În Așteptare. 25 noiembrie, h 12.00 – 20.00. Performance durațional, 8h+

p3

performance de grup*, durațional, 8 h +, marți 25 noiembrie începând cu ora 12.00

*Valentin Cernat, Simona Dumitriu, Ileana Faur, Andreea Gîrleanu, Anastasia Jurescu, Kiki Mihuță, Nicoleta Moise, Claudia Nicu, Marina Oprea; cu sprijin de la Iulia Toma, Mihai Balko, Marian Dumitru; după o propunere de Valentin Cernat.

La Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa etaj 1)

și expoziție post-performance: 26 nov. – ?**

ce aștepti?! sfârșitul lumii? oare unde te prinde când te prinde? corpul oricărei life form are în sine înscrisă fragilitatea așteptării. ne așteptăm să aibă loc schimbări sociale…mă așteptam să fiu în cu totul altă viață acum. nu mă mai aștept la nimic.de ce aștepți totul de la altcineva. cine deplasează așteptările și asupra cui? (S)

La ce te vei gândi cât aștepți? (V)

Și uneori lucrurile se schimbă uite-așa, de pe o zi pe alta, când nici nu te-aștepți…

——

Ești 2 în 1. Știi asta. Tu și corpul tău închistați într-un înveliș de piele. Da, trebuie să dai legitimitate și corpului și, chiar dacă tu îi dictezi, el este extensia fără care nu poți exista. Sunteți prinși împreună în această așteptare de trăiri. Aștepți nemurirea, aștepți să fii contrazisă, aștepți ce a mai fost și nu va mai fi. Viața poate fi privită ca o cursă împotriva timpului, însă trebuie, simți ori ți se spune că trebuie să te oprești pentru a înțelege ce faci și de ce. Ce faci și de ce? Ce faci și de ce?

 Însă înțelegerea nu e niciodată deplină, și ea e în așteptare, mai ales acum când ești în mijlocul acestei culturi obsedate de viteză, eficiență și productivitate. Chiar și în așteptare alergi. A aștepta înseamnă a rămâne, însă tu niciodată nu rămâi. Nimic nu rămâne. Tu rămâi doar cu alergarea după așteptare și asteptarea alergândă. Ce e aia așteptare? (KM)

——

Prins în tine. Privesc aşteptarea ca fiind cea născătoare de senzaţii claustrofobice şi o simt ca proces ce obligă sinele individual să vorbească cu el, să cerceteze tautologic noţiunile, posibilităţile, utilizând cumva argumente raţionale. Aşteptarea mea este impusă ca urmare a dinamicii celorlalţi şi imi indică astfel rigiditatea corpului/carcasei. Măsor în timp acest proces de captivitate, iar el devine apăsător prin propria desfăşurare. Aşteptarea creată de ceilalţi mă imobilizează. (VC)

—–

Când reculeg momentele personale de așteptare, îmi par scurte, neimportante, fiindcă așteptarea din trecut s-a încheiat. Dar așteptarea din prezent pare eternă. În contextul actual în care fiecare își dorește ca ea să se termine cât mai curand și caută să se distragă pentru ca timpul să treacă rapid, eu propun ca acest răstimp să fie un moment de reculegere și reflecție, un obicei prea puțin practicat. Privesc așteptarea ca transformare care are potențialul sa fie benefică. Ea depinde întotdeauna de un factor extern, aștept pe cineva sau ceva. Tocmai de aceea nu îmi doresc să pierd acest timp și să îl utilizez în interes propriu. (MO)

—–

“Giving up becomes harder 

  the longer one does not give up.”

 

  Voi continua să aștept.

  Renunțarea nu este un deziderat-       

  mințile s-au aliniat pe suprafata                             plană,corpurile se separă printr-un spasm al rigidității iar vocile himere iși continuă traiectoria iluzorie.

