalba (ES)
22.30 – Elena Copuzeanu (RO) – Body City
My Attention, a mysterious pilgrim, fell in love with a city-body and miss the way, and find itself, in a compound of exaltation, gestures, movements or even dance.
23.20 – livi Meltaus (FI)

Vineri, 5 septembrie/ Thursday, September 5th

Căminul Artei, Strada Biserica Enei 16

16.00 – 17.30 – Elena Copuzeanu (RO) – What you look is not just what is seen
In this performance installation, I want to redefine the Act of looking from the perspective of the one who is seen as object and subject of contemplation.

_______
12.00-15.00 Zona Caminul Artei – Biserica Enei

‘Between our Hands’
Zierle & Carter

Between our Hands explores notions of belonging and ‘non belonging’, of home and of desolation, bringing focus to what actions it takes to move from a space of non belonging back into a place of belonging. A process unfolds, an action of shedding and tearing away the ‘wasteland’, of journeying and reconstructing a sense of home.
Zierle & Carter’s work has been widely exhibited internationally throughout Europe, Canada, United States, South America, Australia, in Asia and Africa.

________
~~Public space~~
Unirii Square – Piaţa Unirii, cu începere de la blocul Sitraco/ Unirii Square, starting @ the Sitraco building)
17.00 – Valentin Cernat – Happy
“[…]
Because I’m happy
Clap along if you feel like a room without a roof
Because I’m happy
Clap along if you feel like happiness is the truth
Because I’m happy
Clap along if you know what happiness is to you
Because I’m happy
Clap along if you feel like that’s what you wanna do
[…]”

18.00 – Burcak Konukman (TR) – in faţa Băncii Naţionale a României/ in front of the National Bank of Romania
_______

Spaţiul Platforma (curte)/ Platforma Space, in the courtyard, Calea Moşilor 62-68
14.00 – 22.00 – Andreea David (RO)
Together with some people, we will use the kitchen to cook aubergines. We plan to make a salad. We will make a fire at 14:00. From 15:00 to 17:00 we will grill the aubergines, and peel them after eachone is done. Till 21:00 we will let them drain and then mince them till 21:30. If everything goes well, acording to the plan, the salad will be served at 21:30. Feel free to join any stage of the process, and if you think there wont be enought salad for everyone, bring your own aubergine.

Spaţiul Platforma (etaj)/ Platforma Space, 1st Floor, Calea Mosilor 62-68

18.30 – 19.30 Talks with the artists that have performed on Thursday
19.30 – Martin Zepter (DE), Jolijn de Wolf (NL), Salla Hakkola (FI)
Three performances happening in the same time.
20.30 – Alexandru Anton (RO) – Healing Voice
21.00 – Marita Bullman (DE)
21.30 – Andreea David
Pauză
22.30 – Iulia Sima (RO) – A Practice of Presence
23.00 – Sara Zaltash (UK) – SEX-SEX-SEX
SEX-SEX-SEX is a new work that explores pop-song lyrics as collective social meemory. Drenched in ultraviolet nostalgia, singing is radicalized in a Live Art context to make explicit and multivalent statements about sex, sexuality, and lust in relation to popular music.
23.30 – Imke Zeinstra (NL) – Milk
This is an exhausting situation. Good Luck.

Sambata, 6 septembrie/ Saturday, September 6th
Platforma Space, Calea Mosilor 62-68
15.00 – 16.00 – Talks with the artists who have performed on Friday
16.00 – 18.00 – Conference: Teaching Performance Art – with Jürgen Fritz (DE), Alexandra Zierle & Paul Carter (UK), Rocio Boliver (Mexico)
________
ZonaD – studio Paradis Serial, Iulia Hasdeu Street no 3

19.30 – Salad with Kosmos
Irinel Anghel, Cristina Lilienfeld, Smaranda Găbudeanu

20.30 – Final drinks and saying Goodbye

 

Mulţumim pentru sprijin Centrului Ceh din Bucureşti, Institutului Goethe şi tuturor celor care ajută.

Parteneri: Spatiul Platforma, UAP, Fundatia Gabriela Tudor
__
The International Performance Association (IPA) is an expanding network of process oriented artists, devoted to cultural awareness through the professional practice of performance art. IPA strives to provide a platform for such artists from all over the globe to exchange ideas and initiate progress in the world of performance art

The IPA Summer consists of three parts: the workshops, the Platform and the Conference. Starting with 2006, IPA was organized in Berlin, then, in Istanbul. Until today, 272 artists from 39 different nations took part in the IPA Summer.

