part is fame [art as game], 29 sept. – 19 oct. 2014

 

10631084_10152480981499538_8763440868299851894_o

 

Daniel Alexandru | Nomi Blum + Cristina Cociș + Paula Cămîrzan | Liviu Diaconeasa | Vlad Ionescu | Cian McConn |  Astrid Sodomka | Annabela Tournon | Mela Yerka | Marcus Zobl

o propunere de Cristina Bogdan

29 septembrie – 19 octombrie 2014

Acest proiect are la bază regulile jocului telefonul fără fir. Mutând jocul în zona artei, obţinem următoarea situaţie: primul artist reacţionează la o propunere făcută de curator – fie că este vorba de un obiect sau de o altă lucrare sau de un cuvânt. Al doilea artist îi vede lucrarea şi reacţionează la ea, producând la rândul lui/ei o lucrare. Al treilea artist, fără să fi văzut prima lucrare, reacţionează la a doua. Şi tot aşa până la ultimul artist.

Fiecare intervenţie este concepută ca un proces cu durata de o săptămână.
În fiecare săptămînă vor interveni mai mulți artiști. Publicul este invitat să ia parte la întreg procesul – galeria va fi deschisă de luni pînă duminică.

O primă variantă a proiectului s-a desfășurat la galeria Schleifumhlgasse 12-14 din Viena, în mai 2014 – http://12-14.org/2014_partisfameartasgame/. La Spațiul Platforma, 4 studenți la arte vor interveni alături de artiștii din prima parte a proiectului.

Ordinea intervențiilor:

1/3
29 septembrie – 5 octombrie / prezentare 2 octombrie
Marcus Zobl
Astrid Sodomka
Annabela Tournon

2/3
6 – 12 octombrie / prezentare 9 octombrie
Daniel Alexandru
Mela Yerka
Vlad Ionescu
Sorin Moisescu

3/3
13 – 19 octombrie / prezentare 16 octombrie
Cian McConn
Liviu Diaconeasa
Nomi Blum + Cristina Cociș + Paula Cămîrzan

În perioada 18-19 octombrie proiectul poate fi vizitat de la 11.00 la 19.00 ca parte a Bucharest Art Weekend (http://noapteagaleriilor.ro/proiect/bucharest-art-weekend/index.php?page=program)

————-

Based on the classical game of whispers, this project implies a chain reaction process involving the invited artists, where the first artist reacts to a curatorial proposal and interprets it, the second artist seeing the first artist’s  work reacts to it and so on til the last work by the last artist.

Three groups of artists produce three series of interventions, one week long each. The public can participate to the whole process, the prject space being open Monday through Sunday.

The first version of the project took place at Schleifumhlgasse 12-14 Gallery in Vienna, in May 2014 – http://12-14.org/2014_partisfameartasgame/. 4 Art students will be involved at Platforma next to the artists from the first version of the project.

Order of interventions:

1/3
September 29 – October 5/ presented on October 2
Marcus Zobl
Astrid Sodomka
Annabela Tournon

2/3
October 6 – 12  / presented on October 9
Daniel Alexandru
Mela Yerka
Vlad Ionescu

3/3
October 3 – 19 / presented on October 16
Cian McConn
Liviu Diaconeasa
Nomi Blum + Cristina Cociș + Paula Cămîrzan

Project made possible with support from the Austrian Cultural Forum

http://www.austriacult-bucuresti.ro/expoziie-part-is-fame-art-as-game.html.


Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte. 5 noiembrie-29 decembrie 2013

web schimbul 1 schimbul 2 tura de noapte

Participă (cu instalații, acțiuni sau dezbateri): Ștefan Bandalac, Valentin Cernat, Claudiu Cobilanschi, Raluca Croitoru, Larisa David & Iulius Costache, Marian Dumitru, Irina Ghenu, Mihai Lukacs, Gabriela Mateescu, Paul Micloș, Kiki Mihuță, Adina Mocanu&Alexandra Sandu, Sorin Moisescu, Daniela Pălimariu, Ioana Păun, Veda Popovici, Alexandra Șoldănescu, Alexandra Terzi, Daniel Tristan, Iulia Toma, Ioana Văcărașu, Andreea Vintze (și lista este încă deschisă)

Deschidere: marți 5 noiembrie 2013, ora 19.00

Apelul  lansat acum două săptămâni (Proletariat, Cognitariat, Precariat, Etc. – munca acum.) a avut un real succes. Discuțiile s-au tradus în proiecte, munca s-a manifestat neplătită din plin, spiritul de a face e un răspuns pentru întrebările aferente – precum de ce, pentru cine, ce vrem să spunem cu asta și mai ales cui.