Proiectarea permanentă a potențialului ne ține în loc-tocmai am intrat intr-o buclă fără sfârșit: cu toții veți continua să așteptați. (AJ)

—–

Nu știu dacă înțeleg ideea de sfârșit al lumii. Cred că-mi înțeleg, nu pe deplin, sfârșitul meu ca persoană conștientă de propriul meu corp care nu are nicio speranță în ceea ce privește viața de apoi sau orice altă formă de nemurire. Așteptarea asta mă pune într-o dilemă pe care nu reușesc să o deslușesc. Cum îmi trăiesc viața știind că se termină la un punct? Vreau să fiu un erou? Vreau să las ceva în urmă? Aș spune că nu, dar e ca și atunci când iei lecții de dans. Mintea iți spune că poți să te rotești, învârți, apleci cum nici o altă ființă ar putea dar picioarele tale nu pot executa mișcarea.  Am fost crescută într-o familie creștină și sfârșitul meu îmi pare abstract. Dacă nu ar fi, poate aș putea să fac tot ce-mi doresc. Să călătoresc cât aș vrea, să fiu cum aș vrea să fiu când aș vrea să fiu. Să nu mai fiu stresată de faptul că sunt prea bătrână să fac unele lucruri. Și sunt conștientă că bătrânețea asta din capul meu este un construct social dar nu mă pot dezlega de ea. Nu mă pot gândi la schimbări sociale fără să nu-mi fie frică de propria mea distopie. Încerc să nu aștept ceva de la umanitate în general ca să mai pot crede în ea…dar numai pentru că nu mai am în ce crede.

Contradicții peste contradicții. (IF)

——

Nu mai vreau să aștept! (NM)

——

Cum ar arăta (?) o piesă de teatru de 8 ore făcută strict din nuanțele repetate ale aceluiași moment: în primele părți ale disaster movies/action flicks/action sfs apare mereu figurantul acela care întoarce capul și uneori poate schițează un început inutil de fugă din fața blast-ului, valului, undei de șoc. Liniștea de dinainte. Un duduit surd îngrijorător. Eroul propriei sale vieți, fix pentru o secundă de timp de ecran, ca unul care tocmai s-a prins că atunci, chiar atunci, se întâmplă ceva. (SD)

**În perioada 26 Nov – ? expoziția post-performance va rămâne deschisă, în timp ce așteptăm să producem Partea 1 din proiectul process și workshop-based De la Aftershock la Nemurire.

*** veniți, chiar încercăm să transmitem ceva important pentru noi, cu asta.

extra bit (guess the theorist:):

photo

Advertisements

Masini și Automate – 13 dec. ora 19.00, Kinema Ikon, Muzeul Arad

1460019_10152072362812250_90243018_n

Vineri 13 decembrie ora 19.00 la Muzeul Arad (Kinema Ikon, Piata Enescu #1, intrarea prin parcul copiilor) va avea loc

Maşini şi Automate (în arta contemporană)

o prezentare de Claudiu Cobilanschi (Die Kunsthalle Bukarest –http://www.kunsthalle.ro/) şi Simona Dumitriu (spațiul Platforma – în AnexaMNAC – https://platformaspace.wordpress.com/).

Die Kunsthalle Bukarest este un conglomerat de interese greu interpretabile, produse sau colportate de cei doi vinovaţi fondatori. Mai întâi Ştefan Tiron, cunoscut în lumea interlopă a traficului de instalaţii sub numele de Megatron, zăcământ aurifer scăpătat pe sinclinala Bucureşti – Berlin – Cornu, fondator ParadisGaraj, personaj cu antecedente nenumărate din care menţionăm doar implicarea frauduloasă în MNAC, Artphoto şi Comisia Monumentelor de For Public. Second-hand, Claudiu Cobilanschi, jurnalist de anvergură locală, auto-transformat în artist şi invitat al tuturor culiselor scenei de artă contemporană, fondator ParadisGaraj. Claudiu Cobilanschi are, în continuare – în ciuda evidenţelor – ambiţia susținută de a dărâma tot ce este stabil şi construit cu sudoare în combinaţiile financiare ale producţiei de cunoaştere fals-academică ori de a pune hârtia de turnesol sub procesele chimic-instituționale ale lumii artistice românești.

