În Așteptare. 25 noiembrie, h 12.00 – 20.00. Performance durațional, 8h+

p3

performance de grup*, durațional, 8 h +, marți 25 noiembrie începând cu ora 12.00

*Valentin Cernat, Simona Dumitriu, Ileana Faur, Andreea Gîrleanu, Anastasia Jurescu, Kiki Mihuță, Nicoleta Moise, Claudia Nicu, Marina Oprea; cu sprijin de la Iulia Toma, Mihai Balko, Marian Dumitru; după o propunere de Valentin Cernat.

La Spațiul Platforma (Calea Moșilor 62-68, MNAC Anexa etaj 1)

și expoziție post-performance: 26 nov. – ?**

ce aștepti?! sfârșitul lumii? oare unde te prinde când te prinde? corpul oricărei life form are în sine înscrisă fragilitatea așteptării. ne așteptăm să aibă loc schimbări sociale…mă așteptam să fiu în cu totul altă viață acum. nu mă mai aștept la nimic.de ce aștepți totul de la altcineva. cine deplasează așteptările și asupra cui? (S)

La ce te vei gândi cât aștepți? (V)

Și uneori lucrurile se schimbă uite-așa, de pe o zi pe alta, când nici nu te-aștepți…

——

Ești 2 în 1. Știi asta. Tu și corpul tău închistați într-un înveliș de piele. Da, trebuie să dai legitimitate și corpului și, chiar dacă tu îi dictezi, el este extensia fără care nu poți exista. Sunteți prinși împreună în această așteptare de trăiri. Aștepți nemurirea, aștepți să fii contrazisă, aștepți ce a mai fost și nu va mai fi. Viața poate fi privită ca o cursă împotriva timpului, însă trebuie, simți ori ți se spune că trebuie să te oprești pentru a înțelege ce faci și de ce. Ce faci și de ce? Ce faci și de ce?

 Însă înțelegerea nu e niciodată deplină, și ea e în așteptare, mai ales acum când ești în mijlocul acestei culturi obsedate de viteză, eficiență și productivitate. Chiar și în așteptare alergi. A aștepta înseamnă a rămâne, însă tu niciodată nu rămâi. Nimic nu rămâne. Tu rămâi doar cu alergarea după așteptare și asteptarea alergândă. Ce e aia așteptare? (KM)

——

Prins în tine. Privesc aşteptarea ca fiind cea născătoare de senzaţii claustrofobice şi o simt ca proces ce obligă sinele individual să vorbească cu el, să cerceteze tautologic noţiunile, posibilităţile, utilizând cumva argumente raţionale. Aşteptarea mea este impusă ca urmare a dinamicii celorlalţi şi imi indică astfel rigiditatea corpului/carcasei. Măsor în timp acest proces de captivitate, iar el devine apăsător prin propria desfăşurare. Aşteptarea creată de ceilalţi mă imobilizează. (VC)

—–

Când reculeg momentele personale de așteptare, îmi par scurte, neimportante, fiindcă așteptarea din trecut s-a încheiat. Dar așteptarea din prezent pare eternă. În contextul actual în care fiecare își dorește ca ea să se termine cât mai curand și caută să se distragă pentru ca timpul să treacă rapid, eu propun ca acest răstimp să fie un moment de reculegere și reflecție, un obicei prea puțin practicat. Privesc așteptarea ca transformare care are potențialul sa fie benefică. Ea depinde întotdeauna de un factor extern, aștept pe cineva sau ceva. Tocmai de aceea nu îmi doresc să pierd acest timp și să îl utilizez în interes propriu. (MO)

—–

“Giving up becomes harder 

  the longer one does not give up.”

 

  Voi continua să aștept.

  Renunțarea nu este un deziderat-       

  mințile s-au aliniat pe suprafata                             plană,corpurile se separă printr-un spasm al rigidității iar vocile himere iși continuă traiectoria iluzorie.

Proiectarea permanentă a potențialului ne ține în loc-tocmai am intrat intr-o buclă fără sfârșit: cu toții veți continua să așteptați. (AJ)