After its first 2014 edition in Istanbul, IPA is taking place now in Bucharest, between August 25th – September 7 th.
The workshops are hosted by Platforma Space. 28 artists will work in three groups with their teachers: Jürgen Fritz (Germany); Alexandra Zierle & Paul Carter (UK); Rocio Boliver (Mexico). On August 31st, there will be a public presentation of the workshops.

Here you can read about the artists who participate at the workshops, and about their teachers – http://www.ipapress.i-pa.org/en/ipa-bucharest-2/

The Platform Festival and the Conference will happen between September 3rd – September 6th at Platforma Space, Caminul Artei Gallery, ZonaD, and in the public space.

Updates and programme will follow.

For collaborations, performances proposals, meetings and other things, we encourage you to please get in touch at bucharest@i-pa.org

Our thanks to the Czech Centre, the Goethe Institute, and to all people involved.

Partners: Spatiul Platforma, UAP, Fundatia Gabriela Tudor


Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte. 5 noiembrie-29 decembrie 2013

web schimbul 1 schimbul 2 tura de noapte

Participă (cu instalații, acțiuni sau dezbateri): Ștefan Bandalac, Valentin Cernat, Claudiu Cobilanschi, Raluca Croitoru, Larisa David & Iulius Costache, Marian Dumitru, Irina Ghenu, Mihai Lukacs, Gabriela Mateescu, Paul Micloș, Kiki Mihuță, Adina Mocanu&Alexandra Sandu, Sorin Moisescu, Daniela Pălimariu, Ioana Păun, Veda Popovici, Alexandra Șoldănescu, Alexandra Terzi, Daniel Tristan, Iulia Toma, Ioana Văcărașu, Andreea Vintze (și lista este încă deschisă)

Deschidere: marți 5 noiembrie 2013, ora 19.00

Apelul  lansat acum două săptămâni (Proletariat, Cognitariat, Precariat, Etc. – munca acum.) a avut un real succes. Discuțiile s-au tradus în proiecte, munca s-a manifestat neplătită din plin, spiritul de a face e un răspuns pentru întrebările aferente – precum de ce, pentru cine, ce vrem să spunem cu asta și mai ales cui.

Am pornit în apel de la imaginea obiectului fordist al benzii de producție, pentru a fragmenta în părțile componente și pentru a dezbate formule de gândire asupra muncii în societatea contemporană: post-industrial, munca imaterială (și criticile acestora), dispariția figurii muncitorului, relocarea muncii (displacement of labor) disparitatea între diploma obținută și munca efectuată, transformările în limbaj/terminologie survenite (freelance, self-employed, voluntariat, part-time, project-based, cognitariat etc), afecte la/despre locul de muncă, precaritatea și noua „clasă” a precariatului, anti-munca, mecanismul socio-politic al “creării locurilor de muncă”. De fapt, tocmai acest argument și ficțiunile care îl înconjoară, transformările geopolitice pe care le generează (în vorbe sau fapte) stau la baza celorlalte: poate fi văzut ca întrupare a neocapitalismului, idee și act ce determină mize majore și maschează deteriorări sociale profunde.

Schimbul 1 vă așteaptă supraîncărcat. Ca în locurile de muncă ale vieții de zi cu zi, spațiul neocupat e contraproductiv, genunchii colegilor și colegelor se ating pe sub mesele înghesuite iar acvariul mochetat se supra-încălzește de la numărul respirațiilor concomitente sub lumina de neon. Dar încă e bine…Sau e prea mult? Câte fapte și câte concursuri de împrejurări umplu spațiile?

O mare parte din textul apelului la proiecte îl regăsiți reciclat în statement-ul de față. În Schimbul 2 vom înțelege împreună sensul benzii, al reciclării elementelor efemere și a ideilor odată produse, al muncii în formulă precară – în care înveți din experiență că minimul de mijloace poate să rezulte în maxim de rezultate. Ceva rămâne însă mereu nemăsurat: munca depusă și teama de perpetua fragilitate a rezultatelor.

……………………….

Sunt muncitorul cu tricou alb care se trezește de dimineață, intră pe calculator și începe lucrul, angajat undeva de o companie nord-americană dar privind skyline-ul Berceniului, sunt cel/cea cu accent perfect în engleză/franceză/germană/italiană, cea/cel cărora le poate fi încheiat oricând contractul de muncă semi-project-based cu clauze din sfera drepturilor de autor și limitări de timp standardizate. Customer service, no experience needed, good command of english. 314 aplicații în prima zi a anunțului pe site-ul de joburi, mai sunt încă 30 de zile. Agent imobiliar, minim studii medii, carnet șofer categoria B preferat. Artist fotograf, minim studii medii, capacitate de răspuns rapid în situații de stres, cunoștințe minime Photoshop. Trainer grădiniță, afterschool, minim bachelor în pedagogie. Oferim condiții de lucru în echipă dinamică, bonuri de masă. 