Simona Dumitriu este un produs stabil și construit cu sudoare al industriei educației. Din toate perspectivele, este antagonista (luminoasă, naivă și instruită) personajului din umbră Claudiu Cobilanschi. Simona face parte dintr-un grup de optimiști atipici, care își oferă timpul și ideile pentru a construi și menține un spațiu deschis de artă contemporană (spațiul Platforma, în București), o comunitate și un ideal de conviețuire artistică (alături de colegii de grup: Marian Dumitru, Ileana Faur, Ștefan Bandalac, Alexandra Șoldănescu). După experimentarea sistemului universitar de artă (ca lector în cadrul UNAB), ea luptă pentru construirea alternativelor – a școlilor libere, în care schimbul de cunoaștere este non-ierarhic și adaptat căutărilor și nevoilor reale ale participanților la schimb.

Sâmbătă 14 decembrie, cei doi vor coordona RE>SET, workshop intensiv de orientare, poziționare și repoziţionare pe scena de artă contemporană românească – în (inevitabilul sau intangibilul) context internațional. Și o ocazie de a ne descoperi, cunoaște, regăsi interese comune și construi pentru viitor. Program module: 11.00 – 14.00 (modul 1); 15.00 – 18.00 (modul 2)

(înscrieri lhttp://goo.gl/7Zv09x)


Ciprian Ciuclea – Eroziune (după teoria derivei continentelor), 25.04-26.05

afis eroziune

Teoria derivei continentelor a fost propusă în 1912 de meteorologul german Alfred Wegener, care, pornind de la observații anterioare (datând încă de la Abraham Ortelius, Alexander von Humboldt și alții), afirma că, acum circa 250-200 milioane de ani, Pământul consta dintr-un singur continent care s-a divizat ulterior dând naștere continentelor pe care le cunoaștem astăzi. Abia studiile asupra plăcilor tectonice, efectuate în anii 60, au putut confirma, explica și nuanța teoria lui Wegener.

Eroziunea modelează formal mișcarea structurală a plăcilor tectonice. Ambele procese sunt caracterizate prin contrastul dintre mișcarea perpetuă imperceptibilă (substracții și adiții, îndepărtări și apropieri măsurate în milioane de ani) și acțiunea fulgerătoare, adesea imprevizibilă (prăbușiri, cutremure care pot duce la transformări geologice importante). Dinamica macro a pământului integrează și afectează corpul uman, cum ar putea însă experiența și capacitățile noastre senzoriale să integreze și să redea acest imperceptibil?

Ciprian Ciuclea propune în spațiul Platformei un traseu de înțelegere senzorială pentru atenție mărită, cu instalații pentru captarea și redarea inobservabilului. Studiu kinematic,  antrenare a percepției minimale, expoziția se construiește din perspectiva cercetătorului care face legătura între trăire și formulare. Prin intervenții discrete dedicate reatenționării simțurilor, corpul este păstrat conștient de forțele de acumulare și atenuare care, la nivel planetar, îi perpetuează sau disturbă existența.

Să ne imaginăm un montaj de imagini puternice – mișcări sociale, războaie, dezastre naturale – care împreună alcătuiesc acele mici filme promoționale pe care mai devreme sau mai târziu le întâlnim pe aproape oricare post de televiziune. Sunt mereu în desfășurare rapidă, drame sau acțiuni obișnuite consumate în time lapse, sunt menite să producă un sentiment de urgență sau panică. Corpurile noastre, participând sau reacționând la time lapse-ul cotidian, sunt deja science fiction, proiectate cu viteză în viitor. Pentru ca aceste corpuri să aibă experiența transformărilor imperceptibile, Ciprian caută să construiască patternuri de integrare, imersare și observare la nivel celular, în care mișcarea prin și plasarea geografică oriunde în spațiul expoziției sunt în același timp capacitări senzoriale și interacțiuni conceptuale.

———————————————————-

Erosion (after continental drift theory)

 Ciprian Ciuclea

 Platforma space, 25 April-26 May 2013

(Opening 25 April 7 pm)

The continental drift theory was advanced by the German meteorologist Alfred Wegener in 1912. Based on previous observations (from Abraham Ortelius, Alexander von Humboldt and others) he stated that around 250-200 million years ago Earth was one continent that became divided at some later point, giving birth to the continents familiar to us today. It was only in the 1960s that research on tectonic plates managed to confirm, explain and nuance Wegener’s theory.