—–

Nu știu dacă înțeleg ideea de sfârșit al lumii. Cred că-mi înțeleg, nu pe deplin, sfârșitul meu ca persoană conștientă de propriul meu corp care nu are nicio speranță în ceea ce privește viața de apoi sau orice altă formă de nemurire. Așteptarea asta mă pune într-o dilemă pe care nu reușesc să o deslușesc. Cum îmi trăiesc viața știind că se termină la un punct? Vreau să fiu un erou? Vreau să las ceva în urmă? Aș spune că nu, dar e ca și atunci când iei lecții de dans. Mintea iți spune că poți să te rotești, învârți, apleci cum nici o altă ființă ar putea dar picioarele tale nu pot executa mișcarea.  Am fost crescută într-o familie creștină și sfârșitul meu îmi pare abstract. Dacă nu ar fi, poate aș putea să fac tot ce-mi doresc. Să călătoresc cât aș vrea, să fiu cum aș vrea să fiu când aș vrea să fiu. Să nu mai fiu stresată de faptul că sunt prea bătrână să fac unele lucruri. Și sunt conștientă că bătrânețea asta din capul meu este un construct social dar nu mă pot dezlega de ea. Nu mă pot gândi la schimbări sociale fără să nu-mi fie frică de propria mea distopie. Încerc să nu aștept ceva de la umanitate în general ca să mai pot crede în ea…dar numai pentru că nu mai am în ce crede.

Contradicții peste contradicții. (IF)

——

Nu mai vreau să aștept! (NM)

——

Cum ar arăta (?) o piesă de teatru de 8 ore făcută strict din nuanțele repetate ale aceluiași moment: în primele părți ale disaster movies/action flicks/action sfs apare mereu figurantul acela care întoarce capul și uneori poate schițează un început inutil de fugă din fața blast-ului, valului, undei de șoc. Liniștea de dinainte. Un duduit surd îngrijorător. Eroul propriei sale vieți, fix pentru o secundă de timp de ecran, ca unul care tocmai s-a prins că atunci, chiar atunci, se întâmplă ceva. (SD)

**În perioada 26 Nov – ? expoziția post-performance va rămâne deschisă, în timp ce așteptăm să producem Partea 1 din proiectul process și workshop-based De la Aftershock la Nemurire.

*** veniți, chiar încercăm să transmitem ceva important pentru noi, cu asta.

extra bit (guess the theorist:):

photo

Advertisements

În timp ce dispare gloria lumii, 6-26.06.13

in timp ce dispare gloria lumii afis

Mihai Barabancea, Alexandra Cioca, Raluca Croitoru, Ileana Faur, Vlad Gayraud, Daniel Ghercă, Mihai Gui, Cosmina Ivanov, Kiki Mihuță

vernisaj 6 iunie ora 18.00

Ce se întâmplă în timp ce dispare gloria lumii? În timp ce amintirile se diminuează, suferințele sunt aproape încheiate, gesturile își pierd însemnătatea? Imaginează-ți acest timp ca și când l-ai petrece desenând din reflex pe colțul unei foi de hârtie atunci când asculți un curs universitar sau un monolog la telefon.

————————-

Trăiesc într-un paradox care mă acaparează. Intervenţiile în spaţiul public reprezintă modalitatea mea proprie de a submina și apropria o lume pe care o neg și pe care, în același timp, o accept zilnic./ Imi documentez insomnia ca un gest de conștientizare a propriei persoane încercând să-mi aprofundez relația cu mine./ Ansamblul obiect + index reprezintă încercarea de a înțelege și justifica de ce fotografia ca mediu de exprimare a fost prezentă pe parcursul ultimilor 9 ani în viața mea, iar indexul subiectelor cadrelor devine un memento care reafirmă atât existenta lor pe film la un moment dat, cât și lipsa oricărei nevoi pentru aceasta./ Oamenii suprinsi reflectă mediul în care trăiesc, definind vizual o pătură socială ignorată și exclusă din documentele, arhivele  și prezentările oficiale ce construiesc imaginea României.  Istoria se va ocupa de scrierea evenimentelor, ceea ce nu va rămâne este imaginea celor ce au fost implicați sau afectați de evenimentele timpului./ Gloria dispare atunci când se infiltrează invadator ochiul curios al celui care accesează o secvență pe care nu și-o poate imagina ca fiind posibilă și pe care nu o găsește fiabilă.  Care este prețul cunoașterii?/ Desenul în joacă, automat și negândit conștient e găsirea unui echilibru. Mă ține din a mă pierde într-un vis cu ochii deschiși și-n același timp mă face altfel-de-atentă la ce-i în jurul meu./ Caut de o vreme gustul unei rețete uitate…Actul de a mânca ne leagă și ne diferențiază de celelalte animale. Ne definește. Însă lanțul trofic industrial se bazează pe uitare, pe nerecunoaștere și  ascunde în totalitate aceste relații și legături./ Încerc să mă poziționez în fața unui eveniment traumatic, o încercare de a  stăpâni memoria și de a controla amintirea./ Este momentul fragil de care depinde viitorul omenirii. 26.XI.1983, Oko raportează un atac lansat de SUA în direcția URSS. Este momentul în care Sergentul Petrov decide că acest raport este unul eronat.

——————–
(Teza expoziției se recompune din fragmente din textele tuturor celor prezenți. La fel ca o rolă de hârtie pentru case de marcat,sau ca o bandă de tuș pentru mașina de scris, poate fi rulată și derulată mereu, din orice punct ai începe.)