Am pornit în apel de la imaginea obiectului fordist al benzii de producție, pentru a fragmenta în părțile componente și pentru a dezbate formule de gândire asupra muncii în societatea contemporană: post-industrial, munca imaterială (și criticile acestora), dispariția figurii muncitorului, relocarea muncii (displacement of labor) disparitatea între diploma obținută și munca efectuată, transformările în limbaj/terminologie survenite (freelance, self-employed, voluntariat, part-time, project-based, cognitariat etc), afecte la/despre locul de muncă, precaritatea și noua „clasă” a precariatului, anti-munca, mecanismul socio-politic al “creării locurilor de muncă”. De fapt, tocmai acest argument și ficțiunile care îl înconjoară, transformările geopolitice pe care le generează (în vorbe sau fapte) stau la baza celorlalte: poate fi văzut ca întrupare a neocapitalismului, idee și act ce determină mize majore și maschează deteriorări sociale profunde.

Schimbul 1 vă așteaptă supraîncărcat. Ca în locurile de muncă ale vieții de zi cu zi, spațiul neocupat e contraproductiv, genunchii colegilor și colegelor se ating pe sub mesele înghesuite iar acvariul mochetat se supra-încălzește de la numărul respirațiilor concomitente sub lumina de neon. Dar încă e bine…Sau e prea mult? Câte fapte și câte concursuri de împrejurări umplu spațiile?

O mare parte din textul apelului la proiecte îl regăsiți reciclat în statement-ul de față. În Schimbul 2 vom înțelege împreună sensul benzii, al reciclării elementelor efemere și a ideilor odată produse, al muncii în formulă precară – în care înveți din experiență că minimul de mijloace poate să rezulte în maxim de rezultate. Ceva rămâne însă mereu nemăsurat: munca depusă și teama de perpetua fragilitate a rezultatelor.

……………………….

Sunt muncitorul cu tricou alb care se trezește de dimineață, intră pe calculator și începe lucrul, angajat undeva de o companie nord-americană dar privind skyline-ul Berceniului, sunt cel/cea cu accent perfect în engleză/franceză/germană/italiană, cea/cel cărora le poate fi încheiat oricând contractul de muncă semi-project-based cu clauze din sfera drepturilor de autor și limitări de timp standardizate. Customer service, no experience needed, good command of english. 314 aplicații în prima zi a anunțului pe site-ul de joburi, mai sunt încă 30 de zile. Agent imobiliar, minim studii medii, carnet șofer categoria B preferat. Artist fotograf, minim studii medii, capacitate de răspuns rapid în situații de stres, cunoștințe minime Photoshop. Trainer grădiniță, afterschool, minim bachelor în pedagogie. Oferim condiții de lucru în echipă dinamică, bonuri de masă. 

Statementuri artiști:

Platforma schimbul 1 si 2

1. Mihai Balko

Particular execut lucrări

Acțiunea Particular execut lucrări urmărește practica muncii în construcții din perioada comunista până în prezent. De la acțiunile abuzive în care casele burgheziei  sunt compartimentate, devenind garsoniere pentru noua clasă de muncitori – vedem stucatura vechilor saloane cum, în ciuda zidurilor, trece prin hol, dormitor, bucătarie, baie – la apartamentele de blocuri tapetate cu stucaturi masive, elemente de exterior aduse în interior pentru a oferi iluzia unui statut social. După 1989 amenajarea interioară a locuințelor de bloc cunoaște un nou avânt ce merge de la demolarea pereților interiori la căptușirea, până la manie, a locuințelor cu polistiren – interior și exterior, acoperind cu noul material vechile tipuri de finisaj (tapet, faianță, stucatură, rețele de țevi și cabluri etc.).