Erosion brings formal shaping to the structural movement of tectonic plates. Both processes are characterized by the contrast between imperceptible perpetual motion (subtractions and additions, stretches and close vicinities measured in millions of years) and striking, often unpredictable action (collapses, earthquakes able to cause significant geological transformations). Earth’s macro dynamic integrates and affects the human body, but how could our experience and sensorial capacities integrate and perform the imperceptible?

Ciprian Ciuclea brings to Platforma’s space a route of sensorial understanding for heightened attention, with installations for catching and delivering the unnoticeable. In equal parts kinematic study and training ground for minimal perception, the exhibition is built from the perspective of the researcher as missing link between living and formulating. Through discrete interventions dedicated to re-alerting the senses, bodies become aware of the accumulation and attenuation forces which perpetuate or disturb their existence on a planetary level.

Let us imagine a montage of strong images – social movements, wars, and natural disasters – pasted together into those little promotional videos that are featured on almost all TV channels. They are always fast paced, dramas or regular actions consumed in time lapse, designed to produce feelings of urgency or panic. Our bodies, participating or reacting to the daily time lapse, already are science fiction, speedily projected towards the future. In order for these bodies to experience the imperceptibility of transformation, Ciprian tries to build patters of integration, absorption and observation at cellular level. The walkthrough and the geography of the actual space of the exhibition are in the same time sensorial exercises and conceptual interactions.

———————————————————–

(photos by Marian Dumitru)


Deschis pentru Inventar – 15.10-14.11.2012

deschisptinventar-mic pt net

Proiect în trei stagii:

1. Deschis pentru Inventar (25 oct. – 4 noiembrie) – vernisaj 25 octombrie ora 18.00

2. Biblioteca (6-11 noiembrie) – deschidere 6 noiembrie ora 18.00

3. românia psihedelică (13-14 noiembrie) – eveniment de finisaj, 13 noiembrie ora 18.00

Marina Albu, Emil Avasilichioaiei&Sabin Gârea, Ștefan Bandalac, Raluca Croitoru, Larisa David, Marian Dumitru, Ileana Faur, Cosmina Ivanov, Iulia Mocanu, Veda Popovici/muzeul Orb, Diana Ursan.

Facilitator proiect: Simona Dumitriu

Proiectul Deschis pentru Inventar, compus din trei părți/etape (fiecare cu identitate și titlu distinct) este rezultatul unui workshop intensiv cu tineri artiști și studenți ai UNAB, care a presupus accesul în anumite părți ale colecției Muzeului Național de Artă Contemporană. În timpul workshopului s-au dezvoltat, între participanți, atât dialoguri despre istoria recentă a României și felul cum această colecție pune și este pusă în criză de raportarea la istorie, cât și nevoia de a construi un discurs artistic discret dar decis, alcătuit din gesturi de conturnare a colecției, prin apelul la arhivă, indexare și inventariere, estetica formei împachetate ori absente, dar și din gesturi de reamplasare a discursului pe importanța de a învăța din trecutul recent, din eforturi etice raportate la o istorie de care ne ascundem ca de o rușine, fără să ne dăm seama ca suntem pe cale să o reproducem.

———————————————–

(Textul de mai jos este compus din fragmente selectate din chestionarele de lucru alcătuite împreună și la care au răspuns toți participanții la workshop și expoziție. Acest colaj de citate este un cumul linear și asociativ de idei din partea fiecăruia/fiecăreia dintre cei implicați,  însă nu caută să recompună o narațiune dominantă care să reflecte întrutotul opiniile tuturor. Este o rezultantă a multiplicării punctelor de vedere.)

„Obiectele, odată colectate, ajung să ia, laolaltă, forma instituției care le înmagazinează, o formă spațială – legată de depozitare, arătare/ascundere, evaluări metrice dintre cele mai diferite etc. – și una care ține de mentalul colectiv, de felul în care accesul generic la istorie și experiența fiecăruia cu trecutul recent se reflectă în obiecte.”

„O repulsie față de o istorie, un trecut indezirabil.” „?” „Dar ce anume, mai precis, din acest trecut?” „Un sentiment puternic de precaritate, de fragil.” „Arta românească post-1945 se constituie în muzeul meu „imaginar” ca o vastă nebuloasă marcată din loc în loc de câte un referent vizual sau de câte o referință bibliografică.” „Ce anume este reprezentativ pentru istoria artei românești de dinainte de 1989, de după Revoluție și de acum?” „După ce criterii de valoare se face și ce efecte are muzeificarea obiectului de artă contemporană?”