———————————————————

Statement-uri artiști:

 

1. Raluca Croitoru

Trăiesc într-un paradox care mă acaparează.  

Spaţiul public este definit ca un loc accesibil tuturor oamenilor, deţinut prin activităţi şi nu prin proprietate. Poate fi privit ca un spaţiu creat cu destinaţie voit publică, ca un spaţiu rezidual sau abandonat. Oricare ar fi perspectiva din care abordăm lucrurile, locuitorul unui oraş este ultimul factor decizional în planificarea urbană a oraşului în care locuieşte. Deciziile se iau la un alt nivel, inaccesibil nouă, iar puterea decizională este conferită investitorului privat.

Intervenţiile în spaţiul public reprezintă modalitatea mea proprie de a submina și apropria o lume pe care o neg și pe care, în același timp, o accept zilnic. E maniera mea personală de  însuşire a spațiului public, de luare temporară în posesie a oraşului în care locuiesc şi de relaţionare cu oameni pe care nu voi ajunge probabil niciodata să îi cunosc, dar cu care împart aceleaşi drumuri, refugii, locuri de aşteptare şi întîlnire.


2. Cosmina Ivanov

Pelikula Exotică

Desenul în joacă, automat și negândit conștient e găsirea unui echilibru. Mă ține din a mă pierde într-un vis cu ochii deschiși și-n același timp mă face altfel-de-atentă la ce e în jurul meu. E între a gândi prea mult și a gândi prea puțin.

Așa-i, mâzgăliturile mi-au dat soi de pace.

E emotivă hârtia asta sensibilă la căldură și ce bine c-ascultă muzică de toate felurile.

Un desen este o linie care a ieșit la plimbare. Paul Klee, să facem niște pași.

5) Etapele demersului artistic
cheltuieli estimate zero-zero

codiță mănâncă pufuleți

statement în statement

nişte role desenate

albe sunt în perete

iată! șșșș, acum invit oamenii

Învârte de manivelă şi vei vedea ce:

a) timp

b) viitor

3. Alexandra Cioca

Insomnia

Suferind de insomnie, de mai bine de jumătate de an, am trecut prin mai multe etape ale acesteia. Abordez acum această temă ca pe un act de conștientizare a propriei persoane, caut să mă cunosc mai bine.

Când nu puteam să dorm, noaptea, mergeam pe străzi și fotografiam. Imagini întâmplătoare, care nu urmăreau ceva anume, dar care acum, în instalație, încearcă să redea starea în care te afli după ce ai ajuns să ții prea mult timp ochii deschiși.


4. Kiki Mihuță

Mâncare de nostalgie

În fiecare zi, hrănindu-ne, transformăm natura în cultură, metamorfozând trupul lumii în trupul și mințile noastre. Actul de mânca formează, de asemenea, o legătură între noi și alte zeci de specii de animale și plante.

Din punct de vedere istoric, oamenii au mâncat din multe alte motive decât simpla nevoie fiziologică. Mâncarea înseamnă și plăcere, comuniune, familie, spiritualitate, înseamnă legătura noastră cu universul natural, tabuuri, ritualuri, rețete, regimuri, tradiții și exprimarea propriei identităti.

Mâine ne vom hrăni cu amintiri, pentru a încerca să contracarăm lipsa de memorie a lanțului trofic industrial, în efortul de a prinde din urmă gustul din gutuiul bunicii, felia de marmeladă de demult, borcanul cu dulceață mâncată pe ascuns. Mâine începem să ne construim propriile mecanisme de re-capturare a amintirilor, după rețete de nostalgie.

5. Ileana Faur

 Discuții matematice

Încerc să mă poziționez în fața unui eveniment traumatic, o tentativă de a  stăpâni memoria și de a controla amintirea, pentru a ajunge în punctul din care încep să dețin o formă de cunoaștere antropologică și de control asupra elementelor în care experiența de atunci a ajuns să se descompună. Instalația stă pentru perioada între când s-a produs trauma și momentul de față.

6. Vlad Gayraud

Peisaj cu om

Proiectul urmărește realizarea unei documentări poetice sub forma unei serii de fotografii a oamenilor și locurilor care, prin asociere, devin reprezentanți ai trecutului transpus în prezentul banal.

Pe de-o parte, proiectul este o documentare poetică a prezentului ca martor al trecutului și al consecințelor acestuia asupra contextului social și urban. Oamenii suprinsi reflectă mediul în care trăiesc, definind vizual o pătură socială ignorată și exclusă din documentele, arhivele  și prezentările oficiale ce construiesc imaginea României.  În context politic actual, se vehiculează conceptul de imagine a țării. Astfel, proiectul poate fi perceput drept contribuția artistului la crearea unei imagini mai ample a României.