Statementuri artiști:

Platforma schimbul 1 si 2

1. Mihai Balko

Particular execut lucrări

Acțiunea Particular execut lucrări urmărește practica muncii în construcții din perioada comunista până în prezent. De la acțiunile abuzive în care casele burgheziei  sunt compartimentate, devenind garsoniere pentru noua clasă de muncitori – vedem stucatura vechilor saloane cum, în ciuda zidurilor, trece prin hol, dormitor, bucătarie, baie – la apartamentele de blocuri tapetate cu stucaturi masive, elemente de exterior aduse în interior pentru a oferi iluzia unui statut social. După 1989 amenajarea interioară a locuințelor de bloc cunoaște un nou avânt ce merge de la demolarea pereților interiori la căptușirea, până la manie, a locuințelor cu polistiren – interior și exterior, acoperind cu noul material vechile tipuri de finisaj (tapet, faianță, stucatură, rețele de țevi și cabluri etc.).

Amenajarea continuă a locuințelor vechi (la casă sau bloc) și boom-ul noilor construcții au produs un nou tip de muncitor: demolatorul independent, sau meseriașul  bun la toate, dincolo de codul muncii, dispus să execute orice la cererea clientului. Particular execut lucrări, de la A la Z.

 2. Ștefan Bandalac

Punctul inițial al lucrării stă în încercarea de a explora discuția din jurul scopului muncii. Instalația ar fi fost compusă dintr-un angrenaj de șlefuit care urma să erodeze, pe întinderea de 2 luni a expoziției, o bucată de lemn – materie primă, cu rostul de a crea un proces repetitiv care să trimită la banda de producție.   

În procesul de producție a instalației am fost confruntat cu realitatea că lucrarea depășea bugetul operațional de care dispun acum. În momentul în care găsirea unor soluții tehnice funcționale a devenit în mod progresiv improbabilă, demersul s-a transformat într-unul de a realiza sau măcar sugera lucrarea prin re-utilizarea și transformarea materialelor disponibile în spațiu.

3. Irina Ghenu

Tânără, 23 ani, nefumătoare, serioasă, harnică și de încredere. Fac curățenie. Rog și ofer seriozitate. Nu ofer discreție.

Pentru acest proiect ofer persoanelor interesate în intervalul de joi-duminică servicii de curățenie și menaj. La schimb solicit dreptul de a mă fotografia în timpul acestui proces. Voi prezenta fotografiile într-un eveniment public (o expoziție de grup).

Pentru detalii și programări contactați-mă la teaotspp@gmail.com
Am dat anunț. Am intrat în anul 5 universitar. Am intrat în anul 17 de școală. Media 9,99. Merge anunțul. Lumea vrea. E pe gratis. E artă. E la mine acasă. E pentru expoziție.

Nu știu unde să lucrez. Nu știu la ce mă pricep. Și chiar dacă mă pricep. Nu mă vrea nimeni.

‘Important e să fii cu datoriile la zi’ + ‘Dacă vrei să reușești trebuie să dai din coate’

Am făcut poze la mâncare. Am primit mâncarea. Am montat țâțe și cur pe muzică Inna. Am primit ‘Nu ai pic de simț artistic’. Am fost asistentă 3 luni. Mi-am luat aragaz, frigider și mașină de spălat. Am lucrat online. Mi-am luat pantofi. Am filmat o nuntă la oameni din a căror limbă nu înțeleg decât kurwa. Am primit. Am făcut curat. Am primit expoziție.

‘Nu v-a învățat la școală?’ + ‘Dacă vrei să reușești trebuie să dai din coate’ = Nu știu să dau din coate. Fac curat. Fac poze.