„După muzeificare urmează doar moartea, listele de cesiune, uitarea?”

„Contactul cu obiectul de artă în sine este esențial.” „O dorinţă obsesivă de tactilitate.” „O conexiune de această dată fizică şi directă cu oameni, obiecte, momente găsite prin cărţi, albume, ecrane.”

„Poate ar fi trebuit să citesc mai multe cărţi, mai multe reviste, poate ar fi trebuit să vizitez de mai demult şi mai des muzeele de artă ale Bucureştiului sau ale oraşelor prin care m-am plimbat, să merg în fiecare galerie, la fiecare expoziţie, poate ar fi trebuit să pun întrebări, multe întrebări.” „Reperele mele sunt aleatorii, ambigue şi prea puţin definite pe o axă temporală. Nu îmi dau seama dacă am senzaţia asta din cauză că nu cunosc trecutul recent românesc îndeajuns de mult sau doar pentru că pur şi simplu asta e singura modalitate prin care poate fi el descris.” “E mult mai uşor să ai repere din „Art since 1900” la nivel mondial.” „Repere generale cu titluri generice: arta oficială: realist-socialistă, naționalistă, omagială, vs. cea „alternativă”: experiment, abstracționism, cenzură, fotografie, film, instalație, performance, neo-expresionism.”

„Lipsa informației obiective sau inexistența desăvârșită a acesteia pare să fie de un caracter viral în cadrul generației mele. Prin mimetism academic putem numi numele mari.”

„Am intrat în colecție având o atitudine neutră.” „Mi-a fost stârnită dorința de a intra în trecut, de a înțelege mai mult prin dialogul dintre lucrări, fiind atât de aproape una de cealaltă, de a recupera, de a sonda în necunoscut, în nearătat, nepublicat. Pe de altă parte, m-a fascinat pătrunderea într-un spațiu interzis, într-un spațiu unde se află valoare și cantitate, fragilitate și istorie recentă. Am ezitat însă, neconsiderându-mă un selector capabil, îndeajuns cunoscător încât aplecarea asupra vreuneia din lucrări să fie și parțial ieșită din subiectiv. Prima parte a cântărit mai greu, am intrat.” „Cred că a fost decisivă dorinţa de cercetare şi analiză, de investigare şi adunare de probe într-un loc plin de încărcătură, întocmai detectivilor care caută indicii.” „M-am plimbat prin ea ca printr-un vis.” „Copleșitor cred că definește foarte bine sentimentul pe care l-am avut.”

“Nu am avut senzația unei colecții.” „Îmi imaginam unele lucrări în cutii sigilate, altele sub cheie şi tot aşa, toate aşezate într-un spaţiu generos.” „Abia aşteptam să-mi văd preferaţii color.” „De fapt depozitul are mai multe posibile colecții.” „Mi-ar plăcea să văd toată colecţia scoasă la lumină.” „Soluția este politică: deschiderea instituțiilor publice și a spațiului public către o multitudine reală de discursuri ce reprezintă trecutul.” „E o experiență care nu poate decât să ajute pe oricine să înțeleagă mai mult, și deci nu ar trebui să îi fie negată nimănui.” „Poate că muzeul consideră că nu ar fi nimic important de învăţat din trecutul recent, poate că e un trecut deranjant.” „Indiferent de voința individuală, toată scena este influențată de această entitate, instituție – asta îi imprimă o imensă responsabilitate.”

„Lucrările sunt văzute ca nefiind deloc depășite, desuete, irelevante sau îndepărtate de „adevărata” producție de artă a epocii. Ele vor fi contextualizate aici mai ales ca aparținând unei subiectivități politice și culturale ce nu a dispărut o dată cu comunismul și nici nu a apărut o dată cu el: subiectivitate ce se revendică de la o perspectivă etnocentrică, esențialistă, naționalistă cu acute implicații oprimante. Astfel, dacă trecutul ar trebui să ne învețe ceva, o astfel de lecție ar fi avertizarea unei renașteri a acestei subiectivități.”