Pe de altă parte, este o încercare de înțelegere și raportare a personajelor în firul narativ al istoriei, al relației trecut – prezent – viitor. Ei vin cu un bagaj cultural dintr-o perioadă încheiată, transpun acest bagaj în prezent și îl transformă în funcție de necesități, nevoi și dorințe. R. Steiner susținea într-una din conferințele sale transcrise că, pentru a identifica și schimba o situație sau un comportament prezent, e necesară întoarcerea/raportarea în/la trecut și înțelegerea cauzei generatoare.

Istoria se va ocupa de scrierea evenimentelor, ceea ce nu va rămâne este imaginea celor ce au fost implicați sau afectați de evenimentele timpului.

7. Mihai Barabancea

Overriding Sequence

durata video: 6 minute

Lucrarea video conține o coloană sonoră de pian & ciripit, asociată  cu peisaje din natură, copaci cu forme bizare, dealuri, finalul fiind unul brutal în care toate acestea converg spre o exploatare exterioară de piatră,  în care natura e înlocuită cu ariditatea și distrugerea.

Instalația funcționează ca un promo ce include informațiile conținute de albumul foto Overriding Sequence  dar regăsite în natură – patternurile find similare, asemănările izbitoare, filmul extrapolează realitățile cotidiene din fotografii. Copacii care au forme bizare și structuri inedite au farmec, dar la final asta nu mai contează deoarece gloria dispare atunci când se infiltrează invadator ochiul curios al celui care accesează o secvență pe care nu și-o poate imagina ca fiind posibilă și pe care nu o găsește fiabilă.  Care este prețul cunoașterii?

8. Daniel Ghercă

In articulo mortis este momentul în care un laic decide să facă parte din ordinul Trapist.

Este momentul în care un om suferă prima criză de epilepsie. Este hazard și speculație.

Este momentul decisiv pentru viitorul unei imagini reale. Imaginea poate înceta sau poate continua sub forma unei fotografii.

Este vorba atât despre schizofrenie cât și despre forma incipientă a mizantropiei.

Este momentul vital al unei dimineți în care întreaga suferință umană i se arata celui care în secunda următoare avea să fie în fața plutonului de execuție, Fiodor Mihailovici Dostoievski.

Este momentul de revelație spirituală pe care un ascet îl trăiește. Este momentul din timpul unui vis în care te arunci în gol.

Este momentul unei nopți în care un diletant precum căpitanul Rouget reușește să compună marșul Armatei Rinului.

Este momentul fragil de care depinde viitorul omenirii. 26.XI.1983 Oko raportează un atac lansat de SUA în direcția URSS. Este momentul în care Sergentul Petrov decide că acest raport este unul eronat.

Este vorba atât despre tulburare cât și despre claustrofobie. Stare amorfă.

Este momentul creației, al eșecului primordial și al maledicției Providenței.


9. Mihai Gui

 rebut/tot

Fără un scop anume, o finalitate alta decât începutul unui nou film sau al următorului cadru, fotografia și-a perpetuat existența individual de propria mea voință, sau chiar pe poziție de superioritate forțând recursul la ea doar pentru a se autocrea într-un ciclu fără sfârșit. Ansamblul obiect + index reprezintă încercarea de a înțelege și justifica de ce acest mediu de exprimare a fost prezent pe parcursul ultimilor 9 ani în viața mea.

Lipirea negativelor într-un bloc este răspunsul la golul lăsat de lipsa unui motiv pentru crearea „body of work”-ului. De fapt atribui tuturor filmelor din 2004 până în prezent un scop fals, inexistent pe parcursul realizării lor – acela de a deveni materie primă pentru un obiect. Indexul subiectelor cadrelor cuantifică conținutul fotografiilor pentru a urmări mai bine modul și ritmul în care am fost nevoit să le înregistrez prezența lor în jurul meu; devine un memento care reafirmă atât existența lor pe film la un moment dat, cât și lipsa oricărei nevoi pentru aceasta.


Deschis pentru Inventar – 15.10-14.11.2012

deschisptinventar-mic pt net

Proiect în trei stagii:

1. Deschis pentru Inventar (25 oct. – 4 noiembrie) – vernisaj 25 octombrie ora 18.00

2. Biblioteca (6-11 noiembrie) – deschidere 6 noiembrie ora 18.00

3. românia psihedelică (13-14 noiembrie) – eveniment de finisaj, 13 noiembrie ora 18.00

Marina Albu, Emil Avasilichioaiei&Sabin Gârea, Ștefan Bandalac, Raluca Croitoru, Larisa David, Marian Dumitru, Ileana Faur, Cosmina Ivanov, Iulia Mocanu, Veda Popovici/muzeul Orb, Diana Ursan.