Amenajarea continuă a locuințelor vechi (la casă sau bloc) și boom-ul noilor construcții au produs un nou tip de muncitor: demolatorul independent, sau meseriașul  bun la toate, dincolo de codul muncii, dispus să execute orice la cererea clientului. Particular execut lucrări, de la A la Z.

 2. Ștefan Bandalac

Punctul inițial al lucrării stă în încercarea de a explora discuția din jurul scopului muncii. Instalația ar fi fost compusă dintr-un angrenaj de șlefuit care urma să erodeze, pe întinderea de 2 luni a expoziției, o bucată de lemn – materie primă, cu rostul de a crea un proces repetitiv care să trimită la banda de producție.   

În procesul de producție a instalației am fost confruntat cu realitatea că lucrarea depășea bugetul operațional de care dispun acum. În momentul în care găsirea unor soluții tehnice funcționale a devenit în mod progresiv improbabilă, demersul s-a transformat într-unul de a realiza sau măcar sugera lucrarea prin re-utilizarea și transformarea materialelor disponibile în spațiu.

3. Irina Ghenu

Tânără, 23 ani, nefumătoare, serioasă, harnică și de încredere. Fac curățenie. Rog și ofer seriozitate. Nu ofer discreție.

Pentru acest proiect ofer persoanelor interesate în intervalul de joi-duminică servicii de curățenie și menaj. La schimb solicit dreptul de a mă fotografia în timpul acestui proces. Voi prezenta fotografiile într-un eveniment public (o expoziție de grup).

Pentru detalii și programări contactați-mă la teaotspp@gmail.com
Am dat anunț. Am intrat în anul 5 universitar. Am intrat în anul 17 de școală. Media 9,99. Merge anunțul. Lumea vrea. E pe gratis. E artă. E la mine acasă. E pentru expoziție.

Nu știu unde să lucrez. Nu știu la ce mă pricep. Și chiar dacă mă pricep. Nu mă vrea nimeni.

‘Important e să fii cu datoriile la zi’ + ‘Dacă vrei să reușești trebuie să dai din coate’

Am făcut poze la mâncare. Am primit mâncarea. Am montat țâțe și cur pe muzică Inna. Am primit ‘Nu ai pic de simț artistic’. Am fost asistentă 3 luni. Mi-am luat aragaz, frigider și mașină de spălat. Am lucrat online. Mi-am luat pantofi. Am filmat o nuntă la oameni din a căror limbă nu înțeleg decât kurwa. Am primit. Am făcut curat. Am primit expoziție.

‘Nu v-a învățat la școală?’ + ‘Dacă vrei să reușești trebuie să dai din coate’ = Nu știu să dau din coate. Fac curat. Fac poze.

4. Gabriela Mateescu

Licențiați

După anii 90, când s-au deschis porțile Occidentului în fața noastră și ni s-a spus că suntem o țară de analfabeți am decis că este timpul ca toată lumea să aibă liber acces la studii superioare fără examene de admitere. Trebuia ridicat nivelul studiilor pe cap de locuitor, și astfel s-a ajuns în 20 de ani ca fabricile de diplome de liceu sau facultate să producă mai mulți oameni specializați decât poate piața de muncă să suporte. Rușinea de a nu avea o diplomă universitară s-a instaurat treptat, în același timp cauzând și închiderea școlilor profesionale. Târgurile de muncă oferă însă majoritar  posturi pentru persoane fără studii superioare, pentru lăcătuși, electricieni, bucătari și chelneri. Dar mândria de a avea o diplomă de facultate face zeci de mii de tineri sa își piardă 3 sau 5 ani pregătindu-se pentru niște slujbe care nu există. Prietenii și foștii mei colegi trăiesc exact acest contrast, muncind adesea în domenii care nu necesită studii superioare și nu le valorifică specializarea de pe diplomele de licență obținute; mulți s-au angajat într-un domeniu pt ca apoi să fie obligați să facă altă facultate pentru a și-l păstra.