„Am avut o dublă poziție: pe aceea de observator și manipulator temporar, un posesor de gândire critică acumulând informație și, în același timp, un actant aflat în relație directă cu lucrările.” „Am visat mult colecţia asta.” „Am trecut prin multe stări, de la curiozitate la frustrare, deprimare şi uimire.” „M-am imaginat succesiv fie într-un loc de joacă, fie în spatele unui iconostas simbolic.”  „Căutarea unei istorii oficiale a artei în România, descoperirea de anecdote și note de subsol ale istoriei.”

———————————————–

Expoziția face parte din proiectul Ephemeral Offerings. Pierderea memoriei, arhivă şi ficţiune în contextul artei contemporane româneşti, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri: Asociația Galeria Nouă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Universitatea Națională de Arte București

————————————————————-

Open for Inventory

Marina Albu, Emil Avasilichioaiei&Sabin Gârea, Ștefan Bandalac, Raluca Croitoru, Larisa David, Marian Dumitru, Ileana Faur, Cosmina Ivanov, Iulia Mocanu, Veda Popovici/muzeul Orb, Diana Ursan.

Project facilitator: Simona Dumitriu

 

Open for Inventory is a three stages exhibition and the outcome of an intensive workshop involving young artists and National University of the Arts students who were given access to several parts of the collection of the National Museum for Contemporary Art in Bucharest. During the workshop all the participants contributed to the build up of very complex dialogues about Romania’s recent history, focusing on how the MNAC collection challenges and is challenged by history and on building discreet but self-assured discourses surrounding the collection without ever displaying it, relying on archival discourse, indexical and inventory-based interventions, on the aesthetics of the wrapped or absent form. The project reflects as well upon the urgency to observe the importance of learning from the recent past, as upon the relationship between ethics and our generic and continuous acts of hiding from our past as from a thing of shame, oblivious of the fact that we are on the verge of replicating history.

———————————————–

Stage 1: (The text below is made of fragments selected from the work in progress questionnaires that have been collectivelly draught up and answered by each participant in the workshop and exhibition. This quotations collage is a linear and associative structure of ideas originating from all the involved parties and it aims not to recompose a dominant narrative that reflects entirely everybody’s oppinions on the matters at hand. This is the result of multiplying points of view.)

„ The objects, once collected, will receive together the shape of the institution that stores them; a spatial shape – related to storage space, hiding and showing, various metric evaluations etc – and a shape related to the collective mind, to the ways in which generic access to history and personal experiences reflect into objects.”

„ Repulsion towards history, towards the undesirable past” „?” „ But what exactly, to be precise, from this past?” „ A strong feeling of precarity, of fragility.” „ Post-1945 Romanian art exists in my „imaginary museum” like a vast blindspot tagged in random places by visual referents or bibliographical references.” „ What is it that represents today’s and pre-1989’s Romanian art history?” „What are the criteria of value and what are the effects of museifying the contemporary art object?”

„After museification follows only death, lists of assignment, oblivion?”

„The contact with the art object itself is essential.” „An obsessive desire for tactility.” „Having a direct connection this time to people, objects, moments found in books, albums, on screens.”

„Perhaps I should have read more books, more art magazines, maybe I should have visited a long time ago and more often the museums of Bucharest and of all the cities where I have been, maybe I should have went to all the galleries, all the exhibitions and I should have asked questions, many questions.” „My reference points are aleatory, ambiguous and undefined by a temporal axis. I can’t understand whether I have this feeling because I am not familiar enough with the recent past of Romania or simply because there are no other ways of describing this past.” “It is a lot easier to find points of reference in the international „Art since 1900”.” „General references, bearing generic names: official art – socialist realist, nationalist, hommage – versus „alternative”art – experiment, abstractionism, censorship, photography, film, installation, performance, neo-expressionism.”

„The lack of objective information or its complete non-existence seem to be viral amidst my generation. By academic mimetism, we can name the big names.”