Facilitator proiect: Simona Dumitriu

Proiectul Deschis pentru Inventar, compus din trei părți/etape (fiecare cu identitate și titlu distinct) este rezultatul unui workshop intensiv cu tineri artiști și studenți ai UNAB, care a presupus accesul în anumite părți ale colecției Muzeului Național de Artă Contemporană. În timpul workshopului s-au dezvoltat, între participanți, atât dialoguri despre istoria recentă a României și felul cum această colecție pune și este pusă în criză de raportarea la istorie, cât și nevoia de a construi un discurs artistic discret dar decis, alcătuit din gesturi de conturnare a colecției, prin apelul la arhivă, indexare și inventariere, estetica formei împachetate ori absente, dar și din gesturi de reamplasare a discursului pe importanța de a învăța din trecutul recent, din eforturi etice raportate la o istorie de care ne ascundem ca de o rușine, fără să ne dăm seama ca suntem pe cale să o reproducem.

———————————————–

(Textul de mai jos este compus din fragmente selectate din chestionarele de lucru alcătuite împreună și la care au răspuns toți participanții la workshop și expoziție. Acest colaj de citate este un cumul linear și asociativ de idei din partea fiecăruia/fiecăreia dintre cei implicați,  însă nu caută să recompună o narațiune dominantă care să reflecte întrutotul opiniile tuturor. Este o rezultantă a multiplicării punctelor de vedere.)

„Obiectele, odată colectate, ajung să ia, laolaltă, forma instituției care le înmagazinează, o formă spațială – legată de depozitare, arătare/ascundere, evaluări metrice dintre cele mai diferite etc. – și una care ține de mentalul colectiv, de felul în care accesul generic la istorie și experiența fiecăruia cu trecutul recent se reflectă în obiecte.”

„O repulsie față de o istorie, un trecut indezirabil.” „?” „Dar ce anume, mai precis, din acest trecut?” „Un sentiment puternic de precaritate, de fragil.” „Arta românească post-1945 se constituie în muzeul meu „imaginar” ca o vastă nebuloasă marcată din loc în loc de câte un referent vizual sau de câte o referință bibliografică.” „Ce anume este reprezentativ pentru istoria artei românești de dinainte de 1989, de după Revoluție și de acum?” „După ce criterii de valoare se face și ce efecte are muzeificarea obiectului de artă contemporană?”

„După muzeificare urmează doar moartea, listele de cesiune, uitarea?”

„Contactul cu obiectul de artă în sine este esențial.” „O dorinţă obsesivă de tactilitate.” „O conexiune de această dată fizică şi directă cu oameni, obiecte, momente găsite prin cărţi, albume, ecrane.”

„Poate ar fi trebuit să citesc mai multe cărţi, mai multe reviste, poate ar fi trebuit să vizitez de mai demult şi mai des muzeele de artă ale Bucureştiului sau ale oraşelor prin care m-am plimbat, să merg în fiecare galerie, la fiecare expoziţie, poate ar fi trebuit să pun întrebări, multe întrebări.” „Reperele mele sunt aleatorii, ambigue şi prea puţin definite pe o axă temporală. Nu îmi dau seama dacă am senzaţia asta din cauză că nu cunosc trecutul recent românesc îndeajuns de mult sau doar pentru că pur şi simplu asta e singura modalitate prin care poate fi el descris.” “E mult mai uşor să ai repere din „Art since 1900” la nivel mondial.” „Repere generale cu titluri generice: arta oficială: realist-socialistă, naționalistă, omagială, vs. cea „alternativă”: experiment, abstracționism, cenzură, fotografie, film, instalație, performance, neo-expresionism.”

„Lipsa informației obiective sau inexistența desăvârșită a acesteia pare să fie de un caracter viral în cadrul generației mele. Prin mimetism academic putem numi numele mari.”

„Am intrat în colecție având o atitudine neutră.” „Mi-a fost stârnită dorința de a intra în trecut, de a înțelege mai mult prin dialogul dintre lucrări, fiind atât de aproape una de cealaltă, de a recupera, de a sonda în necunoscut, în nearătat, nepublicat. Pe de altă parte, m-a fascinat pătrunderea într-un spațiu interzis, într-un spațiu unde se află valoare și cantitate, fragilitate și istorie recentă. Am ezitat însă, neconsiderându-mă un selector capabil, îndeajuns cunoscător încât aplecarea asupra vreuneia din lucrări să fie și parțial ieșită din subiectiv. Prima parte a cântărit mai greu, am intrat.” „Cred că a fost decisivă dorinţa de cercetare şi analiză, de investigare şi adunare de probe într-un loc plin de încărcătură, întocmai detectivilor care caută indicii.” „M-am plimbat prin ea ca printr-un vis.” „Copleșitor cred că definește foarte bine sentimentul pe care l-am avut.”