4. Gabriela Mateescu

Licențiați

După anii 90, când s-au deschis porțile Occidentului în fața noastră și ni s-a spus că suntem o țară de analfabeți am decis că este timpul ca toată lumea să aibă liber acces la studii superioare fără examene de admitere. Trebuia ridicat nivelul studiilor pe cap de locuitor, și astfel s-a ajuns în 20 de ani ca fabricile de diplome de liceu sau facultate să producă mai mulți oameni specializați decât poate piața de muncă să suporte. Rușinea de a nu avea o diplomă universitară s-a instaurat treptat, în același timp cauzând și închiderea școlilor profesionale. Târgurile de muncă oferă însă majoritar  posturi pentru persoane fără studii superioare, pentru lăcătuși, electricieni, bucătari și chelneri. Dar mândria de a avea o diplomă de facultate face zeci de mii de tineri sa își piardă 3 sau 5 ani pregătindu-se pentru niște slujbe care nu există. Prietenii și foștii mei colegi trăiesc exact acest contrast, muncind adesea în domenii care nu necesită studii superioare și nu le valorifică specializarea de pe diplomele de licență obținute; mulți s-au angajat într-un domeniu pt ca apoi să fie obligați să facă altă facultate pentru a și-l păstra.

5. Alexandra Șoldănescu

Munca, cinstea și hărnicia

Instalație audio, voce Ileana Faur

Instalaţia explorează relaţia dintre fabulos şi cotidian, te trimite spre o vreme îndepărtată, în illo tempore (cum ar spune despre basme manualul de literatură), şi se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

Poveștile selecționate au o funcţionalitate educaţională iniţiatică prin elogiul adus muncii ca disciplină, repetiţie şi supunere. Totul începe din copilărie, prin identificarea fetelor cu eroinele pe durata aventurilor: pentru a  reuşi în viaţă trebuie să fie harnice, cuminţi şi să depună efort.

Rolul muncii personajelor feminine din poveşti este o luptă pentru supravieţuire, sub semnul precarităţii şi nu pentru dobândirea unei condiţii sociale eroice, ca în cazul flăcăilor sau a fiilor de împărat.

6. Iulia Toma

Muncă domestică forțată

 

7. Claudiu Cobilanschi

 

8. Paul Micloș

Am printat și pus într-un bloc de gheață Codul Muncii pentru ca după topire să fie descoperit de privitor ca o fosilă sau artefact înghețat.  

9. Judit Balko

Angajez……….

Între absolvent învăţământ preuniversitar fără atestat profesional și zugrav, vopsitor, nomenclatorul de meserii inventariază o listă aproape interminabilă. Abundența de meserii existente pare să ofere o mulțime de posibilități candidatului la un loc în sistemul muncii salariate. Dacă nu reușești ca afumător carne poți încerca postul de arzător email, sau poate blocator, chituitor, deblocator, poate concasorist, sau decapulsator, decontaminator, destrămător, ori lipitor de plăcuţe la scule aşchietoare, nămolar. Sigur cel mai bine sună conducător de întreprindere mică – patron (girant), învăţământ, sănătate, sport, turism, informatică.

Multe din aceste meserii aparent atât de specializate, destinate absolvenților cu studii medii, nu cer anume competențe din partea candidatului pentru un astfel de post, nici nu formează competențe, făcând ușoară înlocuirea unui angajat cu altul. Astfel fiecare serviciu este un nou început, o nouă calificare la locul de muncă care nu va mai ajuta la nimic atunci când serviciul respectiv a încetat. Trebuie să o iei de la început, postul de numărător bani sună incitant.

10. Daniel Tristan

Haina îl face pe om, diploma îl specializeză și îl trimite în căutare de muncă. Costumul devine rigid de prea mult purtat, diploma multiplicată ori trimisă virtual de n ori către zeci de oferte de muncă ar putea la fel de bine să fie folosită ca materie primă pentru lucru manual și hobbyuri plăcute pentru petrecerea timpului liber.

Cu o diplomă de artist, creativitatea e asigurată – designer web, hands made, hobby trainer, sau testator de jocuri pe internet…viitorul nu are limite.

11. Alexandra Terzi

□□□□□□□□□□ ads

Proiectul este inspirat de anunţurile care apar mai peste tot prin paginile de internet, făcând reclamă pentru multe feluri de câștig excepțional lucrând de acasă – și ducând cel mai des la job-ul de video chat hostess. Acestea de cele mai multe ori folosesc ca principal mesaj motivaţional salariul foarte mare, alături de imagini cu femei fericite, independente, care lucrează într-un mediu profesional. Jobul este descris drept sigur, confidențial, asigurând un venit lunar fix, legal și cu contract de muncă. Poți găsi testimoniale care accentuează obiectele și avantajele de lux pe care femeile implicate în această formă light de sex work și le doreau și acum și le pot permite. Este foarte interesant că de multe ori aceste anunţuri par a fi destinate pentru munca de birou, doar câteva cuvinte făcând trimitere spre munca efectuată.