„I entered the collection with a neutral attitude.” „My desire of entering into the past was arroused, the need to understand more from the dialogue between the works of art stored so close to each other, to retrieve, foray into the unknown, unshown, unpublished. On the other hand I was fascinated to enter a prohibited space, occupied by value and quantity, fragility and recent history. I hesitated though, not seeing myself as a fit selector, knowledgeable enough to further myself even partially from subjectivity. The first of the my two reactions weighed more, so I entered.” „I think that my desire for research and analysis, to investigate and gather evidences in a tensed space, like a detective searching for clues, was decisive.” „I walked inside it as in a dream.”  „Overwhelming defines best the feeling I had.”

“I didn’t have the sensation of a collection.” „I had imagined some of the works in sealed boxes, others under locks and so on, all sitting in a generous space.”  „I could hardly wait to see my favourite artists in full color.” „In fact, the depot has several potential collections.” „I would love to see the entirety of the collection being brought to light.” „The solution is political: to open public institutions and public space to a multitude of discourses that disentangle the past.” „It’s an experience that can help anybody to understand more and nobody should be deprived of it.” „Perhaps the museum thinks that there is nothing important to be learned from our recent past, maybe it is a bothersome past.” „Regardless of individual will, the entire scene is influenced by this entity, this institution  – that confers it a tremendous responsibility.”

„We see the works of the collection as not at all passées, old fashioned, irrelevant or far from the „true”art production of the pre-1989 era. They will be contextualized here as part of a political and cultural subjectivity that didn’t dissapear after communism just as it didn’t appear together with it. This subjectivity is connected to an ethnocentric, essentialist, nationalist perspective, with acute oppressive implications. If the past has anything to teach us, it gives us warning of the rebirth of this subjectivity.”

„My position was double: that of a temporary observer and handler, a critical thinker accumulating information and, in the same time, that of a performer in direct relationship with the works of art.” „I have dreamt a lot of this collection.” „I went through several states, from curiosity to frustration, to depression and awe.” „In turns, I imagined myself on a playground, or behind a symbolic iconostasis.”  „Looking for the official history of Romanian art, finding anecdotes and footnotes of history.”

—————————————————————–

Statementuri artiști:

1. Ileana Faur (cu Larisa David, Raluca Croitoru, Cosmina Ivanov)

Timp de 3 zile am stat în unul din depozitele muzeului şi am completat etichete de inventar noi, luând la schimb etichetele  de inventar vechi. A fost o acţiune care să incite sistemul de inventariere la auto-reflecție. Un gest de participare neparticipativa, o implicare care nu oferă vreo soluţie concretă, ci doar o formă de a reprezenta felul în care am înţeles noi spaţiul şi depozitarea obiectelor de artă din colecţie, dincolo de orice logică.

2. Larisa David

60’’ sau Cât timp este necesar pentru a  îmi introduce o lucrare în colecţie

Proiectul constă într-o intervenţie temporar-simbolică în interiorul spaţiilor de depozitare ale colecţiei,  în care introduc o lucrare personală pe raftul unuia dintre depozite, unde va rămâne pe durata expoziției de la Platforma. Intervenind din afara sistemului în procesele interne ale acestuia, dezvolt un act cu natură subversivă, interogând procedura de achiziţie, inventariere, stocare şi acces a instituţiei.

3. Veda Popovici/ muzeul Orb

Muzeul Orb va invită la: EXPOZIȚIE VIITOARE

Lucrările din această încăpere sunt pregătite pentru a fi montate pe pereți în cel mai scurt timp. Sunteți invitați să luați parte la un joc incitant pentru a ghici care este tema de mare actualitate și importanță care unește aceste opere de artă. Previzionare plăcută!

4. Marina Albu

ÎN NUMELE ARTEI

1 kg grâu tratat chimic, colorant, plexiglas

De jos în sus, înainte de a intra în contact vizual cu lucrările, în anumite locuri de stocare întălneşti o instalaţie. Ceva ce poate fi uşor asimilat de arta contemporană, atât din punct de vedere estetic, cât şi simptomatic: boabe roz impregnate cu otravă. Din loc în loc, grăunţele ciclamen devin surogat de artă. După ce intră în contact cu surogatul, devoratorul de artă se poate resemna, temporar sătul, umplut. Imediatul ce urmează nu mai contează. Când arta devine necesitate, când se constituie în hrană, fie concret, pentru dăunătorii rozători ce aspiră să se alimenteze din ea, fie simbolic, pentru cei dintre noi care sunt în situaţia de consumatori de artă deja dependenţi de prezenţa acesteia, nevoia nu mai ţine seama de curente, tendințe, influențe, estetică, ierarhii, valoare diferențială. Totul este la fel de bun, la fel de dorit, la fel de necesar supraviețuirii. La intervale regulate, orice artă trebuie ingerată. Râvnim avizi şi flămânzi. Devorarea este aleatorie.
+ IMUNITATE
aer, folie plastic, bandă adezivă, silicon