“Nu am avut senzația unei colecții.” „Îmi imaginam unele lucrări în cutii sigilate, altele sub cheie şi tot aşa, toate aşezate într-un spaţiu generos.” „Abia aşteptam să-mi văd preferaţii color.” „De fapt depozitul are mai multe posibile colecții.” „Mi-ar plăcea să văd toată colecţia scoasă la lumină.” „Soluția este politică: deschiderea instituțiilor publice și a spațiului public către o multitudine reală de discursuri ce reprezintă trecutul.” „E o experiență care nu poate decât să ajute pe oricine să înțeleagă mai mult, și deci nu ar trebui să îi fie negată nimănui.” „Poate că muzeul consideră că nu ar fi nimic important de învăţat din trecutul recent, poate că e un trecut deranjant.” „Indiferent de voința individuală, toată scena este influențată de această entitate, instituție – asta îi imprimă o imensă responsabilitate.”

„Lucrările sunt văzute ca nefiind deloc depășite, desuete, irelevante sau îndepărtate de „adevărata” producție de artă a epocii. Ele vor fi contextualizate aici mai ales ca aparținând unei subiectivități politice și culturale ce nu a dispărut o dată cu comunismul și nici nu a apărut o dată cu el: subiectivitate ce se revendică de la o perspectivă etnocentrică, esențialistă, naționalistă cu acute implicații oprimante. Astfel, dacă trecutul ar trebui să ne învețe ceva, o astfel de lecție ar fi avertizarea unei renașteri a acestei subiectivități.”

„Am avut o dublă poziție: pe aceea de observator și manipulator temporar, un posesor de gândire critică acumulând informație și, în același timp, un actant aflat în relație directă cu lucrările.” „Am visat mult colecţia asta.” „Am trecut prin multe stări, de la curiozitate la frustrare, deprimare şi uimire.” „M-am imaginat succesiv fie într-un loc de joacă, fie în spatele unui iconostas simbolic.”  „Căutarea unei istorii oficiale a artei în România, descoperirea de anecdote și note de subsol ale istoriei.”

———————————————–

Expoziția face parte din proiectul Ephemeral Offerings. Pierderea memoriei, arhivă şi ficţiune în contextul artei contemporane româneşti, proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri: Asociația Galeria Nouă, Muzeul Național de Artă Contemporană, Universitatea Națională de Arte București

————————————————————-

Open for Inventory

Marina Albu, Emil Avasilichioaiei&Sabin Gârea, Ștefan Bandalac, Raluca Croitoru, Larisa David, Marian Dumitru, Ileana Faur, Cosmina Ivanov, Iulia Mocanu, Veda Popovici/muzeul Orb, Diana Ursan.

Project facilitator: Simona Dumitriu

 

Open for Inventory is a three stages exhibition and the outcome of an intensive workshop involving young artists and National University of the Arts students who were given access to several parts of the collection of the National Museum for Contemporary Art in Bucharest. During the workshop all the participants contributed to the build up of very complex dialogues about Romania’s recent history, focusing on how the MNAC collection challenges and is challenged by history and on building discreet but self-assured discourses surrounding the collection without ever displaying it, relying on archival discourse, indexical and inventory-based interventions, on the aesthetics of the wrapped or absent form. The project reflects as well upon the urgency to observe the importance of learning from the recent past, as upon the relationship between ethics and our generic and continuous acts of hiding from our past as from a thing of shame, oblivious of the fact that we are on the verge of replicating history.

———————————————–

Stage 1: (The text below is made of fragments selected from the work in progress questionnaires that have been collectivelly draught up and answered by each participant in the workshop and exhibition. This quotations collage is a linear and associative structure of ideas originating from all the involved parties and it aims not to recompose a dominant narrative that reflects entirely everybody’s oppinions on the matters at hand. This is the result of multiplying points of view.)

„ The objects, once collected, will receive together the shape of the institution that stores them; a spatial shape – related to storage space, hiding and showing, various metric evaluations etc – and a shape related to the collective mind, to the ways in which generic access to history and personal experiences reflect into objects.”

„ Repulsion towards history, towards the undesirable past” „?” „ But what exactly, to be precise, from this past?” „ A strong feeling of precarity, of fragility.” „ Post-1945 Romanian art exists in my „imaginary museum” like a vast blindspot tagged in random places by visual referents or bibliographical references.” „ What is it that represents today’s and pre-1989’s Romanian art history?” „What are the criteria of value and what are the effects of museifying the contemporary art object?”

„After museification follows only death, lists of assignment, oblivion?”