5. Alexandra Șoldănescu

Munca, cinstea și hărnicia

Instalație audio, voce Ileana Faur

Instalaţia explorează relaţia dintre fabulos şi cotidian, te trimite spre o vreme îndepărtată, în illo tempore (cum ar spune despre basme manualul de literatură), şi se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

Poveștile selecționate au o funcţionalitate educaţională iniţiatică prin elogiul adus muncii ca disciplină, repetiţie şi supunere. Totul începe din copilărie, prin identificarea fetelor cu eroinele pe durata aventurilor: pentru a  reuşi în viaţă trebuie să fie harnice, cuminţi şi să depună efort.

Rolul muncii personajelor feminine din poveşti este o luptă pentru supravieţuire, sub semnul precarităţii şi nu pentru dobândirea unei condiţii sociale eroice, ca în cazul flăcăilor sau a fiilor de împărat.

6. Iulia Toma

Muncă domestică forțată

 

7. Claudiu Cobilanschi

 

8. Paul Micloș

Am printat și pus într-un bloc de gheață Codul Muncii pentru ca după topire să fie descoperit de privitor ca o fosilă sau artefact înghețat.  

9. Judit Balko

Angajez……….

Între absolvent învăţământ preuniversitar fără atestat profesional și zugrav, vopsitor, nomenclatorul de meserii inventariază o listă aproape interminabilă. Abundența de meserii existente pare să ofere o mulțime de posibilități candidatului la un loc în sistemul muncii salariate. Dacă nu reușești ca afumător carne poți încerca postul de arzător email, sau poate blocator, chituitor, deblocator, poate concasorist, sau decapulsator, decontaminator, destrămător, ori lipitor de plăcuţe la scule aşchietoare, nămolar. Sigur cel mai bine sună conducător de întreprindere mică – patron (girant), învăţământ, sănătate, sport, turism, informatică.

Multe din aceste meserii aparent atât de specializate, destinate absolvenților cu studii medii, nu cer anume competențe din partea candidatului pentru un astfel de post, nici nu formează competențe, făcând ușoară înlocuirea unui angajat cu altul. Astfel fiecare serviciu este un nou început, o nouă calificare la locul de muncă care nu va mai ajuta la nimic atunci când serviciul respectiv a încetat. Trebuie să o iei de la început, postul de numărător bani sună incitant.

10. Daniel Tristan

Haina îl face pe om, diploma îl specializeză și îl trimite în căutare de muncă. Costumul devine rigid de prea mult purtat, diploma multiplicată ori trimisă virtual de n ori către zeci de oferte de muncă ar putea la fel de bine să fie folosită ca materie primă pentru lucru manual și hobbyuri plăcute pentru petrecerea timpului liber.

Cu o diplomă de artist, creativitatea e asigurată – designer web, hands made, hobby trainer, sau testator de jocuri pe internet…viitorul nu are limite.

11. Alexandra Terzi

□□□□□□□□□□ ads

Proiectul este inspirat de anunţurile care apar mai peste tot prin paginile de internet, făcând reclamă pentru multe feluri de câștig excepțional lucrând de acasă – și ducând cel mai des la job-ul de video chat hostess. Acestea de cele mai multe ori folosesc ca principal mesaj motivaţional salariul foarte mare, alături de imagini cu femei fericite, independente, care lucrează într-un mediu profesional. Jobul este descris drept sigur, confidențial, asigurând un venit lunar fix, legal și cu contract de muncă. Poți găsi testimoniale care accentuează obiectele și avantajele de lux pe care femeile implicate în această formă light de sex work și le doreau și acum și le pot permite. Este foarte interesant că de multe ori aceste anunţuri par a fi destinate pentru munca de birou, doar câteva cuvinte făcând trimitere spre munca efectuată.

12. Larisa David & Iulius Costache

Pornind de la metodele de cercetare asupra muncii utilizate de Frank Bunker GIibreth și Lillian Moller GIibreth, am dezvoltat o analiză a micro-mişcărilor în spațiul etajului 1 de pe Calea Moșilor 62-68,  pentru a identifica acțiunile elementare în munca fizică “neglijabilă” și timpul necesar pentru progresia acestora. Am divizat munca în elementele fundamentale, creând o hartă a mișcării, pentru a putea fi studiate separat sau în relatie una cu alta.