Cât timp se află în tranziție, în stagnare sau în expecativă, o lucrare e protejată de acțiunile noastre intenționate sau accidentale, de potențiala interacțiune nefastă cu alte lucrări, de factori de mediu, de priviri, de păreri, de reacții. Protecția produce amnezie. Protecția uniformizează. Sub stratul  complice care extinde viața nu mai există viață.

5. Iulia Mocanu

Traseu discret – cartografie a colectiei

Prin suprapunerea hărții Bucureștiului asupra spațiului Platforma au fost recreate grafic mutările succesive ale colecției din depozit în depozit, ditr-un trecut care acum pare nedorit înspre prezent, marcând astfel statutul incert și fragil al lucrărilor.

Legendă:

Buline roșii = lucrări care se vor uitate

Buline negre = celelalte lucrări

Conglomerate de punte = depozite temporare

6. Ștefan Bandalac

În demersul de documentare întreprins în depozitele Muzeului Național de Artă Contemporană am descoperit noțiunea de casare a obiectelor de artă. Deși până în acest moment nu a fost niciodată demarat un astfel de proces, în contextul conținutului colecției demararea  acestuia devine din ce în ce mai puțin improbabilă în viitor. Acest procedeu de casare este însă, din discuțiile avute, o necunoscută. Sub ce formă vor fi casate lucrările? Vor fi aruncate, distruse, incinerate? Prin nulificarea valorii artistice, culturale și istorice a unei lucrări rămân totuși în urmă materialele folosite la construcția acesteia; materiale precum lemnul, din cele mai vechi timpuri o resursă neprețuită a civilizației umane.

7. Emil Avasilichioaiei

Dacă istoria este impunere a formei asupra unui trecut (Johan Huizinga), atunci asta presupune că entitatea culturală care interpretează are o identitate formată. Mutând discuția în domeniul istoriei artei, expunerea acestor lucrări* într-o formă ce tinde spre condiția lor inițială cere o rescriere a istoriei lor și, pe termen lung, le redă șansa de a-și actualiza, în mod constant, reprezentarea în istorie.

*provenind majoritatea din inventarul formal al realismului socialist.

8. Marian Dumitru

Vă rog nu ștergeți praful.

Care este valoarea artei oficiale? Merită să existe ea intr-un muzeu de artă contemporană sau ar trebui să fie arsă la fel cum la revoluția din ’89 au fost arse cărțile cu literatură oficială. Mai reprezintă ea ceva pentru cei dintre noi care nu au apucat să stea la coadă pentru o jumatate de pâine sau sunt niște simple urme de praf care așteaptă să fie șterse pentru a face curățenie pe rafturi? Rezistă arta alternativă în absența artei oficiale în conștiința noastră?

9. Raluca Croitoru

M-am folosit de titlurile din colecție pentru a compune propriul meu înțeles asupra ei ca entitate de sine stătătoare și asupra statutului de artist, om, vizitator, în raport cu ea. Interpretarea rămâne una deschisă, fiind posibil ca din masa semnificativă de titluri existente, fiecare să își poată construi propria înțelegere.

Cosmina Ivanov – teaser la Psihedelicul Românesc

–          …adică nu vreau să ma gândesc la nimic.

–          Atunci n-o face!

–          Eu cred ca totul pare o joacă de copii.

–          Ba tu ești copil.

–          Și tu ce ești?

–          Un vis. Vrei să te trezesc?

–          Mai bine leagănă-mă ca sa adorm…Ia te uită cine vine. Cine e în spatele tău?

–          Albastru. Sunt apa. Sunt aerul.

–          Atunci ia o piatră în gură, e prima dată când mă vezi.