„The contact with the art object itself is essential.” „An obsessive desire for tactility.” „Having a direct connection this time to people, objects, moments found in books, albums, on screens.”

„Perhaps I should have read more books, more art magazines, maybe I should have visited a long time ago and more often the museums of Bucharest and of all the cities where I have been, maybe I should have went to all the galleries, all the exhibitions and I should have asked questions, many questions.” „My reference points are aleatory, ambiguous and undefined by a temporal axis. I can’t understand whether I have this feeling because I am not familiar enough with the recent past of Romania or simply because there are no other ways of describing this past.” “It is a lot easier to find points of reference in the international „Art since 1900”.” „General references, bearing generic names: official art – socialist realist, nationalist, hommage – versus „alternative”art – experiment, abstractionism, censorship, photography, film, installation, performance, neo-expressionism.”

„The lack of objective information or its complete non-existence seem to be viral amidst my generation. By academic mimetism, we can name the big names.”

„I entered the collection with a neutral attitude.” „My desire of entering into the past was arroused, the need to understand more from the dialogue between the works of art stored so close to each other, to retrieve, foray into the unknown, unshown, unpublished. On the other hand I was fascinated to enter a prohibited space, occupied by value and quantity, fragility and recent history. I hesitated though, not seeing myself as a fit selector, knowledgeable enough to further myself even partially from subjectivity. The first of the my two reactions weighed more, so I entered.” „I think that my desire for research and analysis, to investigate and gather evidences in a tensed space, like a detective searching for clues, was decisive.” „I walked inside it as in a dream.”  „Overwhelming defines best the feeling I had.”

“I didn’t have the sensation of a collection.” „I had imagined some of the works in sealed boxes, others under locks and so on, all sitting in a generous space.”  „I could hardly wait to see my favourite artists in full color.” „In fact, the depot has several potential collections.” „I would love to see the entirety of the collection being brought to light.” „The solution is political: to open public institutions and public space to a multitude of discourses that disentangle the past.” „It’s an experience that can help anybody to understand more and nobody should be deprived of it.” „Perhaps the museum thinks that there is nothing important to be learned from our recent past, maybe it is a bothersome past.” „Regardless of individual will, the entire scene is influenced by this entity, this institution  – that confers it a tremendous responsibility.”

„We see the works of the collection as not at all passées, old fashioned, irrelevant or far from the „true”art production of the pre-1989 era. They will be contextualized here as part of a political and cultural subjectivity that didn’t dissapear after communism just as it didn’t appear together with it. This subjectivity is connected to an ethnocentric, essentialist, nationalist perspective, with acute oppressive implications. If the past has anything to teach us, it gives us warning of the rebirth of this subjectivity.”

„My position was double: that of a temporary observer and handler, a critical thinker accumulating information and, in the same time, that of a performer in direct relationship with the works of art.” „I have dreamt a lot of this collection.” „I went through several states, from curiosity to frustration, to depression and awe.” „In turns, I imagined myself on a playground, or behind a symbolic iconostasis.”  „Looking for the official history of Romanian art, finding anecdotes and footnotes of history.”

—————————————————————–

Statementuri artiști:

1. Ileana Faur (cu Larisa David, Raluca Croitoru, Cosmina Ivanov)

Timp de 3 zile am stat în unul din depozitele muzeului şi am completat etichete de inventar noi, luând la schimb etichetele  de inventar vechi. A fost o acţiune care să incite sistemul de inventariere la auto-reflecție. Un gest de participare neparticipativa, o implicare care nu oferă vreo soluţie concretă, ci doar o formă de a reprezenta felul în care am înţeles noi spaţiul şi depozitarea obiectelor de artă din colecţie, dincolo de orice logică.

2. Larisa David

60’’ sau Cât timp este necesar pentru a  îmi introduce o lucrare în colecţie

Proiectul constă într-o intervenţie temporar-simbolică în interiorul spaţiilor de depozitare ale colecţiei,  în care introduc o lucrare personală pe raftul unuia dintre depozite, unde va rămâne pe durata expoziției de la Platforma. Intervenind din afara sistemului în procesele interne ale acestuia, dezvolt un act cu natură subversivă, interogând procedura de achiziţie, inventariere, stocare şi acces a instituţiei.

3. Veda Popovici/ muzeul Orb

Muzeul Orb va invită la: EXPOZIȚIE VIITOARE

Lucrările din această încăpere sunt pregătite pentru a fi montate pe pereți în cel mai scurt timp. Sunteți invitați să luați parte la un joc incitant pentru a ghici care este tema de mare actualitate și importanță care unește aceste opere de artă. Previzionare plăcută!