13. Raluca Croitoru

Pentru femeile din toată lumea, uniforma a devenit mai mult decât o modalitate de a adera la principiile instituite de marile corporații. Mărturie stau opiniile și sfaturile găsite pe diverse site-uri de fashion și life-style, care abordează problematica îmbrăcăminții la locul de muncă din perspectiva puterii, a statutului social și a masculinității.  

14. Valentin Cernat

Asigurări de viață

Lucrând în domeniul asigurărilor de viață, poate mai mult decât oriunde altundeva, eu depind de succesul meu, care constă în încheierea unui număr de 5 polițe de viață pe lună. Îl numesc succes întrucât comisionul primit în urma atingerii target-ului imi oferă ocazia de a acoperi toate utilitățile și necesitățile lunare. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar arata insuccesul.

Cel mai mare sprijin, fără doar și poate, mi-l oferă compania, punându-mi la dispoziție scenarii de limbaj și tehnici de realizare/închidere a cotei de vânzări lunare.

15. Kiki Mihuță

Cuvântul e puternic și agresiv. Relaţiile mijlocite de cuvânt sunt mult mai sofisticate, mai ascunse si deci mai perfide decât cele prin acte, fapte ori impulsuri exprimate violent. 

Abuzul la locul de muncă, hărțuirea, intimidarea, amenințarea, injustiția, denigrarea, ridiculizarea, umilirea, jignirea, managementul dur, discreditarea profesională sau influențarea negativă a sarcinilor persoanei, toate aceste acțiuni au ca efect crearea unui mediu de lucru nesănatos și distructiv, în care victimelor le este tot mai dificil, daca nu imposibil, să-și îndeplinească sarcinile de lucru, intrând progresiv într-un fel de spirală a decăderii psihice.

16.

 

17. Kiki Mihuță & Daniel Tristan

Triki 

– Suntem muncitori de portofoliu în căutare de noroc.
– La muncă sau în căutare de muncă, viața de zi cu zi pare a fi o cursă cu obstacole. Sau un infinit joc de piticot. Mai stai o tură.
– Trebuie sa ne placă ceea ce suntem obligați să facem!

– Joc plăcut.

18. Sorin Moisescu

Ți-a căzut internetul. Nu-i nimic. Însă munca ta depinde de el, ești doar una din miile de persoane din lanțul neocolonial al muncii ieftine delegate către țările în nevoie.

19.

………

Natura statică ușor în mișcare – acțiune de  Adina Mocanu și Alexandra Sandu, vineri 8 noiembrie, ora 19.

00

Vineri 8 noiembrie ora 19.00 vă invităm la performance-ul Adinei Mocanu și Alexandrei Sandu în cadrul expoziției Schimbul 1, Schimbul 2 și Tura de Noapte la Platforma.

Adina Mocanu și Alexandra Sandu propun un timp de observare a corporalității muncii artistice raportată la spațiul galeriei, cartografiind spațiul dat prin gesturi aparent simple dar presupunând efort, concentrare și repetitivitate.
Cum se măsoară munca unui artist, cum se eficientizează ea? În cele mai multe dintre situații, munca e reprezentată prin repetarea constantă a unor acte, gesturi sau relaționări, rezultând în automatizare și oboseală fizică. Oriunde, corpul angajat în procesul muncii se resimte, cu efecte diferite – de la amorțirea statului la birou, la transpirație, mușchi încordați, bătături – și uneori, în cele mai grave dintre situații, până la accidente de muncă ori boli tipice.
Efortul fizic, oboseala, repetitivitatea caracterizează și prezența artistului/ei în galerie ca loc de muncă. Fondul emoțional e poate diferit, pentru că artiștii se confruntă în munca lor cu un set diferit de întrebări venite din spațiul public: La ce ajută asta? La ce îmi trebuie asta? De ce ar trebui sa îți dau bani pentru așa ceva? Pusa mereu în defensivă, munca artistică e nevoită, de pe poziția oprimatului, să se apere și să se justifice constant, până la epuizare.