12. Larisa David & Iulius Costache

Pornind de la metodele de cercetare asupra muncii utilizate de Frank Bunker GIibreth și Lillian Moller GIibreth, am dezvoltat o analiză a micro-mişcărilor în spațiul etajului 1 de pe Calea Moșilor 62-68,  pentru a identifica acțiunile elementare în munca fizică “neglijabilă” și timpul necesar pentru progresia acestora. Am divizat munca în elementele fundamentale, creând o hartă a mișcării, pentru a putea fi studiate separat sau în relatie una cu alta.

13. Raluca Croitoru

Pentru femeile din toată lumea, uniforma a devenit mai mult decât o modalitate de a adera la principiile instituite de marile corporații. Mărturie stau opiniile și sfaturile găsite pe diverse site-uri de fashion și life-style, care abordează problematica îmbrăcăminții la locul de muncă din perspectiva puterii, a statutului social și a masculinității.  

14. Valentin Cernat

Asigurări de viață

Lucrând în domeniul asigurărilor de viață, poate mai mult decât oriunde altundeva, eu depind de succesul meu, care constă în încheierea unui număr de 5 polițe de viață pe lună. Îl numesc succes întrucât comisionul primit în urma atingerii target-ului imi oferă ocazia de a acoperi toate utilitățile și necesitățile lunare. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar arata insuccesul.

Cel mai mare sprijin, fără doar și poate, mi-l oferă compania, punându-mi la dispoziție scenarii de limbaj și tehnici de realizare/închidere a cotei de vânzări lunare.

15. Kiki Mihuță

Cuvântul e puternic și agresiv. Relaţiile mijlocite de cuvânt sunt mult mai sofisticate, mai ascunse si deci mai perfide decât cele prin acte, fapte ori impulsuri exprimate violent. 

Abuzul la locul de muncă, hărțuirea, intimidarea, amenințarea, injustiția, denigrarea, ridiculizarea, umilirea, jignirea, managementul dur, discreditarea profesională sau influențarea negativă a sarcinilor persoanei, toate aceste acțiuni au ca efect crearea unui mediu de lucru nesănatos și distructiv, în care victimelor le este tot mai dificil, daca nu imposibil, să-și îndeplinească sarcinile de lucru, intrând progresiv într-un fel de spirală a decăderii psihice.

16.

 

17. Kiki Mihuță & Daniel Tristan

Triki 

– Suntem muncitori de portofoliu în căutare de noroc.
– La muncă sau în căutare de muncă, viața de zi cu zi pare a fi o cursă cu obstacole. Sau un infinit joc de piticot. Mai stai o tură.
– Trebuie sa ne placă ceea ce suntem obligați să facem!

– Joc plăcut.

18. Sorin Moisescu

Ți-a căzut internetul. Nu-i nimic. Însă munca ta depinde de el, ești doar una din miile de persoane din lanțul neocolonial al muncii ieftine delegate către țările în nevoie.

19.

………

Natura statică ușor în mișcare – acțiune de  Adina Mocanu și Alexandra Sandu, vineri 8 noiembrie, ora 19.

00

Vineri 8 noiembrie ora 19.00 vă invităm la performance-ul Adinei Mocanu și Alexandrei Sandu în cadrul expoziției Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte la Platforma.

Adina Mocanu și Alexandra Sandu propun un timp de observare a corporalității muncii artistice raportată la spațiul galeriei, cartografiind spațiul dat prin gesturi aparent simple dar presupunând efort, concentrare și repetitivitate.
Cum se măsoară munca unui artist, cum se eficientizează ea? În cele mai multe dintre situații, munca e reprezentată prin repetarea constantă a unor acte, gesturi sau relaționări, rezultând în automatizare și oboseală fizică. Oriunde, corpul angajat în procesul muncii se resimte, cu efecte diferite – de la amorțirea statului la birou, la transpirație, mușchi încordați, bătături – și uneori, în cele mai grave dintre situații, până la accidente de muncă ori boli tipice.
Efortul fizic, oboseala, repetitivitatea caracterizează și prezența artistului/ei în galerie ca loc de muncă. Fondul emoțional e poate diferit, pentru că artiștii se confruntă în munca lor cu un set diferit de întrebări venite din spațiul public: La ce ajută asta? La ce îmi trebuie asta? De ce ar trebui sa îți dau bani pentru așa ceva? Pusa mereu în defensivă, munca artistică e nevoită, de pe poziția oprimatului, să se apere și să se justifice constant, până la epuizare.