4. Marina Albu

ÎN NUMELE ARTEI

1 kg grâu tratat chimic, colorant, plexiglas

De jos în sus, înainte de a intra în contact vizual cu lucrările, în anumite locuri de stocare întălneşti o instalaţie. Ceva ce poate fi uşor asimilat de arta contemporană, atât din punct de vedere estetic, cât şi simptomatic: boabe roz impregnate cu otravă. Din loc în loc, grăunţele ciclamen devin surogat de artă. După ce intră în contact cu surogatul, devoratorul de artă se poate resemna, temporar sătul, umplut. Imediatul ce urmează nu mai contează. Când arta devine necesitate, când se constituie în hrană, fie concret, pentru dăunătorii rozători ce aspiră să se alimenteze din ea, fie simbolic, pentru cei dintre noi care sunt în situaţia de consumatori de artă deja dependenţi de prezenţa acesteia, nevoia nu mai ţine seama de curente, tendințe, influențe, estetică, ierarhii, valoare diferențială. Totul este la fel de bun, la fel de dorit, la fel de necesar supraviețuirii. La intervale regulate, orice artă trebuie ingerată. Râvnim avizi şi flămânzi. Devorarea este aleatorie.
+ IMUNITATE
aer, folie plastic, bandă adezivă, silicon

Cât timp se află în tranziție, în stagnare sau în expecativă, o lucrare e protejată de acțiunile noastre intenționate sau accidentale, de potențiala interacțiune nefastă cu alte lucrări, de factori de mediu, de priviri, de păreri, de reacții. Protecția produce amnezie. Protecția uniformizează. Sub stratul  complice care extinde viața nu mai există viață.

5. Iulia Mocanu

Traseu discret – cartografie a colectiei

Prin suprapunerea hărții Bucureștiului asupra spațiului Platforma au fost recreate grafic mutările succesive ale colecției din depozit în depozit, ditr-un trecut care acum pare nedorit înspre prezent, marcând astfel statutul incert și fragil al lucrărilor.

Legendă:

Buline roșii = lucrări care se vor uitate

Buline negre = celelalte lucrări

Conglomerate de punte = depozite temporare

6. Ștefan Bandalac

În demersul de documentare întreprins în depozitele Muzeului Național de Artă Contemporană am descoperit noțiunea de casare a obiectelor de artă. Deși până în acest moment nu a fost niciodată demarat un astfel de proces, în contextul conținutului colecției demararea  acestuia devine din ce în ce mai puțin improbabilă în viitor. Acest procedeu de casare este însă, din discuțiile avute, o necunoscută. Sub ce formă vor fi casate lucrările? Vor fi aruncate, distruse, incinerate? Prin nulificarea valorii artistice, culturale și istorice a unei lucrări rămân totuși în urmă materialele folosite la construcția acesteia; materiale precum lemnul, din cele mai vechi timpuri o resursă neprețuită a civilizației umane.

7. Emil Avasilichioaiei

Dacă istoria este impunere a formei asupra unui trecut (Johan Huizinga), atunci asta presupune că entitatea culturală care interpretează are o identitate formată. Mutând discuția în domeniul istoriei artei, expunerea acestor lucrări* într-o formă ce tinde spre condiția lor inițială cere o rescriere a istoriei lor și, pe termen lung, le redă șansa de a-și actualiza, în mod constant, reprezentarea în istorie.

*provenind majoritatea din inventarul formal al realismului socialist.

8. Marian Dumitru

Vă rog nu ștergeți praful.

Care este valoarea artei oficiale? Merită să existe ea intr-un muzeu de artă contemporană sau ar trebui să fie arsă la fel cum la revoluția din ’89 au fost arse cărțile cu literatură oficială. Mai reprezintă ea ceva pentru cei dintre noi care nu au apucat să stea la coadă pentru o jumatate de pâine sau sunt niște simple urme de praf care așteaptă să fie șterse pentru a face curățenie pe rafturi? Rezistă arta alternativă în absența artei oficiale în conștiința noastră?

9. Raluca Croitoru

M-am folosit de titlurile din colecție pentru a compune propriul meu înțeles asupra ei ca entitate de sine stătătoare și asupra statutului de artist, om, vizitator, în raport cu ea. Interpretarea rămâne una deschisă, fiind posibil ca din masa semnificativă de titluri existente, fiecare să își poată construi propria înțelegere.

Cosmina Ivanov – teaser la Psihedelicul Românesc

–          …adică nu vreau să ma gândesc la nimic.

–          Atunci n-o face!

–          Eu cred ca totul pare o joacă de copii.

–          Ba tu ești copil.

–          Și tu ce ești?

–          Un vis. Vrei să te trezesc?

–          Mai bine leagănă-mă ca sa adorm…Ia te uită cine vine. Cine e în spatele tău?

–          Albastru. Sunt apa. Sunt aerul.

–          Atunci ia o piatră în gură, e prima dată când mă vezi.